Mai demult va fi mai bine decat a fost in prezent

_DSC7101

Exista doua moduri extreme de raportare la prezent: Acum e cel mai bine (ACMB) si mai demult era mai bine (MDEMB). In functie de dispozitie, cultura (sau lipsa ei), personalitate, oamenii tind sa adere la una din ele. Desi eu tind sa ma indrept spre MDEMB, nu pot sa nu recunosc si multe avantaje ale prezentului. Cel mai greu e sa ma inteleg cu cei care sunt fanatici ai uneia din ele.

Fanaticii ACMB sunt cei care privesc totul in functie de ce s-a intamplat in ultimele luni, cel mult ani. Nu conteaza niste mii de ani de istorie. Nu are importanta ca s-au scris milioane de carti, s-au compus milioane de cantece, ca s-a facut politica si pe vremea babilonienilor, etc. Totul se compara cu ce se intampla in ultimii 2 ani. Vezi la televizor un film iesit ieri, zici ca e fenomenal, ca e cel mai bun film din toate timpurile, fara sa-ti pese ca e de fapt un remake dupa vreun film frantuzesc al anilor ’50. Iese o melodie mai de Doamne-ajuta – vaaai e cea mai tare melodie din lume, hai sa o ascultam cu totii si sa ne entuziasmam, uitand ca si aia e un cover dupa vre-un cantec din anii ’60. Oamenii astia sunt asa din convingere, nu pentru ca nu ar sti. Unii sunt informati. Ei insa vor sa traiasca in prezent. Cu alte cuvinte, le e lene sa invete ce s-a intamplat acum 400 de ani (o fac doar daca intamplarile sunt subiectul unui film care a aparut ieri). Dar daca maine va aparea un alt film, cu ce s-a intamplat acum 1500 de ani, casuta aia mica din creier rezervata pentru trecut va fi rapid golita si umpluta cu alt continut.

Membrii sectei MDEMB sunt fix pe dos. Nimic din ce e modern nu e bun. Totul e o copie ieftina al unor lucruri care s-au mai facut deja (din pacate, cretivitatea contemporanilor nostri nu ajuta aici). Avansul omenirii nu exista, dimpotriva, societatea se indreapta spre distrugere. Nu conteaza ca poate remake-ul dupa filmul din anii ’50 nu e rau, poate are ceva deosebit, poate actorii au jucat mai bine sau realizarea tehnica e mult mai buna. Nu conteaza ca poate coverul dupa cantecul din anii ’60 nu suna rau si poate merita ascultat, poate capata o noua viata intr-o noua interpretare. Nu conteaza cuptoare cu microunde, telefoane mobile, sateliti, tuneluri pe sub mari, etc.

Ambele abordari pacatuiesc prin dragostea de facil. E simplu sa te inscrii intr-o astfel de grupare, unde toate argumentele ti se servesc in brosuri si orice ti s-ar spune tu ai raspuns. E foarte complicat sa gandesti cu propriul creier, complicat si frustrant in acelasi timp. pentru ca puterea ta e limitata, nu vei avea niciodata argumente la fel de bune ca ceilalti. Argumentele celorlalti sunt de obicei construite de multi oameni inteligenti, rafinate de-a lungul timpului prin contactul cu publicul, etc. Tu vii cu bunul simt si cu vreo doua idei palide care vor fi desfiintate instantaneu in primele 5 min. ale conversatiei.

Ambele abordari pacatuiesc prin lipsa de respect fata de oameni. Lipsa de respect fata de milioanele de oameni care au trait si au creat diverse lucruri pana la aparitia fiintei lor nesemnificative pe pamant. Lipsa de respect fata de oamenii care au aparut concomitent cu fiinta lor neinsemnata dar care au reusit sa faca ceva monumental. Lipsa de respect fata ce ceea ce nu cunosc. O lipsa de respect agresiva, care spune clar “Nu-mi trebuie sa stiu astea. Importanta e calitatea vietii mele”.

Mai demult, cand oamenii nu se grabeau sa adere la una din aceste grupari, era mai bine

Published
Categorized as Blog

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *