Never say niciodata

Daca mi-ar fi spus cineva, nu acum 10 ani, acum o luna, ca la un moment dat voi recita versuri de Nichita Stanescu intr-un pamflet politic la HappyfishTV (sau oriunde in alta parte) i-as fi spus ca e nebun. Dar, asa cum am mai spus-o si in alte situatii, nu as fi pariat un leu pe contrariu. Unele din cele mai dragute surprize din viata mea (mai mult sau mai putin durabile) s-au construit pe lucruri pe care nu credeam niciodata ca le voi face.

Poti spune “niciodata” foarte rar. Indiferent cat de putina aventura iti ofera viata, indiferent cat de mare e distanta dintre tine si James Bond, viata iti ofera surprize. Nu neplacute.

Daca spui “niciodata” te vei simti obligat sa te tii de cuvant. Cand va aparea o situatie acoperita de acel niciodata, chiar daca este neutra, chiar daca e in avantajul tau, o vei refuza pentru a nu parea un caraghios. In definitiv de ce sa nu recit Nichita Stanescu in fata unui aparat de filmat? Are ceva Nichita Stanescu?

Cum sa ne purtam cu usile

usa

Intelegand ca lumea e ocupata si ca avalansa informationala ne omoara pe toti, m-am gandit sa fac un mic serviciu public si sa readuc in constiinta colectiva un amanunt pe cat de nesemnificativ, pe atat de important si anume respectul pe care il datoram usilor.

Usa, dragii mei, este una din cele mai mari inventii ale omenirii. Ea permite unor oameni sa intre in anumite spatii, altora sa iasa din acele spatii. In rarele cazuri in care iesirea trebuie sa se faca ceva mai brutal, usa este utila si ca prim instrument de pedeapsa, marlanul fiind mai intai dat cu capul de usa iar apoi scos pe usa afara.

Usa este prezenta in constiinta colectiva in multe ipostaze, constituind un suport semnificativ al intelepciunii umane. A fi strans cu usa reprezinta starea in care esti obligat sa faci ceva foarte repede. A bate la o usa deschisa reprezinta situatia in care incerci sa convingi pe cineva de ceva de care el este deja convins.

In zonele civilizate, usile au proprii lor angajati, numiti usieri, care au grija de ele. In multe alte situatii acest lucru nu este, din nefericire, posibil asa ca apar tot felul de comportamente deviante pe care le vom descrie in cele ce urmeaza.

Dupa cum vedem, usa este importanta, mult mai importanta decat as putea eu, cu posibilitatile mele limitate de expresie, sa evoc aici.

Exista doua instante ale interactiunii om-usa care ma intereseaza in mod deosebit. In primul rand, batutul la usa. Care se numara, se pare, printre marile enigme ale vietii, laolalta cu electrodinamica cuantica, teoria stringurilor si inca vreo cateva. In al doilea rand, felul in care se lasa usa dupa interactiunea cu ea. Care, de asemenea, ar trebui sa constituie subiectul unor teze de doctorat, dar oamenii sunt prea ocupati cu mizilicuri cum ar fi nanotehnologia.

Intai: de ce se bate la usa? Se bate la usa pentru ca vrei sa afli daca exista cineva dincolo de ea si daca persoanele care sunt de cealalta parte a usii sunt de acord ca tu sa intri in spatiul delimitat de usa cu pricina. Ce se intampla dupa ce se bate la usa? Se asteapta raspunsul. DA. Se asteapta, futu-i Dumnezeii ma-sii, raspunsul. Daca raspunsul nu vine, se mai bate o data. Daca nu astepti raspunsul, e inutil.

Erori comune:

  1. Intratul fara bataie la usa. Cauzat probabil de malformatii cerebrale grave care l-au lipsit pe omul respectiv de zona din creier care il ajuta sa traiasca printre oameni.
  2. Batutul in timpul intratului. Confundat de unii dintre noi, mai slabi de minte, cu batutul la o usa deschisa (in principal pentru ca usa e deschisa deja in momentul bataii). Cauzat probabil de o lipsa profunda de intelegere asupra regulilor acestei lumi, lipsa pe care incercam sa o rezolvam prin acest mic articol. Batutul la o usa deschisa, in ideea originala a expresiei, functioneaza cand usa nu e deschisa de aceeasi persoana care va si bate in ea. Functioneaza atunci cand usa este gasita in pozitia “deschis”. Daca usa este gasita in pozitia “inchis”, trebuie batut in usa inchisa. Oameni buni, rezistati, va rog eu frumos. Stiu ca e foarte complicat, mult mai complicat decat neurochirurgia, dar e important, pe onoarea mea.
  3. Batutul la usa si intratul imediat dupa, fara asteptarea raspunsului. Aceasta atitudine se regaseste la ingrijorator de multi oameni, sugerand ca nu poate avea doar o cauza medicala ci si una cultural-educationala. Atitudinea cu pricina poate fi usor redusa la durere in cur fata de oamenii aflati de cealalta parte a usii. Si fata de respectul pe care il datoram cu totii acestei inventii geniale fara de care viata noastra nu ar avea sens.
  4. Relativ recent aparuta, batutul in usa fara motiv. Lipsita de suport istoric si cultural care sa ne ajute sa intelegem ce se intampla. Dar avem promisiunea ferma a oamenilor de stiinta, ca, dupa ce termina cu tampeniile astea mundane (surse de energie alternativa, bosonul Higgs, antimaterie) se vor ocupa cu maxima prioritate si de acest nou flagel al civilizatiei umane.

Apoi: O usa care a fost gasita inchisa, cum se lasa dupa ce ai deschis-o ca sa treci de ea? E?… E?… Suspans? N-o sa ghiciti niciodata! E scris in vechile texte. Cei din evul mediu stiau, desi aveau muuuult mai putine usi decat noi. INCHISA! Direct. Fara intrebarea: Inchid usa? De ce crezi tu ca era ea inchisa inainte sa intervii brutal asupra ei? Din greseala? Nu! Pentru ca asa vroia ea si cei care stau in spatele ei. Deci: Usa gasita inchisa se lasa inchisa. Gata. Am spus ce aveam de spus. Acum nu mai aveti nici o scuza.

Referendumul discret

_DSC0743

Si a trecut primul tur. Si iarasi o sa-mi calc promisiunea de a nu scrie despre politica. Mea culpa, sunt o jigodie. Am votat (era culmea sa nu), am vazut rezultatele, totul e cum ma asteptam. Dar, aceste alegeri au fost diferite fata de altele. Pe langa seria de cetateni care au avut de la noi pretentia de a pune o stampila pe numele lor, acum am avut si referendum. De “simplificare” a parlamentului. Simplificare aprobata de conationalii mei cu drept de vot in proportie covarsitoare (cifrele exacte sunt pe vine).

Eu sunt usor speriat de treaba asta. Sa va zic de ce. Orice sistem politic care nu e cumplit de dictatorial are un soi de parlament, adunare generala, sfatul batranilor. Niciodata deciziile importante nu se iau fara o oarecare majoritate in acea institutie reprezentativa. Parlamentul este, in opinia mea si a multora, singura institutie care sta intre o oarecare libertate si dictatura.

Da, sunt idioti, multi dintre ei. Da, le ia 100 de ani sa voteze o lege. Se muta dintr-un partid intr-altul, lipsesc de la munca, isi voteaza singuri pensiile. Stiu toate astea. Dar atata timp cat ei sunt acolo, dupa cum se si vede, orice initiativa a presedintelui, primului ministru, etc, este rezonabil de dificil de pus in practica. Lumea se plange sa institutia merge greu, ca legile se voteaza incet. O fi asa. Eu prefer sa stiu ca in fata oricarui presedinte, prin-ministru sau al altui om cu multa putere se pune o pavaza, orice fel de pavaza.

Nu stiu ce sa zic de intrebarea cu unicameral/bicameral. Nici nu stiu daca 300 de parlamentari reprezinta un numar mai corect decat 471 sau cati sunt acum. Ce ma sperie pe mine e ca daca intrebarea de pe buletinele de vot era “Sunteti de acord sa desfiintam parlamentul?” am impresia ca oamenii ar fi votat afirmativ. Si asta e grav. Asta e treaba serioasa, mai serioasa decat zbaterile cotidiene, decat toate celelalte amuzamente pe care ni le ofera clasa noastra politica. Sper sa ma insel.

Cand eram mai tanar ma intrebam de ce nu se iau toate deciziile importante prin referendum. Era usor de organizat un sistem de referendum continuu. De cate ori aveau oamenii aia o dilema, apasam cu totii pe cate un buton si chestia era rezolvata. Acum, sincer, desi suna ca dracu, imi e frica de referendum. Dupa 20 de ani de dezamagiri, oamenii pot fi prea usor transformati intr-un instrument de distrugere a acestei clase politice. Oricum ii urasc pe toti, oricum toti sunt demni de dispret, oricum ar vrea sa se razbune.

Pe de alta parte, cum s-a ajuns aici? Ce fisura in constitutia Romaniei sau in alta parte a permis aparitia. din interiorul sistemului, a intrebarii “Nu vreti sa ne reducem la jumatate?” Ar fi putut sa permita si intrebarea “Nu vreti sa ne desfiintam definitiv?” Cat de disfunctionala este pana la urma clasa politica romaneasca daca fix din interiorul ei poate aparea intrebarea care o distruge?

Sigur, exista si vocile care spun ca acest referendum nu conteaza. Ca in dulcele stil clasic, am stampilat hartiile alea de pomana. Ca de fapt, totul poate fi negat, ca nu trebuia facut asa, etc. Nu zic ca nu e posibil. Nu zic ca m-ar mira. Dar asta nu cred ca schimba fondul problemei. Ma sperie ca este atat de simplu ca dorinta de razbunare a acestui popor pe propria clasa politica sa fie atat de usor folosita pentru a distruge cea mai importanta institutie a statului. Cat ar fi ea de nefunctionala.

Hai si cu alegerile….

wc-uri

Am tot zis ca nu scriu despre politica aici. Nu pentru ca mi se pare un subiect neimportant ci pentru ca nu ma simt in stare. In ciuda modului frivol in care o trateaza toata lumea, politica e un subiect serios. Intr-o societate libera, e chiar cel mai serios. Dar m-au apucat nervii pe tema asta si nu m-am putut abtine. Asadar, dragi cititori (buna asta, nu?) despre alegeri.

Alegerile care urmeaza au consacrat intrebarea “te duci la vot?” in locul celei mai normale “cu cine votezi?”. Tonul pe care se pune intrebarea “te duci la vot” este usor tendentios, intrebatorul vrea de fapt sa spuna “ai mila de nemernicii astia si ii bagi in seama?” Mai toata lumea pare ca nu va dori sa faca asta. Nu se mai discuta virtutile (sau prostiile) candidatilor ci masura in care ar trebui sa ne coboram fiintele noastre perfecte atat de jos incat sa mergem sau nu sa punem stampila.

Din nou, ne pozitionam dupa cum ne convine. Din nou, ne credem mai buni decat ei. Din nou privim lumea cu dispret. Pentru a nu stiu cata oara. Ba politicienilor! Ba caraghiosilor! Nu ne dati ce ne trebuie! Ia sa faceti bine voi sa gasiti un candidat frumos, parfumat, destept, fara nici o relatie cu politica dar bun politician, fara rude cu afaceri, fara sa aiba el afaceri, fara sa aiba bani, dar sa nu fie prost imbracat, care sa vorbeasca pe limba noastra dar sa nu fie de la tara, care sa fie puternic dar nu obraznic, sa nu fie nou-venit in joc dar sa nu aiba parinti securisti, sa vorbeasca limbi straine dar sa nu ne priveasca de sus si sa nu foloseasca prea multe neologisme. Sa ii loveasca pe hoti, dar doar pe cei care nu ne plac noua. Sa ii omoare pe nemernici dar nu si pe noi. Sa fie perfect moral, vertical, sa nu faca compromisuri, dar la o adica sa fie bun, sa se descurce, nu ne intereseaza cum. Sa aiba o moralitate impecabila, sa nu-i placa femeile (dar sa nu fie homosexual) sa nu-i placa bautura (dar sa nu fie un scortos plictisitor), sa faca bancuri (dar numai bancuri bune), etc. Ce dracu. Ce-i asa greu?

Iarasi vin si zic: Alegerea, daca e alegere si nu o gluma, se face tot timpul intre doua (sau mai multe) variante neconvenabile. Tocmai acolo apare notiunea de alegere. Altfel e simplu. Ce e mai bine sa fii: bogat, frumos si destept sau sarac, urat si prost? Asta nu e o alegere. Alegerea e atunci cand nu prea ne place nici o varianta dar incercam sa o gasim pe cea mai putin rea. In esenta, “raul cel mai mic” este o definitie a alegerii.

Asa ca, ia miscati voi funduletele voastre pretioase si duceti-va la vot. Da, e nasol. Variantele sunt neplacute. Dar asta e. Sunteti exact ca acei copii razgaiati care daca incepeau sa piarda ziceau ca ei nu se mai joaca. Sunteti ca niste primadone. Vreti aia, vreti ailalta, cand trebuie sa faceti si voi ceva mic, nesemnificativ, NU. Aaaa, e prea mic?. Vreti sa capatati o jucarie mai mare? Considerati ca votul e prea putin semnificativ? Vreti o stampila mai mare? Una de 10 voturi e bine? De 100? Ziceti, ca poate aranjam.

Nu va mai ganditi atat ca nu conteaza, ca nu merita, ca nu are sens, ca voi sunteti deasupra. Altii, muuult mai destepti decat voi si decat mine au determinat ca are sens si conteaza si ca nimeni nu e deasupra. Ia fiti voi cuminti un pic. Si va rog sa nu ma omorati cu argumentele obisnuite. Credeti-ma va rog eu, cunosc toate argumentele pentru care nu mergeti la vot. Singurul pe care il accept e lenea.

Noi de aicea nu plecam…

musca

PAH a scris un articol. Destul de ireverentios la adresa natiei si patriei. Au aparut imediat cativa comentatori care i-au sugerat sa plece dracului de aici daca nu-i place. Acum cateva luni, cand HappyFish a produs contra-imnul turismului au aparut prompt aceeasi comentatori care ne-au indicat fix acelasi lucru adica sa ne caram dracului din tara lor si sa-i lasam sa se bucure de viata. PAHe baiat mare, se poate apara singur, nu de asta scriu acest text. Dar, asa cum sunt eu, mai inclinat spre a explica lucrurile (deh, deformatie profesionala) am zis ca e timpul sa fac oarece precizari, adresandu-ma direct iubitorilor de tara cu colti, care se supara pe noi cand le aratam ca fata draguta si nurlie pe care o venereaza e de fapt o curva batrana.

Domnii mei, ideea e asa. Nu plecam nicaieri. Pentru ca nu vrea muschiu nostru. Pentru ca ne face o placere nebuna sa va suparam. Cu cat sunteti voi mai vehementi, cu atat noi ne simtim mai impliniti. De cate ori voi va culcati pe o ureche si va prefaceti ca traiti intr-o tara normala, noi suntem acolo sa va aruncam galeata cu apa pe fata. De cate ori va uitati cu berea in mana la un meci cu Steaua (Dinamo, Poli, whatever) si va prefaceti ca va uitati la fotbal, noi venim sa va spunem ca ar trebui sa schimbe numele sportului ala ca sa nu creem confuzii. De cate ori va prefaceti ca aveti vedete si va curg balele la cine stie ce curvistina mioritica noi suntem acolo sa va oprim visele umede. Si sa va spunem cum sta treaba. De cate ori cititi Dan Puric si va prefaceti ca aveti ideologii, noi intervenim sa va spunem ca ala nu e nici umbra coiului stang al lui Nae Ionescu (asta in conditiile in care Nae Ionescu era net de dreapta). La fiecare neispravit care spune ca romanii sunt buricul pamantului noi venim si strigam tare “nu buricu ma, un pic mai jos si mai in spate”.

Pentru fiecare actiune de salvat cate un pom, un smoc de iarba, un peste, noi venim sa va confirmam ca exista unii care devin milionari pe spinarea voastra. Pentru fiecare concert a lui Banica Junior noi intervenim si spunem ca orice asemanare cu Elvis Presley (sau chiar cu Banica senior) e doar in mintea voastra. Si tot asa.

Pentru ca va e prea simplu. Prea usor intrati intr-o letargie maladiva in care va prefaceti ca totul e OK. Va place linistea. Va place calmul. Nimic in lumea asta nu s-a nascut din calm si liniste. Nimic bun, oricum. Lucrurile cu adevarat durabile se nasc din conflict, sudoare si sange. Dar voi nu vreti asta. Noi insa, exact asta vrem. Vrem ca fiecare om sa dea saptamanal o tura pe Lipscani, si, daca nu ii vine sa omoare pe nimeni la iesire sa ia pastile pentru ca nu-i normal. Vrem ca fiecare om care a fost futut de sistemul medical romanesc vreodata sa nu mai aiba curaj sa ridice glasul catre cei care se intreaba cum dracu e posibil asa ceva. Vrem ca fiecare amarat care isi petrece ani din viata asta scurta in fata ghiseelor pline de incubusi obraznici sa recunoasca efectul devastator pe care acestia il au asupra vietii sale.

Suntem prizonieri in propria tara, coplesiti de o adunatura de paraziti care isi bat joc de noi in fiecare zi. Si nu avem voie nici macar sa spunem asta. Nuuuu, trebuie sa tinem ciocu mic ca daca aude vreun strain ne stricam imaginea. Ne doare in cur de imagine oameni buni. Ni se falfaie. Ni se rupe. Ni se dezintegreaza, separa, despica, desface, segrega, sfasie. Aia e. Pricepeti odata. N-aveti ce sa ne faceti. Mai mult, cu cat voi sunteti mai vehementi, cu atat noua ne place mai tare.

A, si asta nu e pesimism. Nu e ura de tara sau de natiune. Priviti-l ca pe un serviciu public. Pe care ar trebui sa-l faca altii, platiti pentru asta (presa, televiziune). Cum ei nu isi fac treaba o facem noi. Pe gratis. Din placere si din vocatie. Prea v-au invatat prost in scoala la romana ca toate comentariile trebuie sa fie pozitive.

Iar cu aia ca “ce facem noi sa fie altfel”? pai uite mai draga, fix asta facem. Rascolim cacatul, ca sa puta, si sa nu va mai prefaceti voi ca nu exista. Va place? Nu? Atunci e perfect. Fix asta ne-am dorit. Asta in cazul in care credeati ca ne-ati strivit cu retorica voastra post-nationalista.

Pestele romanesc e imputit de la coada

_DSC3599

E plina presa de cazuri de oameni morti datorita durerii in cur a personalului din spitale. Nu vreau sa fac vezi-doamne o analiza a sistemului sanitar romanesc, eu ma gandesc la fiecare om in parte. In ce hal trebuie sa fii sa-ti vina un om bolnav la usa si pe tine sa te doara in cur? Cat din ceea ce noi numim cu larghete “om” a mai ramas in aceste creaturi? Cum e posibil asa ceva?

Domnul Lazarescu moare aproape saptamanal in Romania. Toata familia Lazarescu extinsa moare cu zile. Daca ii numaram si pe cei care au norocul de a nu muri imediat cred ca in fiecare zi exista medici, asistente, infirmiere care comit fara probleme unul din cele mai abjecte acte disponibile unui om si anume crima. In fiecare zi. Si nu ma pot abtine sa ma intreb, cutremurat, cum s-a ajuns aici? Cum au aparut aceste vietati? Cand erau mici, erau dragalasi, asa cum sunt copiii mei? Cand au mai crescut s-au indragostit, asa cum am facut eu? Au copii acasa pe care-i privesc cu duiosie? E posibil asa ceva? Se poate o asemenea schizofrenie?

Unde sunt psihologii, psihiatrii, sociologii, antropologii, de ce nu scriu tomuri de carti despre acest fenomen, de ce nu se cerceteaza anumite pastile, tehnici de lobotomie, socuri electrice, nu stiu, ceva care sa le scoata pe aceste brute cu fata umana din starea de durere in cur in care nu stim cum dracului au intrat.

Cum se poate ajunge aici? Au fost toti molestati de parintii lor care concomitent mureau in accidente violente? In viata mea nu m-am simtit mai incapabil sa pricep ceva decat in fata acestor scelerati. Ce viata au trait? Ce poate aduce un om in aceasta stare de indiferenta?

Si colegii lor care refuza sa ii incrimineze? Cum poti sa te uiti in ochii propriilor tai copii dupa ce lasi sa scape basma curata un criminal in serie? Sau mai multi? Cum iti mai mangai pisica? Cu dintii pe globul ocular?

Si voi va suparati pe politicieni ca fura? Sau ca sunt prosti? Sau ca sunt agramati? Poftim? E nasol sa fii agramat??? E nasol sa furi niste bani?? Oameni buni, sa fim seriosi, traim intr-un spatiu in care unii dintre cei care sunt meniti (si platiti) sa ne salveze vietile sunt criminali sangerosi. Politicienii sunt mici copii inocenti pe langa ei. Trei sferturi din puscariile romanesti sunt pline de amarati care ar fugi cat i-ar tine picioarele daca s-ar intalni cu asemenea monstri.

Si cu dansa’n'transa si cu sufletu in rai

_DSC0386

De ani si ani privesc mirat felul in care majoritatea oamenilor refuza publicitatea. Fiecare face eforturi disperate sa nu vada reclame pe site-uri, muta canalul la tv cand incepe publicitatea, arunca fluturasii primiti prin posta fara sa-i citeasca.

Acum 50 de mii de ani, oamenii faceau schimb de obiecte. “Imi dai mie lemnele alea de foc?” “Ti le dau daca imi dai in schimb pana aia frumoasa de la palarie”. La un moment dat a aparut a treia roata la caruta. Aurul de exemplu. “Ce vrei pe lemnele alea de foc?” “1Kg de aur”. “Hai frate, 1 kg de aur? Esti nebun?” “Bine, 800 de grame. Da incoace, ia lemnele”. “Cat vrei pe pana de la palarie?” “800 de grame de aur”. “Du-te frate la plimbare, ma duc la vecinu ca da mai ieftin”.

Publicitatea este pentru televiziune, internet, reviste, ziare ceea ce banii au fost pentru economie, o metoda indirecta de a plati ceea ce unii oameni fac iar noua ne place sa vedem/citim. E destul de simplu si sunt convins ca toata lumea intelege asta. De ce unii oameni (majoritatea) refuza atunci publicitatea? De ce nu se uita la bannere pe site-uri? De ce muta canalul la TV? Aici vine partea interesanta care se exprima printr-un cuvant simplu: egoism. Sa faca altii. Sa se uite altii. Sa dea altii click pe bannere. Sa raspunda altii la chestionare prin telefon. Nu eu. Sunt destul de multi fraieri pe lumea asta. Eu sunt prea valoros. Eu am voie.

Citesc cateva bloguri. Unele cu trafic mare. Din cand in cand mai apare ceea ce cititorii lor par sa creada ca e un articol platit. Si probabil ca este. Comentariile taxeaza imediat asta. Nu le convine. Se simt folositi. Ar vrea pe gratis. Nici macar un amarat de articol platit nu au voie oamenii aia sa scrie ca sa-si cumpere si ei ceva dragut. Da, intelegem ca trebuie sa traiasca si ei dar nu s-ar putea sa traiasca altfel? Sa sape un sant, sa planteze un pom, sa spele niste parbrize in intersectie? Si dupa aia sa scrie pe blog exclusiv pentru placerea noastra?

Asta in conditiile in care toate agentiile de publicitate si PR fac toate eforturile. Bannerele sunt din ce in ce mai interesante, apar tot felul de concursuri, oamenii incearca. Nu are importanta. Ad-block, flash block, anti-spam, ne doare pe noi fix in cur. Cum adica sa ii imbogatesc eu pe aia? Daca doamne fereste devin aia milionari? Cu munca mea de a da click?

Efectul imediat al acestei atitudini este cresterea agresivitatii campaniilor. Oamenii trebuie sa isi faca treaba. Fiind unul din primii utilizatori ai e-mailului din Romania (de prin 1991 – 1992, nu mai stiu exact) am asistat la transformarea publicitatii pe e-mail in spam, la scoaterea lui in afara legii, la transformarea lui in fenomen infractional. Privind in urma imi e foarte clar ca asta nu a rezolvat absolut nimic. Dimpotriva.

Si asta pentru ca fiecare din noi se crede prea sus pentru lumea asta mizera in care exista publicitate. Ne pute. Nu ne vindem sufletul. Poate cu ocazia crizei, care, cel putin pentru cateva luni a adus industria de publicitate din Romania aproape in genunchi macar unii oameni au invatat lectia. Desi nu cred. Sa faca altii. Sa se uite altii la reclame. Sa dea altii click pe bannere. Eu vreau doar 100 de posturi tv pe gratis si milioane de site-uri la fel. Ca asa vrea muschiul meu.

Ceea ce toata lumea stie…

ziar

Observ ca mai toate editorialele incep sau contin la un moment dat sintagma “nu mai e o noutate pentru nimeni ca…” sau “toata lumea s-a lamurit deja ca…”. In cazul articolelor de ziar, care se citesc in diagonala, daca ceva de genul asta se observa, sunt sanse mari sa se faca abuz. O cautare pe Google dupa fraza “nu mai este o noutate pentru nimeni” returneaza 153.000 de rezultate. O fi mult, o fi putin… “Toata lumea s-a lamurit ca” returneaza doar 16000 de rezultate ceea ce ne arata propensiunea romanului catre stil, “toata lumea s-a lamurit ca” fiind varianta mai proletara, mai putin spectaculoasa.

Dincolo de problemele de stil, folosirea cu asupra de masura a acestei sintagme imi aduce aminte de vremuri de mult trecute si de retorica sedintelor de partid in care fiecare opinie trebuia precedata de ceva de genul asta. Aceasta sintagma nu pozitioneaza vorbitorul (sau editorialistul) ca pe o autoritate in materie, dimpotriva, el nu este decat o portavoce a poporului, el nu face decat sa spuna unele lucruri care sunt cunoscute de toata lumea. Vorbitorul (sau scriitorul) refuza pe de-o parte pozitia de “om care stie” iar pe de alta parte nu are chef sa aduca argumente reci (cifre, statistici, referinte) la ceea ce vrea sa sustina. Omul se ascunde in spatele poporului, el nu face altceva decat sa dea glas unor lucruri care sunt deja intrate in zona bunului simt colectiv. Daca spune o tampenie, nu e el de vina, e si el parte dintr-o confuzie generala.

Nu e de mirare ca oamenii nu prea mai au chef sa citeasca aceste texte. De ce sa citeasca ceva ce stiu deja? E aproape instinctual si mi se intampla si mie, daca nimeresc un articol care incepe in felul acesta sa trec repede mai departe. Nu mai e o noutate pentru nimeni, nici pentru mine, iar eu caut ceva care sa fie o noutate pentru mine. Si daca e doar retorica, e prea des folosita si ma calca pe nervi.