Cum sa fii destept 1. Hermeneutica hermeneuticii

dsc05570_mod

Aparut ici-colo pe la televizoarele patriei in special la emisiunile pretentioase, cuvantul hermeneutica isi face usor-usor loc in fondul lexical de baza a limbajului celor care vor sa para destepti. Ce inseamna in mod exact? O metoda de identificare a semnificatiilor profunde ale unor texte complicate. Un soi de comentariu la romana pe texte foarte dificile (in special texte religioase). Un om obisnuit care nu e nici filozof si nici teolog va folosi cuvantul hermeneutica de vreo 20 de ori in toata viata.

Dar nu e pacat? Un cuvant asa frumos, care suna asa bine, cu multe e-uri? Cum putem sa-l folosim in limbajul de zi cu zi ca sa parem mai destepti? Decat suntem? Pai extinzandu-i semnificatia putin. Adica punand un egal usor ilicit intre hermeneutica si intelegere. Si astfel, fraza: “mi-e lene sa pricep ce scrie pe biletul de tramvai” devine: “Nu fac hermeneutica textului de pe biletul de tramvai”. E? E? Nu suna cool[t]?

Iata un exemplu gasit la intamplare pe internet:

“Hermeneutica introspecţiei personale în comunicarea de afaceri”

Vedeti? Ce va ziceam? Nu e beton? Trecem repede peste aia cu introspectia personala ca nu am ajuns la capitolul introspectie.

Hai sa dam si cateva exemple:

  1. 1. La carciuma cu colegii. Ospatarul aduca mai putin meniuri. Alegi unul din comeseni si ii spui: “Dupa ce termini hermeneutica pe meniul ala sa mi-l dai si mie”.
  2. 2. In tramvai, ti se cere permisul. Controlorul intarzie putin cu cititul datelor. Zici: “Faceti hermeneutica pe abonamentul meu?”
  3. 3. La serviciu. Ai primit ceva de citit. Te intreaba seful: “ai citit ala?” Tu zici (evident) “Da” El te va intreba ceva din el. Tu ii spui: “L-am citit, nu am stat sa fac hermeneutica pe el”.

Bun, cred ca toata lumea a prins ideea. Exista si contraindicatii. E un cuvant putin folosit, inca neintrat in vocabularul comun. Trebuie folosit cu atentie, maxim o data la doua zile, in grupuri diferite. Atentie ca in grupul respectiv sa nu fie vreunul care sa stie exact ce inseamna pentru ca se obtine efectul invers.

In care se arata de ce iertarea poate fi uneori daunatoare

DSC5958

De ce ne deranjeaza asa tare pe noi astia mai batrani colaborarea cu Securitatea? Au trecut 20 de ani de atunci. In multe cazuri nu e clar daca omul in cauza a fost un mizerabil sau a fost pur si simplu depasit de situatie. Mai mult, verdictul de colaborator poate fi si el dubios. Atatea necunoscute… De ce sa distrugem viata unui om pentru ceva imposibil de dovedit?

Deranjul meu in problema asta nu e unul moral. Nu e unul emotional. E altfel. Apreciezi un om pe baza realizarilor lui. Apreciezi realizarile lui pentru ca, traind in aceeasi lume cu el cam stii ce efort, intuitie, inteligenta sunt necesare pentru fiecare realizare in parte. In ultima instanta, apreciezi un om pentru ca e foarte bun in ceea ce face si acest lucru ti se releva observand ce a facut si ce face.

Un om care a colaborat cu Securitatea a eludat regulile jocului si sunt sanse sa le eludeze in continuare. Da, e de apreciat ca un oarecare a reusit sa ajunga director de fabrica. Inseamna ca a fost capabil, atat profesional cat si personal. Cu o exceptie. Daca si-a turnat colegii. Atunci nu se stie daca e destept, nu se stie daca e bun organizator, nu se stie nimic. Poate e si nu s-a putut altfel. Poate nu e si s-a descurcat si el cum a putut.

Eu nu am o problema cu existenta oamenilor mai destepti, mai bogati, mai capabili decat mine. Sunt dispus sa ii admir fara ezitare. Daca nu au trisat. Daca au trisat, atunci nu mai stiu daca sunt mai desptepti sau mai capabili. Poate sunt imbecili. Cum sa admiri un imbecil (in special unul care nu e cantaret la moda)? Ce sa admiri la el in conditiile in care totul poate sa fie fals?

Ierarhia sociala e foarte importanta. Respectarea intr-o oarecare masura a regulilor jocului e foarte importanta. Altfel se intampla ce se intampla acum la noi – neincredere totala. Nu exista modele demne de urmat pentru ca majoritatea oamenilor de succes sunt dubiosi. Si putinii care nu sunt, se pierd in anonimat.

Cum rezolvam asta? Prin iertare? Nu se poate pentru ca nu acolo e problema. Problema e eliminarea neincrederii. Cel putin teoretic, am putea sa rezolvam prin eliminarea celor care au colaborat. E posibil sa sufere si niste oameni mai putin vinovati, care au dat si ei o semnatura? Da. Trebuie sa acceptam asta, macar la nivel personal. Poate ca la nivel social e imposibil. Dar la nivel personal se poate. Si e foarte important. De aceea, eu de cate ori am o banuiala ocolesc persoana. Poate nedreptatesc niste oameni. Le cer scuze, voi continua sa o fac. E mult prea important pentru mine. Poate la un moment dat o sa pot si eu sa admir niste conationali de-ai mei care au avut realizari impresionante, fara impostura.

Odihniti-va in pace… odata!

dsc3449_mod

A murit Michael Jackson. Nu despre asta vreau sa scriu. Dat fiind ca e complicat sa te plimbi pe Internet fara sa dai peste discutii despre Michael Jackson, plimbandu-ma pe Internet, am dat. Multe. Mi-a placut mai demult Michael Jackson asa ca am inceput sa citesc, sa vad si eu ce zice generatia Internetului despre el. Zice ce zice despre orice – unii de bine, altii de rau.

Dar, nici despre asta nu vreau sa scriu. E momentul sa se auda un tipat de undeva – Da despre ce dracu’ vrei sa scrii omule? E, pregatiti-va ca vine. Citeam comentarii cum spuneam. Si vad ca peste tot aparea acronimul R.I.P. RIP pentru Michael zice unul. Michael a fost o mizerie umana, RIP pentru Gigel – zice altul. RIP in sus, RIP in jos. Si la romani, si la straini. Si stateam eu ca prostul si ma intrebam – ce dracu e RIP ala? Ca era o vreme cand mai stiam si eu acronime d-astea de internet (LOL, ROTFL, etc). P-asta insa nu. E, si cum stateam eu asa, m-a lovit revelatia. TREBUIE sa fie prescurtarea de la Rest in peace. Adica odihneasca-se in pace in limba engleza. Adica ce scriu unii pe morminte. Unde vine de fapt de la Requiescat in pace.

Si m-au apucat dracii. Futu-le muma in cur de neispraviti, omu moare si lor le e lene sa scrie dracului o fraza. Nici macar atat bruma de efort si respect nu merita amaratul ala. Ce sa mai zic de conationalii nostri? Nu zic OIP pe romaneste, zic RIP pe englezeste. Man, we’re so fuckin’ smart. WE’RE SO FUCKIN’ GOOD.

Am momente in care asa mi se ia de lumea asta…

N-ai carte, ai film

dsc00017_mod

De multe ori lipsa de educatie formala este utilizata ca scuza pentru comportamentul inadecvat. “Nu e vina lui, parintii lui au fost saraci si n-au avut bani sa-l dea la scoala”. Este oare asa? E nevoie de scoala ca sa intelegi putin lumea din care faci parte? Trebuie sa citesti marii filozofi pentru a sti cum sa traiesti? Ei bine, nu. Trebuie sa vrei. Si aici apare amuzamentul. Scoala e extrem de ineficienta cand vine vorba de chestiuni elementare, de bun simt. Da, scoala poate sa te scoata specialist in electrodinamica cuantica. Sau neurochirurg. La nivelul bunului tau simt si al intelegerii lumii in care traiesti, scoala nu ajuta decat indirect.

Si atunci? Inseamna ca avem scuze sa fim prosti si nesimtiti? NU. Nu avem. Lucrurile importante de invatat cu privire la aceasta lume sunt peste tot. Trenuie doar sa vrei. Iata trei replici din Matrix, episodul 2, film care nu a fost conceput special pentru laureatii premiului Nobel.

Despre politica

Councillor Harmann: Old men like me don’t bother with making points.
Neo: Is that why there are no young men on the council?
Councillor Harmann: Good point.

Interesant! Deci iata de ce societatile au facut intotdeauna eforturi sa fie conduse de oameni mai in varsta si nu de tineri. Tinerii sunt nesabuiti. Pentru ei poate fi mai important sa isi umileasca partenerul de discutie decat sa aiba dreptate. Tinerii vor multe de la viata, batranii vor mai putine. Sunt mai multe sanse ca batranii sa nu mai fie interesati atat de tare de persoana lor si sa poata sa munceasca pentru societate. De aici sfatul batranilor. Nu sfatul tinerilor.

Despre alegeri

The Oracle: We can never see past the choices we don’t understand.

Suntem, in mare masura, consecinta directa a alegerilor pe care le facem. Facem alegeri in functie de ceea ce credem noi ca vor fi consecintele acelor alegeri. Pentru a putea evalua corect consecintele trebuie sa intelegem ce alegem. Trebuie sa intelegem exact care sunt alternativele. Trebuie sa evaluam cat putem de corect situatia. Adica trebuie munca. Daca nu intelegem ce avem de ales, putem sa dam cu banul pentru ca in realitate, neputand vedea dincolo de alegerile pe care nu le intelegem, nu alegem, avem doar impresia ca o facem. Nu e o decizie educata ci una intamplatoare. Iar acea decizie intamplatoare, chiar daca pare buna, nu stim niciodata daca a fost cea buna sau cea proasta. Am facut alegerea x si acum sunt fericit, castig 1000 de euro pe luna. Daca nu ai inteles exact ce ai ales, e posibil ca asta sa fie varianta proasta si in cealalta sa fi avut de 10 ori mai mult.

Despre conflict

Seraph: You do not truly know someone until you fight them.

Un adevar vechi dar usor nedreptatit in aceste timpuri in care ar trebui sa ne transformam cu totii in mielusei mustind de empatie si toleranta. Nu poti cunoaste pe cineva pana nu ai avut cateva conflicte cu el. Pana cand nu ai vazut cum functioneaza in afara zonei de confort, fara masca. Si cunoasterea unui om nu e o evaluare rece, e o relatie intre tine si el. Altcineva il va “cunoaste” altfel.

Astfel de mici adevaruri fac oamenii mai intelepti, mai putin nesimtiti. Dar cei pe care se vede clar ca sunt lipsiti de intelegere? Putem sa-i scuzam pentru ca parintii lor nu au avut in biblioteca filozofi existentialisti? Eu zic ca nu. In definitiv cine n-a vazut Matrix? Problema e la ei si nu in alta parte.

Oaia neagra

oaia-neagra

De ceva ani incoace e foarte la moda sa faci parte dintr-o echipa. Echipa e cuvantul de ordine. Totul se face in echipa, echipa conteaza, echipa e mai importanta decat membrii ei, etc. Nu exista CV in care omul sa nu scrie ca e mort de placere sa lucreze in echipa.

Pe de-o parte e de inteles de unde vine asta. Oamenii au fost in mare masura individualisti. Majoritatea noastra suntem destul de egoisti incat sa ne gandim mai repede cum sa iesim noi in fata decat cum sa ajutam un grup. Tendintele astea se vad de altfel foarte bine in Romania, unde, datorita efectului par-contre al comunismului suntem fiecare pentru el. De aceea echipa si apartenenta la ea sunt aproape dogma in societatea civilizata, conceptul fiind impins inspre noi pe toate canalele posibile. A fost o idee buna. A si functionat, si functioneaza foarte bine in continuare.

Doar ca, nu stim sa ne oprim. Nu ne dam seama cand binele pe care incercam sa-l inoculam in oameni incepe sa strice mai mult decat sa rezolve. Einstein nu a fost o echipa. Beethoven de asemenea. Si da, oamenii astia au facut mai mult pentru omenire decat multe echipe de azi. Deja am ajuns la momentul la care individualismul este condamnat. Este considerat vetust si periculos. Cel mai important motor al evolutiei individului nu mai valoreaza doua parale. Si individul se pierde pe sine in echipele suprapuse din care face parte. Echipa de la munca. Echipa de vecini de bloc. Echipa de fotbal in care se prosteste strigand “Maradonaaaa” sau “Mutuuu” in functie de varsta si cultura. Unde e individul? Unde e cel/cea care incearca sa cunoasca lumea din perspectiva personala, care isi pune intrebari, care descopera cu adevarat cata satisfactie iti produce intelegerea unui fenomen, descoperirea unei carti?

Da, e riscant sa nu faci parte din echipa. Da, viata e grea. Nu ai solutii intotdeauna si te simti uneori ca o oaie neagra, foarte singur in fata intregii lumi. Pe de alta parte asa suntem. Suntem singuri. Ne nastem singuri si murim singuri. Majoritatea lucrurilor care au valoare in viata noastra le facem singuri. Tot singuri putem accepta sa facem parte dintr-o echipa sau alta din ratiuni diverse. Insa trebuie sa fim foarte atenti pentru ca omul se poate dilua foarte usor in echipa. Se poate trezi ca face lucruri pe care altminteri nu le-ar fi facut nici in ruptul capului. Si asta e RAU.

Ilie de la Librarie

_DSC0683

Astazi am intrat intr-o librarie, incercand sa caut o carte pe care sa o fac cadou. M-am ingrozit cand am vazut cantitatea de maculatura care se gasea acolo, de la “Arta razboiului PSI” pana la o gramada de carti care prezentau fel si fel de conspiratii, mari, medii si mici. O puzderie de carti care te invata sa devii mai bun la variate lucruri, alaturi de obligatoriile indreptare pentru intelegerea femeilor, barbatilor, cainilor, pisicilor, etc.

Mi-a atras atentia insa la un moment dat discutia dintre vanzator si un client destul de prezentabil, relativ in varsta (55 sau peste). Se discuta despre criza economica, evident. Timp de 10 minute discutia a fost destul de banala si la locul ei (cel putin franturile pe care le auzeam eu, concentrat sa gasesc o carte pe care sa o fi citit si sa merite facuta cadou). La un moment dat domnul prezentabil se indreapta spre iesire si, din usa, o tranteste direct si fara nici o atentionare: “Stati linistit, am vorbit personal cu Obama si m-a asigurat ca daca e nevoie o sa intervina”. Dupa care a parcurs intr-o vesnicie metrul pe care il mai avea pana la usa, timp in care eu nu mai stiam unde sa ma ascund si cum sa ma abtin sa nu ma bufneasca rasul. Mai ales ca vanzatorul nu parea deloc afectat.

Dupa care am gasit cartea, am platit-o, am iesit repede pe strada si am ras ca prostul vreo 50 de metri. Presupun ca lumea se uita la mine cam cum m-am uitat eu la prietenul lui Obama.

Asa ca, nu va speriati de criza economica oameni buni. Suntem pe maini sigure. Obama stie. E cu mana pe buton si daca baietii astia fraieri din guvernarea Boc o sfeclesc va interveni decisiv. Arma secreta a Romaniei, Ilie de la Scularie (google it) a intervenit prompt intru salvarea Hiperboreei.

Ce mai interzicem azi?

DSC0684

Domnul Andrei Plesu e considerat de foarte multa lume un om inteligent, cultivat si cu foarte mult bun simt. De pe aceasta pozitie domnia sa publica in Dilema veche un text in care afirma ca este de parere ca votul trebuie sa devina obligatoriu in Romania. As fi putut trece poate peste acest mic derapaj, au existat si exista tari in care votul este obligatoriu. Dar domnul Plesu continua intr-o maniera stiintifico-fantastica cu o lunga paranteza:

Dacă ar fi după mine, aş merge cu legiferarea şi mai departe, date fiind condiţiile specifice ale ambianţei locale: aş interzice prin lege – cu sancţiunile aferente – scuipatul pe stradă, aruncarea gunoaielor în alte locuri decît în coşurile de gunoi, vorbitul răstit în locurile publice, tipărirea, pe forumuri, a mesajelor în care abundă greşelile grosolane de gramatică sau înjurăturile birjăreşti. Aş reglementa prezenţa muzicii şi a televizoarelor în restaurante, aş cere restrîngerea dreptului de emisie pentru posturi ca OTV, aş suspenda cursele de automobile pe străzile Capitalei şi dreptul unor şmecheri de cartier de a asculta manele cu sonorul la maximum, obligînd astfel străzi întregi, vecini şi instituţii să asculte ce le place lor. Şi multe altele….

Eh, de. Se pare ca se intampla si celor mai buni dintre noi. Sa ne concentram putin asupra problemei. Intai cu votul. Atata timp cat votul este anonim (adica nu trebuie sa ne punem CNP-ul pe buletin) putem linistiti sa scriem SGT PL pe buletinul de vot fara sa votam nimic. Si astfel, e ca si cum am sta acasa. De ce e nevoie de prezenta mea fizica in cabina aia daca eu nu am de gand sa votez pe nimeni? Nu pricep si odata cu mine sunt multi altii care nu pricep.

Mai departe. Aruncarea gunoaielor pe langa cosuri, muzica data tare, cursele de automobile pe strazi si multe altele din cele enumerate de d-l Plesu sunt deja interzise. Teoretic daca le faci, iei amenda sau faci puscarie. Practic, pentru ca politia din Romania este inexistenta, astfel de amenzi se dau foarte rar. Nu e o problema de legislatie, e una de eficienta.

Abia acum vine partea interesanta. D-l Plesu vrea sa “reglementeze” prezenta televizoarelor si a muzicii in restaurante. Restaurantele, in cazul in care nu e clar pentru toata lumea sunt private. Daca de acolo nu iese zgomot in afara sa deranjeze pe altcineva atunci pot avea orice muzica si oricate televizoare. Sunt spatii private, apartin cuiva, acel cineva reglementeaza pe acolo. D-l Plesu poate sa faca un lucru simplu: sa se pozitioneze de partea corecta a usii unui restaurant care nu-i place.

OTV-ul? Rar am vazut manifestare umana care sa ma scarbeasca mai mult. Mi se pare cea mai mizerabila chestie pusa pe sticla (si aici includ filme porno, stirile de la ora 5, etc). Ce fac cand apasand pe butonul de la telecomanda ajung la OTV? Mai apas o data. Ceea ce ar trebui sa faca si d-l Plesu.

Aveam pretentii de la Andrei Plesu. Credeam ca macar el intelege ca bruma asta de libertate de care ne bucuram acum, pentru care, repet, AU MURIT OAMENI, nu poate functiona atata timp cat se interzic din ce in ce mai multe. Ca nu se poate si cu aia in cur si cu sufletul in rai. Ca binele obliga la acceptarea raului. Pot si eu sa rog frumos la interzicerea prostiei? Ca de…

Gogomania zilei – brandingul personal

dsc2519_mod

Nu mai stiu exact cum a ajuns sintagma asta la mine si nici cand. Imi amintesc senzatia de perplexitate totala care m-a cuprins cand am auzit-o si care s-a accentuat cand am avut curiozitatea sa sap un pic in problema. A trecut ceva vreme de atunci dar cum am scris mai demult despre fuga de responsabilitate si am uitat de acest subiect am zis ca e cazul sa revin.

Asadar ce mama lui e brandingul personal? Ideea e relativ simpla – creezi o marca personala. Un exemplu bun (din wikipedia) – Donald Trump. Numele lui a devenit destul de rapid o marca pentru ca l-a adaugat oricarui lucru pe care il facea, de la blocuri cu multe etaje pana la friptura Trump. Se scarpina in nasul Trump, se sterge la curul Trump. Pana aici e simplu – o definitie data unui fenomen care apare din cand in cand. Se presupune ca daca esti om de isprava si faci unele lucruri spectaculoase oamenii vor incepe sa stie cum te cheama. Or sa inceapa sa te imite. Numele tau devine o marca.

Aici vine treaba interesanta. Daca nu esti cine-stie-ce? Daca esti ok dar nu spectaculos? Sau de-a dreptul banal, poate chiar usor idiot. Cum faci branding personal? Pai foarte simplu ar raspunde aia 1% din oamenii cu bun-simt de pe lumea asta. Nu faci. Nu-ti trebuie. Iti vezi de viata, nevasta, copii, prieteni, catel, etc fara brand. Mare lucru. Nuuuuuu – se aud tipand ceilalti 99%. Trebuie sa existe o solutie! Vrem brand personal. Da? se aude o voce timida. Si ati fi dispusi sa platiti pentru asta? DA. AVEM BANI! SUNTEM TARI!. Bine! zice vocea timida. Va costa ceva. Fac eu un curs. Va invat cum sa va creati brandul personal.

Si pe urma incepe distractia. Cum vrei sa arate brandul? Vrei sa fii inteligent? Sau sensibil? Cool? Sau intelept? Sau toate de-odata? In functie de ce bifezi acolo pe fisa de inscriere ti se livreaza un asa-numit “personal branding toolkit”. O trusa de scule cum ar veni. Hai sa vedem ce contine trusa de scule de aici

  1. Carte de vizita
  2. CV, referinte
  3. Portofoliu
  4. Blog/web
  5. Profil LinkedIn
  6. Profil Facebook
  7. Profil Twitter
  8. CV video
  9. Garderoba
  10. Adresa e-mail.

Deci, contra cost, esti invatat sa faci toate alea, inclusiv cum sa te imbraci. Dupa ce termina cu tine omul cu voce timida esti rezolvat. Ai brand personal. Facut de altii. De profesionisti. Daca e brandul nasol? Pai e responsabilitatea lor, dai javrele in judecata. Pe urma treci la personal rebranding. In care te stergi la cur cu brandul numarul 1 (nu e simplu, e nevoie de specialisti si pentru asta) si creezi brandul numarul 2. Sau 3,4,5,6, etc.

Se pune insa intrebarea (mi-o pun eu cel putin) tu unde esti in tot acest proces? Tu cine esti? Pai – tot eu raspund – nu conteaza prea tare. Din moment ce ai avut nevoie de altii sa-ti spuna. Din moment ce ai lasat pe altii sa te defineasca si sa arate lumii cine esti. Cum poti fii mai putin de atat? Cum poti fii mai nesemnificativ, mai lipsit de continut?

Neincrederea se intoarce

DSC0333_copy

Ziceam nu de mult de o lege pe cale sa apara in Germania care va permite cenzura pe internet. In Canada, politia va putea in curand (in numele sigurantei cetateanului, evident) sa solicite inregistrari de la providerii de internet, fara mandat de la judecatori. E simplu. Sigur, nu avem nimic de ascuns. Sigur, suntem oameni civilizati, nu injuram in emailuri, nu descarcam filme de pe internet. Nu avem ce ascunde. Aia care au ce ascunde merita sa fie prinsi, nu? Ei bine, nu. Nu. De ce nu? Din principiu. Politistii (ca si statul in general) nu sunt o forta a binelui. Nu sunt ingeri. Sunt oameni, cu problemele lor. Daca li se da o putere prea mare asupra noastra nu vor ezita sa o foloseasca, la bine si la rau.

Nici aceste incercari, unele reusite, de a castiga instrumente de control nu sunt nevinovate. Oamenii astia (in special in Canada) ar trebui sa fie crescuti in cu totul alt spirit. Ar trebui sa fie educati de mici sa nu le treca prin cap asa ceva. Dar uite ca nu merge. Spoiala aia de educatie nu e suficienta. Cum apare o ocazie, cum incearca tot ce pot sa isi creasca puterea.

In numele sigurantei cetateanului, evident. Ganditi-va un pic. Daca lucrurile astea nu va deranjeaza macar un pic, nu meritati libertatea in care inca mai traim si pentru care au murit mult prea multi oameni.

Distractia universala

DSC6907

Ce fac toate produsele la care se face publicitate? Ne distreaza. Noul model x de la mercedes e conceput pentru oamenii care stiu sa se distreze. Detergentul Y transforma spalatul rufelor in distractie. Bormasina cu rotopercutie te distreaza. Masina de tuns iarba te distreaza. Ce sa mai vorbim de Coca Cola, Pepsi si alte de-alea. Acolo distractia e doboratoare. La prima gura de de-aia si brusc se stinge lumina, esti inconjurat de oameni care danseaza si unul cu parkinson freaca niste butoane.

Ce e frate cu distractia asta? Chiar atat ii duce capul? Sau s-or fi facut studii te pomenesti. Or fi umblat pe strada si or fi intrebat: Buna ziua, sunt de la agentia Ionescu Popescu Mike Vasilescu si fratii si facem un studiu cu privire la ocupatiile preferate ale oamenilor: ce ati prefera sa faceti? Pai…. eu… asa… existential privind existenta… as vrea sa ma distrez. Auzi Ioane, bifeaza distractie si la domnul. Donsoara, aveti un moment? Ce faceti dvs. si va place? Hi, mie imi plaaace caaand ma distrez. Ioane, baga distractie la donsoara. Gata studiul. Ce vrea targhetul sa faca? sa se distreze. A, bun. La ce facem reclama? La macarale de mare tonaj? Ok, cu noua noastra macara de mare tonaj inlocuiti macaragia cu distractia.

Or avea dreptate? Nimic nu mai naste curiozitate? Nu mai exista alta ocupatie umana in afara distractiei? Care nici macar nu e o ocupatie, e lipsa unei ocupatii. Chiar nu mai accepta nimeni sa faca altceva?