Cum am devenit (din nou) jigodie

_DSC0153

A trecut ceva vreme de cand m-am intors de la Buenos Aires (o saptamana) si incep sa ma reacomodez cu Bucurestiul. Incet. E uluitor cum la fiecare plecare imi ia maximum o zi sa ma acomodez cu locul in care ma duc iar la intoarcere dureaza 10 zile sa inteleg din nou cu ce se mananca Bucurestiul. E ceva straniu in acest oras, e ceva ce te acapareaza de o maniera atat de absoluta incat nici un centimetru de-al tau nu iti ramane tie. Fac eforturi disperate sa mai pastrez una sau doua memorii din locul de unde m-am intors dar Bucurestiul le ataca una cate una cu o eficienta infricosatoare.

Nu-ti ajunge o jumatate de creier sa traiesti aici. Nu iti ajunge 99% din creier. Nu. Iti trebuie de doua ori mai mult creier decat ai si tot vei simti ca esti in deficit. Micile detalii care se schimba zi de zi, pe acelasi drum, la aceeasi ora sunt impresionant de multe. Niciodata nu te poti relaxa sa spui a, da, am vazut asta si ieri, hai sa ma gandesc la altceva. Masinile tasnesc din toate ungherele cu farurile aprinse si cu figuri descompuse de ura in spatele volanelor, pietonii alearga in disperare dupa autobuze sau pentru a traversa strada, toata lumea se poarta de parca ar fi ultima zi din viata lor.

Daca indraznesti sa mergi mai incet sau sa fii putin contemplativ, vei fi lovit, injurat, claxonat, amenintat, vei fi privit cu ura de clasa pentru ca tu te crezi mai bun decat ei. Iar ei sunt multi si sunt impreuna. E razboi, Ioane. Fiecare zi in acest oras imi evoca romanele de povestiri de pe front. Stanga repede ca vine obuzul, stop ca se trage cu mitraliera, culcat ca a explodat o grenada. Sentimentul de “fiecare pentru el” este atat de puternic incat ajungi si tu sa faci la fel in foarte scurt timp.

Ce? ala vrea sa treaca in fata mea cu masina? Ia da-l in mortii ma-sii de nenorocit, de unde a avut bani de Jeep? Hot ordinar, si acum vrea si sa intre in fata mea, nu ajunge ca a furat cat sa-si ia masina de 60 de mii de euro. De ce nu pleaca jigodia aia de la semafor? Ce asteapta? Ce? el crede ca eu sunt pungas ca el de si-a luat Lexus? Si acum sta ca vaca in timp ce eu trebuie sa ma misc, trebuie sa ajung, trebuie sa ma grabesc. A, vrei sa iesi din parcare futu-te-n aripa de securist ordinar, acum se pleaca la munca zdreanta dracului, eu m-am trezit de o ora si jumatate si stau in trafic. Dar de, tie ti-au dat pe gratis casa in centru prietenii tai securisti si ti se rupe. Ia ca nu te las, iesi tu dupa mine, uite securistul ala din spatele meu cu Mercedesul sa te lase ca sunteti din aceeasi tagma.

Si uite asa dragii mei, ori de cate ori ma intorc dintr-o excursie pe afara din tara simt cum ma transform in ce urasc cel mai mult, in bucurestean (cu b mic). Cea mai oribila fiinta pe care mi-a fost dat sa o vad pe lumea asta. Si eu devin asta, de fiecare data. Oricat m-as abtine, oricat m-as uita la poze, oricat as asculta muzica linistita si as incerca sa nu fiu atent la ce se intampla in jurul meu, aceasta transformare este implacabila si ma aduce de fiecare data in statiul de jigodie ordinara. Multumesc.

Published
Categorized as Blog

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *