Cum e si cu ghinionul asta

fereastra-nu

Asa… ce mai faceti? Bine, sanatosi? Viata, viata cum e? Tot de cacat? Vecinu tot pune manele? Si le da mai incet numai cand isi bate nevasta? In continuare arunca tot ce-i prisoseste (ciorapi murdari, prezervative, nevasta) peste balcon? Criza sapa in bugete? S-a dus dracului vacanta de iarna? Gripa porcina va sperie? S-a mai semnat vreun binevoitor cu cheia pe masina? Aglomerat pe strada? Probleme la serviciu? Depresie? Pana la urma e vorba de ghinion, nu?

Eu am citit mai deunazi un articol care m-a facut sa uit brusc de absolut toate rahaturile astea. Aici. Pe scurt, se presupune ca un domn belgian, care statea de 23 de ani in coma si despre care se credea ca e leguma (adica lipsit de constiinta de sine) a fost perfect constient in tot acest timp. Stiu, concluzia e controversata. Poate ca da, poate ca nu.

DAR DACA DA?

Cum ar fi? Cum o fi sa fie asa? Va puteti imagina? Perfect constient, incapabil sa miscati o spranceana, timp de 23 de ani. Timp in care de jur imprejur viata merge inainte. 23 de ani, totusi. Asistentele se casatoresc, au copii, unele pleaca, altele vin. Se spun povesti pe care tu le auzi. Mai vine cate o ruda. Iti vorbeste, iti povesteste ca varu a divortat, copiii lui au mai crescut, ala micu face vioara, ala mare e la liceu. Bunica a murit, Dumnezeu sa o ierte. Probabil ca in camera mai merge cate un televizor pe care il auzi. Se nasc si mor tari intregi, apar cataclisme, razboaie.

Sau poate nu auzi, nu vezi si nu simti. Poate ca, doar cu amintirile de dinainte de accidentul care te-a adus in starea asta esti ca intr-o carcera intunecata si fara zgomote. Tu cu tine insuti. Timp de 23 de ani. Cat va puteti suporta in mod normal? O ora? O zi? Cum o fi sa trebuiasca sa faceti asta timp de 23 de ani? Fara sa stiti cat de repede sau incet trece timpul. Fara sa stiti absolut nimic.

Deci? Frig afara? A pierdut echipa favorita un meci de fotbal? A iesit Basescu presedinte? Nasol rau, nu? In esenta, aveti ghinion la toate nu?.

Lunea neagra

blogiarna

De foarte multi ani, pentru mine, cea mai greu de indurat zi din an este lunea de dupa vacanta de Iarna. Consecinta directa a faptului ca vacanta de iarna a fost intotdeauna vacanta mea preferata. Chiar si acum, dupa ce, conform uzantelor sociale, nu mai sunt de mult timp copil, vacanta de iarna continua sa pastreze un parfum aparte.

Lunea de dupa vacanta de iarna este ziua care pune capat acestei vacante. Efectiv, pentru mine, lunea cu pricina reprezinta inceperea noului an. Ceea ce nu e deloc o veste buna. Trebuie sa o iei de la capat cu multe, dar esti cu un an mai batran, cu un an mai obosit, cu un an mai tocit. Si colac peste pupaza, urmatoarea vacanta de iarna e cumplit de departe.

Ma urmareste de ani de zile o melodie pe care o urasc cu pasiune si care incepe asa “A mai trecut un an prin noi”. Chit ca formularea e destul de interesanta in sine, eu intotdeauna am retinut-o putin altfel: “A mai trecut un an din noi”. S-a mai terminat un pic. A mai curs din nisipul ala care se va termina la un moment dat. Si urmatoarea vacanta de iarna va veni cand va mai fi trecut un an din mine.

Toate eforturile oamenilor de a fi veseli si optimisti in aceasta perioada sunt, pentru mine, hilare. Niciodata nu m-a bucurat trecerea (din ce in ce mai rapida) a timpului. Imi place viata mea. Si ma deranjeaza ca se scurge. Zi de zi, an cu an. Si acest fapt nu imi e niciodata mai clar si mai dureros decat in prima zi de luni a anului.

E adevarat ca imi e mult mai usor sa trec peste aceste zile de cand am copii. Copiii merg invers. La ei, trecerea timpului e in mare masura o veste buna. Cresc, devin din ce in ce mai capabili sa faca diverse lucruri, au propriile lor succese care se rasfrang si asupra ta. Traiesti din ce in ce mai mult prin ei, si asta nu pentru ca esti obligat ci pentru ca e mult mai suportabil.

Cum se impute poporul cu televizorul

IMG02_013

Din lista lucrurilor pe care un om normal nu trebuie sa le faca niciodata, la loc de cinste sta deschiderea televizorului in noaptea de revelion. Dar cum fiecare dintre noi are si micul dracusor care il impinge la lucruri necurate, dupa cativa ani de abtinere, in noaptea cu pricina, nu stiu ce mi-a venit si am dat o tura pe la televiziunile autohtone sa vad si eu cum m-as putea distra la o adica.

Oameni buni, m-am speriat de-a binelea. Si nu, nu glumesc, nu rad, nici macar nu zambesc. Treaba e al dracului de serioasa. In fata mea evoluau pe sticla niste creaturi care nu isi au locul nici intr-o gradina zoologica, poate doar intr-un institut de cercetare a anomaliilor biologice, inchisi in custi atent supravegheate si inconjurati de oameni seriosi in halate albe.

Am pierdut orice urma de conexiune cu aceasta parte a societatii in ultimii ani. Nu mi-am putut imagina nici o secunda ca lucrurile pot sta atat de rau. Ultimele scursuri umane, cele mai sordide personaje scoase la lumina din dedesubturile canalizarii sociale. Asta cred televiziunile despre aceasta societate? Marii realizatori tv, patronii acestora, oamenii carora nu le poti ajunge cu prajina la nas si la conturile din banca, marii profesionisti care se lauda peste tot cu stiinta lor in ale televiziunii, ASTA CONSIDERA CA TREBUIE SA VEDEM?

ASA CRED EI CA SUNTEM? In halul asta de degenerati? Asta ar trebui sa ne placa? Cum s-a ajuns aici? E posibil sa aiba dreptate? E posibil ca lumea asta in care ne invartim sa arate astfel? Sa fi ajuns atat de jos? Imi este inca greu sa accept asta. Desi, de ani de zile, ma uit uluit cum televiziunile baga pe gatul spectatorilor vagoane de cacat. In fiecare zi. Iar sambata, duminica si in zilele de sarbatoare suvoaiele de cacat ating paroxismul. Ceea ce incearca sa-ti intre in casa prin intermediul televizorului capata aspectul unei invazii de sobolani si insecte scarboase, venite din alta lume. Teoretic, eram avizat. Chiar si asa, secundele pe care le-am zarit in programul acestui revelion m-au facut sa imi mentin cu greu mancarea in stomac.

Oare cei care, imbracati in haine scumpe, conducand masini de peste 100 de mii de euro, produc si propun aceste programe infecte, se uita la ele? Oare asta asculta/vad ei la ei acasa? Oare copiii lor se uita si se distreaza la Paranghelioane? Sau dimpotriva, ei se delecteaza cu produsele impecabile ale marilor civilizatii in timp ce isi obliga angajatii sa impinga lopetile cu cacat in casele noaste prin hubloul numit televizor?

Sunt curios care le este scuza. Bani pot face in foarte multe feluri, fara sa fie direct implicati in distrugerea unei generatii. Nu ma numar printre oamenii excesiv de pudici, nici printre cei care cred ca toata lumea trebuie sa fie excesiv de morala dar in cazul lor, s-au depasit toate recordurile. Tot ce imi doresc in acest moment este sa-i vad pe proprietarii acestor posturi legati de scaun toata noaptea de revelion si obligati sa se uite, cu volumul la maximum, la suvoiul de laturi pe care il revarsa asupra noastra.

Oricat de tare mi-as dori sa ii injur direct si personal pe acesti oameni, imi dau seama ca orice injuratura serioasa ar presupune ca anumite parti ale corpului meu sa ajunga prea aproape de ei. Asa ca propun ca instrument al injuraturii obiectul din poza. Nu stiu daca e suficient dar e in mod clar mult peste posibilitatile mele.