Daca mi-ar fi spus cineva, nu acum 10 ani, acum o luna, ca la un moment dat voi recita versuri de Nichita Stanescu intr-un pamflet politic la HappyfishTV (sau oriunde in alta parte) i-as fi spus ca e nebun. Dar, asa cum am mai spus-o si in alte situatii, nu as fi pariat un leu pe contrariu. Unele din cele mai dragute surprize din viata mea (mai mult sau mai putin durabile) s-au construit pe lucruri pe care nu credeam niciodata ca le voi face.
Poti spune “niciodata” foarte rar. Indiferent cat de putina aventura iti ofera viata, indiferent cat de mare e distanta dintre tine si James Bond, viata iti ofera surprize. Nu neplacute.
Daca spui “niciodata” te vei simti obligat sa te tii de cuvant. Cand va aparea o situatie acoperita de acel niciodata, chiar daca este neutra, chiar daca e in avantajul tau, o vei refuza pentru a nu parea un caraghios. In definitiv de ce sa nu recit Nichita Stanescu in fata unui aparat de filmat? Are ceva Nichita Stanescu?
In general este de preferat ca niciodata sa nu spui niciodata, s-ar putea sa ai o deziluzie in ceea ce te priveste, pentru simplul fapt ca esti de cuvant cu tine insuti in primul rand.
De poţi fi calm când toţi se pierd cu firea
În jurul tău, şi spun că-i vina ta;
De crezi în tine, chiar când omenirea
Nu crede, dar să-i crezi şi ei cumva;
S-aştepţi, dar nu cu sufletul la gură;
Să nu dezminţi minciuni minţind, ci drept;
Să nu răspunzi la ură tot cu ură,
Dar nici prea bun să pari, nici prea-nţelept;
De poţi visa – şi nu faci visul astru;
De poţi gândi – dar nu-ţi faci gândul ţel;
De-ntâmpini şi Triumful şi Dezastrul
Tratând pe-aceşti doi impostori la fel;
De rabzi să vezi cum spusa ta-i sucită
De pişicher, să-l prindă-n laţ pe prost;
Când munca vieţii tale, năruită,
Cu scule obosite-o faci ce-a fost;
De poţi să strângi agonisita toată
Grămadă, şi s-o joci pe un singur zar,
Să pierzi, şi iar să-ncepi ca-ntâia dată,
Iar c-ai pierdut – niciun cuvânt măcar;
De poţi sili nerv, inimă şi vână
Să te slujească după ce-au apus,
Şi piept să ţii când nu mai e stăpână
Decât Voinţa, ce le strigă “Sus!”
De poţi rămâne tu în marea gloată;
Cu regi tot tu, dar nu străin de ea;
Duşman, om drag, răni să nu te poată;
De toţi să-ţi pese, dar de nimeni prea;
De poţi prin clipa cea neiertătoare
Să treci şi s-o încerci gonind mereu,
Al tău va fi Pământul ăsta mare,
Dar mai mult: vei fi Om, băiatul meu!