Din pacate, nu sunt Jedi

In anul 2001, la recensamantul din Australia peste 70 de mii de oameni au declarat ca sunt JEDI, fortand guvernul sa treaca aceasta religie in lista celor oficiale. De atunci incoace asta s-a mai intamplat in Noua Zeelanda, prin Marea Britanie si probabil si in alte tari.

Ce anume presupune sa fii Jedi (in afara obsesiei pentru Star Wars)? Site-ul www.jedichurch.org incearca sa ne lamureasca. Printre multiplele citate din scenariul filmului, o fraza mi-a atras atentia:

The Jedi church recognizes that all […] people have an innate knowledge of what is right and wrong.

Adica ne nastem cu tot ce ne trebuie pentru a deosebi binele de rau.

Acum, lasand gluma cu Jedi la o parte, ma intreb: oare e asa? A crezut cineva vreodata ca e asa? Toate celelalte religii fac eforturi sa ne invete exact ce e bine si ce e rau. Mai mult, inglobeaza principiile morale intr-o schema complexa, care poate oferi motivatii ale acestor principii.

Orice societate omeneasca, oricat de rudimentara ar fi ea, stabileste clar un proces de invatare a moralitatii. De regula unul religios-educational. In societatea moderna doar unul educational. Oricum, mai toata lumea pare sa porneasca de la ideea ca NU ne nastem stiind ce e bine si ce e rau. Ca acestea trebuiesc invatate. Exersate. Mai mult. Societatea are metode de a se asigura ca invataturile respective nu se pierd pe drum. Ca daca unii dintre membri ei le uita, altii le vor reaminti rapid, eventual intr-o maniera suficient de dura incat sa nu le uite data viitoare.

Vedem oameni care refuza religia (orice religie), refuza scoala (pentru ca e proasta), refuza invataturile parintilor (pentru ca parintii sunt prea batrani), si prin asta raman lipsiti de orice fel de modalitate serioasa, profunda de a invata ce e bine si ce e rau. Dar omul trebuie sa aiba o morala. Si nu voi crede niciodata ca se naste cu ea. De unde o ia? Daca refuza toate sursele clasice cu ce mai ramane?

Daca nu ne nastem cu asta o putem dobandi fara invatatura? Este suficienta experienta directa, de viata, a cuiva pentru a invata de o maniera coerenta ce e bine si ce e rau? Mai toate generatiile de pana acum credeau ca nu. Chiar daca acel cineva e extrem de atent si de empatic, viata lui limitata tot nu ii va oferi suficiente informatii pentru a-i construi un sistem de valori personal care sa nu se darame la prima situatie deosebita pe care o intalneste.

De ce refuza noile generatii modelele clasice? Au impresia ca lumea s-a schimbat? Atat de mult incat vechile moduri de a invata sunt expirate? Daunatoare chiar? Mai mult, care sunt modelele moderne? Bun, religia nu mai e buna. E retrograda, ne invata chestii nasoale, opiul popoarelor si alte de-astea. Scoala e de cacat. Scoala romaneasca si mai si. Parintii nu stiu nimic ca ei au trait in alta epoca. De unde invatam? De pe Internet? De la prieteni? De la televizor? Din cartile micilor vedete locale? Ma tem ca nu e nici pe departe suficient. Si nu ca mi-ar pasa asa tare, dar oamenii lipsiti de un sistem solid de valori sunt extrem de manipulabili. Se raliaza cu mare usurinta oricarei cauze care le este prezentata cu putina persuasiune. Si fac viata prea usoara tuturor leprelor care traiesc din promovarea imposturii. Si mult prea grea celorlalti.

Published
Categorized as Blog

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *