Post Bob Dylan

A fost Bob Dylan. “Fosila Bob Dylan” cum ii spun cei suparati ca si-a permis sa se schimbe in 40 de ani. Si nu a cantat pe placul multora din public si, mai presus de orice, nu a zis “Buna seara, Bucuresti” ca sa ii faca pe acestia sa se simta bagati in seama. Sa simta in rarunchi plusvaloarea la banii dati pe bilet. O muzica plina, destul de aspra, interesanta si placuta. De cand s-a terminat concertul si pana acum ma tot intreb: este posibil sa mai existe cineva ca Bob Dylan? Un om care a reusit aproape fara sa vrea sa uneasca niste sute de milioane de oameni in jurul unor idealuri. Se mai poate? Se mai poate identifica vreun ideal, unul mic poate, care sa fie impartasit de sute de milioane de oameni?

Eu cred sincer ca nu. Sa mi se ierte pesimismul dar nu vad de unde as putea sa adun elementele necesare pentru alta opinie. Eu cred ca nu mai exista in societatea occidentala, impreuna cu granitele ei, vreun ideal care sa fie in stare sa uneasca lumea. Oamenii sunt construiti altfel. Nu mai sunt invatati sa lupte pentru ceea ce conteaza pentru ei, sunt invatati sa planga ca nu au deja. Nu mai au rabdare sa atinga nivelul de autocunoastere care sa le permita sa stie cat de cat ce anume si-ar dori. Nu mai au aspiratii, au frustrari ca nu s-a indeplinit deja lucrul acela inca neclar spre care ar putea la o adica sa aspire, daca ar vrea.

Daca Bob Dylan s-ar fi nascut acum 25 – 30 de ani si ar fi compus fix aceleasi melodii pe care le-a compus la vremea lui, ar fi murit de foame sau ar fi devenit functionar public, luandu-si cuminte luna de luna mai putini bani decat ar fi crezut ca merita, ducandu-i acasa la nevasta mai urata decat ar fi crezut ca trebuie sa fie si jumatate din ei i-ar fi spart pe obiecte lucioase care sa-i aduca aminte in fiecare secunda ce mare valoare are el.

Ar fi urat cu pasiune pe toata lumea si ar fi crezut ca toti cei care au un pic mai mult decat el (si acestia exista intotdeuna) sunt niste hoti ordinari care merita puscaria. S-ar fi considerat inselat de catre intreaga societate in fiecare secunda a vietii lui, masturbandu-se nervos cu fotografia cate unei vedete lipita de perete, vedeta pe care altminteri ar fi dispretuit-o din toata fiinta lui.

Si daca ar fi gasit putere, in aceasta viata de rahat, sa faca una sau mai multe dintre melodiile sale publice, ar fi fost imediat atacat de sacalii de paza ai corectitudinii politice, ai “civilizatiei”, pentru ca versurile sale ar fi considerate inadmisibile.

Sau, poate nu. Multumesc frumos draga Bob ca ai trecut pe la noi. A fost o placere.