Paranoia de dimineata

dsc07162_mod

Bucurestiul e un oras din ce in ce mai greu de suportat. Orice as face ma lovesc de oameni care vor sa faca exact ce fac eu. Si ma calca pe nervi ingrozitor de tare. Vreau sa intru cu masina pe o straduta – hop se nimereste altul care vrea sa iasa. Vreau sa-mi iau cafea de la un automat aflat aproape de usa unui magazin – tocmai atunci se intampla sa vrea sa intre/iasa din magazin femei cu carucioare, oameni cu stivuitoare care aduc marfa, oameni cu sacose imense. Vreau sa intru pe o usa, imediat sunt acolo 20 de oameni care vor sa iasa. Rational, imi dau seama ca sunt acolo din intamplare si nu ca sa ma enerveze pe mine. Dar, de fapt, ma calca pe nervi ingrozitor si intotdeauna ii urasc cu pasiune.

Orice gest as face se gaseste cineva care sa ma impiedice sa-l fac sau care sa ma incomodeze. Nu ma intereseaza ca nu vrea sa faca asta, ma calca pe nervi si daca as trai in vestul salbatic as scoate pistolul si l-as impusca. Ma duc sa-mi iau tigari de la colt- un chiosc nenorocit de ca care nu cumpara nimeni si al carui proprietar se plange ca da faliment. Niciodata nu am vazut oameni la coada, cu exceptia momentului in care ma duc eu. Atunci apar, ca in filme, se reped in fata toti cei care stau pe trotuar, masini opresc cu scrasnet de roti si din ele se dau jos mai multi oameni decat ar fi normal, toti se aseaza la coada.

Multa vreme am reusit sa ma feresc. Le invatam obiceiurile si eu faceam pe dos. Nu mai tine. Sunt peste tot. Asteptandu-ma pe mine sa fac o miscare. Perfect coordonati, tot timpul pe faza. Imi fac cumparaturile la ora 2 dimineata. Se gasesc cativa amarati, cu ochii carpiti de somn care stau pe acolo pana ma apropii eu de casa. Atunci tasnesc de pe pozitii si se insira in fata mea la casa. Intru in magazin, nu e nimeni. Pana sa ma lamuresc ce sa cumpar e coada de 5-6 oameni.

Oameni la bancomat care petrec o jumatate de ora. Nu stiu ce fac, oricarui om normal timpul ala i-ar ajunge sa cumpere o rafinarie prin tranzactii la bursa. Oameni care cumpara cate 100 de grame din 12 sortimente de mezeluri, dialogand cu vanzatoarea despre sensul vietii. Case de marcat care se blocheaza exact inaintea mea sau oameni care nu vor sa renunte la perechea de ciorapi albi care nu are cod de bare.

Suntem prea multi. Prea multi in magazine, prea multi pe strada, prea multi oriunde. Multi si nehotarati. In miscare browniana. Masinile trec de pe o banda pe alta din dorinta de a castiga 2 metrii. Oamenii se arunca in fata lor ca sa prinda autobuzul. Cohorte, fluvii de oameni, masini, motociclisti, biciclisti. Cu un singur scop in viata: sa ma deranjeze pe mine. Groenlanda arata din ce in ce mai bine.

Published
Categorized as Blog

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *