O treime dintr-o viata

_DSC0216

In 1989, in timpul revolutiei, eram in armata. Intrasem la facultate si statul roman se gandise ca, pentru un viitor student, cel mai bun lucru e sa stea o vreme intr-o unitate militara si sa faca tot felul de aiureli stranii cu scopul declarat de “a-l face barbat”. Urma sa petrec 9 luni de crestere a virilitatii personale cand, aproape pe nepusa masa (cel putin pentru mine) a aparut revolutia.

Nu fara o serie de sperieturi zdravene (slava Domnului nu am tras nici un glont, doar am petrecut cateva ore extrem de tensionate in frig) a trecut si revolutia. Intors acasa, mai repede, dupa doar 6 luni de serviciu militar (asa ii spuneau) am inceput… sa-mi traiesc viata.

Au trecut 20 de ani. Atunci aveam 19 ani. Au trecut mai multi ani de atunci pana acum decat aveam cand au inceput acesti 20 de ani. Romanii au obtinut ceea ce si-au dorit, anume libertatea. Fara sa-si dea seama ca libertatea nu inseamna adevar. Ca libertatea nu inseamna victoria binelui asupra raului. Libertatea nu inseamna razbunare. Libertatea nu inseamna justitie perfecta. Libertatea nu inseamna bunastare. Libertatea nu inseamna satisfactie.

Toti ne doream libertatea in 1989, fara sa stim nimic despre ea. Fara sa intelegem despre ce e vorba. Oamenii erau dispusi sa moara pentru ceva ce nu avusesera niciodata, multi dintre ei, si unii dintre ei nu aveau sa apuce sa aiba vreodata. Atata forta are acest concept care acum pare banal, pe care aproape oricare din noi e dispus sa-l schimbe pe un dram de comoditate. Pe care fiecare din noi il calca in picioare cel putin odata pe zi.

Aproape ca nu exista comentariu pe Internet, emisiune TV, articol in ziar care sa nu exprime, explicit sau nu, dorinta de a interzice cuiva ceva. Uitam ca a fost o vreme cand aceste interdictii functionau din plin si ca nu ne-a placut. Ne facem ca nu pricepem ca e imposibil ca o tara intreaga, revoltata de multitudinea de interdictii, sa fie imbecila. Ca zecile, sutele de mii de oameni care au fost dispusi sa moara (iar unii au si murit) nu puteau fi toti cretini.

Aproape ca nu exista comentariu, emisiune, articol in care sa nu se solicite interventia statului intr-un domeniu sau altul. Uitam cat de putin ne placea cand statul intervenea peste tot si ne planifica viata ca pe a unor vite de abator. Uitam ca au murit oameni, care nu puteau fi toti idioti, pentru ca acest lucru sa se opreasca.

Pentru toti cei care inca asteapta un miracol, pentru toti cei care inca numesc aceasta perioada “tranzitie” asteptand sa se termine, pentru toti cei care asteapta variate tipuri de reparatii si acte de justitie spectaculoase, am o veste proasta. Au trecut 20 de ani, oameni buni. O treime dintr-o viata. Nu mai asteptati inca 20 de ani si incepeti sa va traiti viata pentru ca alta nu veti capata. Nu va mai puneti speranta in alti oameni, cu exceptia voastra. Nu va mai inchinati la icoana vreunui presedinte sau posibil presedinte. Nu mai stati cu nasul lipit de sticla televizorului asteptand sa fie pedepsiti unii sau altii pentru presupusul rau pe care vi l-au facut. Dati drumul la viata. Asa cum e ea. Asa cum se poate. Sunteti liberi sa o faceti iar multi dintre voi aleg sa nu. Si misuna brownian, plini de frustrari ale caror cauze au murit demult. Au trecut 20 de ani. Ganditi-va la numarul asta, care mie imi provoaca fiori reci pe sira spinarii.

Suntem singuri in fata lumii. Si nu ne datoreaza nimeni nimic.

Published
Categorized as Blog

1 comment

  1. Tu si sotia ta sa faceti multi copii.Cu cat sunt mai multi ca voi cu atat premizele pentru aparitia unei societati misto cresc.

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *