Vulcanologi in habitat natural, odihnindu-se

dsc1078

Ce cauta o vulcanizare intr-un cartier de blocuri? Ei bine, in blocuri locuiesc oameni (folosesc termenul in sensul cel mai permisiv cu putinta). Oamenii au masini. Masinile au …suspans… roti. Si de aici e simplu. Un business plan interesant. La o familie de 2 oameni exista 2 guri de hranit, 2 cururi de sters dar pot fi 5 roti de peticit din cand in cand. Mai ales cand oamenii de prin blocuri mai ajuta si ei cu surubelnita. Si ajuta. Una peste alta, in zona in care locuiesc eu (Iancului – Pantelimon aproape de intersectie), una din cele mai vechi pravalii e o vulcanizare. Celelalte magazine rezista in medie un an. Imediat langa vulcanizare exista un alt business care e chiar mai vechi decat vulcanizarea. Un magazin de cosciuge/cruci, etc. Odata, unul din angajatii de la vulcanizare i-a zis unei domnisoare care se plangea ca intrase cu masina intr-o bordura si isi indoise o roata: “Lasati domnisoara ca nu e problema. Cat veniti la noi e inca bine. Mai rau e cand ajungeti la vecini”

Politica de personal la vulcanizare e interesanta. Mi-am peticit roti acolo periodic (cam odata pe an). Niciodata nu sunt aceiasi oameni. Sunt asemanatori dar altii. Sunt intotdeauna trei (asa pare cel putin), un sef, un angajat normal si un ucenic pentru carat rotile si cumparat tigari. La pompe funebre nu s-a schimbat nimic, sunt aceiasi oameni de ani de zile. Eternitatea stie ce stie.

Dimineata vulcanologii scot din cosmelia respectiva cateva cauciucuri si un placaj pe care scrie Vulcanizare. Intr-o antiteza totala cu vecinii lor, vulcanizarea pulseaza de viata toata ziua. In continuu trag masini la usa, se desurubeaza roti, se umfla, se verifica, cei trei angajati fac aproape tot timpul ceva. Seara baga cauciucurile si placajul innauntru. La pompe funebre, in fiecare dimineata se scoate la display pe trotuar un capac de cosciug si o cruce dupa care se asterne linistea pana seara, cand obiectele se recupereaza si magazinul se inchide

In imagine, cei trei membri ai echipei intr-o zi insorita de februarie, cand nu era prea multa treaba, iesiti la un mic gratar la cauciuc. Va las pe voi sa ghiciti cine e seful, cine e angajatul si cine e ucenicul. Cei de la pompe funebre nu ies niciodata la gratar. Desi ei ar avea suficient lemn.

O mica poveste de succes neasteptata pentru mine si o antiteza interesanta care arata ca daca esti putin atent in jur gasesti macar material pentru un post pe blog. Poveste de succes pentru ca pravalia rezista. Un supermarket Angst a rezistat un an. Un magazin de mochete – cateva luni. Buticuri, altfel de magazine (haine de copii, instalatii sanitare, restaurante) un an, maximum 2.

Cine ar fi crezut? V-ati fi bagat banii intr-o vulcanizare? La parterul unui bloc? Perete in perete cu un magazin de cosciuge si cruci? Sau ati fi ales sa va bagati banii direct in pompe funebre?

Inchei spunand ca sper sa fiu multa vreme clientul lor (chiar daca asta inseamna de fapt repararea unor mici neplaceri) si cat mai tarziu al vecinilor lor. Clientilor ambelor pravalii le urez sanatate.

Si va rog din suflet, nu imi spuneti ca nu se zice vulcanologi. Zau.

Aceasta poveste de pe strada mea participa la Concursul LG Electronics Romania, avand ca premiu un televizor LCD LG LH5000. Ocazie cu care il invit si pe lenesul meu amic Razvan Balasa sa participe la concurs.

Published
Categorized as Blog

1 comment

  1. Imi place. Nu, nu mi-as fi bagat banii intr-o vulcanizare, da' nici la pompe funebre. Mie mi-ar placea o librarie cu cafenea. Oricum….spune-mi cum te pot vota, ca am intrat pe site-ul de concurs, dar nu m-am prins.
    Hai sa vedem: seful este ala care sta jos, in pozitia cea mai comoda (adica nu cocotat), angajatul normal este cel din usa, iar ucenicul este cel cocotat, la care stau cu spatele ceilalti doi.

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *