Din pacate, nu sunt Jedi

In anul 2001, la recensamantul din Australia peste 70 de mii de oameni au declarat ca sunt JEDI, fortand guvernul sa treaca aceasta religie in lista celor oficiale. De atunci incoace asta s-a mai intamplat in Noua Zeelanda, prin Marea Britanie si probabil si in alte tari.

Ce anume presupune sa fii Jedi (in afara obsesiei pentru Star Wars)? Site-ul www.jedichurch.org incearca sa ne lamureasca. Printre multiplele citate din scenariul filmului, o fraza mi-a atras atentia:

The Jedi church recognizes that all [...] people have an innate knowledge of what is right and wrong.

Adica ne nastem cu tot ce ne trebuie pentru a deosebi binele de rau.

Acum, lasand gluma cu Jedi la o parte, ma intreb: oare e asa? A crezut cineva vreodata ca e asa? Toate celelalte religii fac eforturi sa ne invete exact ce e bine si ce e rau. Mai mult, inglobeaza principiile morale intr-o schema complexa, care poate oferi motivatii ale acestor principii.

Orice societate omeneasca, oricat de rudimentara ar fi ea, stabileste clar un proces de invatare a moralitatii. De regula unul religios-educational. In societatea moderna doar unul educational. Oricum, mai toata lumea pare sa porneasca de la ideea ca NU ne nastem stiind ce e bine si ce e rau. Ca acestea trebuiesc invatate. Exersate. Mai mult. Societatea are metode de a se asigura ca invataturile respective nu se pierd pe drum. Ca daca unii dintre membri ei le uita, altii le vor reaminti rapid, eventual intr-o maniera suficient de dura incat sa nu le uite data viitoare.

Vedem oameni care refuza religia (orice religie), refuza scoala (pentru ca e proasta), refuza invataturile parintilor (pentru ca parintii sunt prea batrani), si prin asta raman lipsiti de orice fel de modalitate serioasa, profunda de a invata ce e bine si ce e rau. Dar omul trebuie sa aiba o morala. Si nu voi crede niciodata ca se naste cu ea. De unde o ia? Daca refuza toate sursele clasice cu ce mai ramane?

Daca nu ne nastem cu asta o putem dobandi fara invatatura? Este suficienta experienta directa, de viata, a cuiva pentru a invata de o maniera coerenta ce e bine si ce e rau? Mai toate generatiile de pana acum credeau ca nu. Chiar daca acel cineva e extrem de atent si de empatic, viata lui limitata tot nu ii va oferi suficiente informatii pentru a-i construi un sistem de valori personal care sa nu se darame la prima situatie deosebita pe care o intalneste.

De ce refuza noile generatii modelele clasice? Au impresia ca lumea s-a schimbat? Atat de mult incat vechile moduri de a invata sunt expirate? Daunatoare chiar? Mai mult, care sunt modelele moderne? Bun, religia nu mai e buna. E retrograda, ne invata chestii nasoale, opiul popoarelor si alte de-astea. Scoala e de cacat. Scoala romaneasca si mai si. Parintii nu stiu nimic ca ei au trait in alta epoca. De unde invatam? De pe Internet? De la prieteni? De la televizor? Din cartile micilor vedete locale? Ma tem ca nu e nici pe departe suficient. Si nu ca mi-ar pasa asa tare, dar oamenii lipsiti de un sistem solid de valori sunt extrem de manipulabili. Se raliaza cu mare usurinta oricarei cauze care le este prezentata cu putina persuasiune. Si fac viata prea usoara tuturor leprelor care traiesc din promovarea imposturii. Si mult prea grea celorlalti.

Viata halucinanta si halucinogena

Omul modern are nevoie de droguri. O nevoie imperioasa, acuta, o nevoie care nu poate fi tinuta in loc de nimic. Omul modern se raporteaza la orice ca la un drog. Jumatate din cumparaturile pe care le facem sunt facute pentru exaltarea creierului si nu din nevoie. Jumatatea necesara, va avea mereu anumite calitati, anumite marci, sau va costa mult mai mult decat ar fi cazul. Tot drog e si asta. Mersul cu masina e un drog. Ne face sa ne simtim bine, capabili, potenti. Sexul e un drog, consumat in tabloide, in reviste glossy sau, executat sportiv, la perfectie, cu persoane pe care abia le cunoastem.

Politica, scandalurile, cancanurile, emisiunile care ne arata mizeria umana sub cele mai diverse forme, sunt tot droguri. OTV-ul e un drog. Oamenii care se uita la aceste monstruozitati se simt bine pentru ca, oricat ar fi decazut, oricat de jos ar fi ajuns pe orice scara a umanitatii, oricand se gasesc unii care sa stea mai jos decat ei.

Temele mari ale omenirii moderne sunt de asemenea droguri. Ecologia, drepturile diferitelor tipuri de minoritati, incalzirea globala, grija (falsa) pentru diferite categorii defavorizate, sunt, de asemenea, droguri. Le consumam ca pe pastile de Ecstasy pentru ca ne fac sa ne simtim grozavi.

Publicitatea pentru majoritatea produselor nu se mai refera de mult la calitatile acestora. Se refera la felul in care ne fac sa ne simtim. Si anume bine. Exceptional. Speciali. Deosebiti. Nu ca orice taran prost. Noi suntem mai buni. Pentru ca am cumparat produsul X. Pentru ca ne uitam la emisiunea Y. Pentru ca stim cum e treaba cu calota glaciara si cu gaura din stratul de ozon. Pentru ca ne pasa de una sau de alta.

Suntem, in realitate, din nefericire, o adunatura de caragiosi drogati, cu nimic mai buni decat cei de sub poduri care au nevoie de o simpla injectie pentru a se simti la fel ca noi. In al noualea cer. Deasupra amaratilor. Deasupra celor care nu au acces la drogul cu pricina.

Dincolo de problemele medicale insa, drogurile sunt rele pentru ca sunt false. Pot ameti creierul o vreme dar la un moment dat creierul se invata cu ele si revine la normal, adica la o viata plina de griji, de intrebari, de nefericiri si nesigurante, de responsabilitati. Orice drogat care se respecta va cauta un drog mai puternic, care sa-l ameteasca din nou. Si va gasi pentru ca are la dispozitie o paleta foarte larga.

Nu demult, demnitatea umana era cladita din suferinta si umilinta. Oamenii cei mai demni erau aceia care reusisera sa treaca cu bine peste cele mai crunte incercari ale sortii. Acum, respectul de sine este cu atat mai mare cu cat reusim sa eludam cu mai mult succes aceste lucruri. Sa le pasam altora si noi sa ne continuam viata pe jumatate ametiti de imensa cantitate de droguri pe care le bagam in noi in fiecare zi al carui singur scop este sa ne dea satisfactie.

Parca ii aud pe cei care citesc ce scriu eu aici “bine, si? care e ideea? vreo concluzie?” Nu. Nici o concluzie. Acest articol nu este un drog pentru voi. E doar pentru mine. Eu m-am prins. Eu sunt deasupra. Eu stiu ceea ce altii nu stiu. Vai, ce bine e…