Despre copii (ai mei)

Se discuta frecvent pe Internet chestiunea copiilor. De ce sa faci copii, de ce sa nu faci. De ce sa faci unul, de ce sa nu faci unul. Cand e bine sa-i faci cand nu e. Cine ar trebui sa-i faca si cine nu. Citind toate reactiile mi-am amintit ca si mie mi s-au pus intrabarile astea de multe ori si nu prea am stiut sa raspund. In cele ce urmeaza incerc sa explic de ce nu voi putea niciodata sa raspund rational la o astfel de intrebare.

Copiii mei nu au aparut ca urmare a unui rationament. Nici unul dintre ei nu a fost rezultatul unui studiu sociologic, psihologic, de piata, de fezabilitate. Ce anume m-a determinat sa vreau copii? Singurul raspuns este in imaginea de mai sus. Am fost convins ca o sa iasa bine. Am crezut cu tarie ca aparitia copiilor imi va face viata mult mai buna. In ce fel mai buna? aud intrebarea de la cititor. Iaca mai buna. Mai misto. Mai cool. Ma aventurez sa presupun ca in multe cazuri situatia este similara.

Cu alte cuvinte, e vorba de credinta. Nu despre biserica sau Iisus Hristos, Mahomed sau alti profeti. Este vorba de relatia omului cu propria viata. Unii o numesc viziune. Am avut “viziunea” ca aparitia copiilor imi va schimba viata in bine. Si am avut dreptate. Sufletul meu s-a deschis catre emotii despre care nici nu stiam ca exista. Nu ma refer aici numai la relatia cu copiii mei. Sunt mult mai intelegator, mult mai nuantat in relatiile cu alti oameni, ma simt mult mai bine in vecinatatea copiilor altora. De altfel, daca ma gandesc cat pot eu de serios, nu imi amintesc vreun lucru rau care sa mi se fi intamplat datorita aparitiei copiilor.

Cred ca in majoritatea cazurilor e mai mult sau mai putin la fel. Nu exista “ratiuni” pentru a avea copii. Exista tot timpul o multitudine de “ratiuni” pentru a nu-i avea. Cei care depasesc toate aceste motive descopera (pe langa
multe alte bucurii) ce capcana infecta este in realitate ratiunea daca nu este folosita conform manualului. Stiu, pentru ca am cazut si eu de cateva ori in capcana asta.

Asta nu inseamna ca un copil este calea directa si nemijlocita catre fericire. Un copil nu este drogul suprem. Daca nu esti atent, poate deveni o povara si atunci tot demersul esueaza lamentabil. Exemple sunt de jur imprejurul nostru. Cu exceptia oamenilor cu adevarat loviti de soarta, sau a brutelor cu chip uman care apar din cand in cand in jurul nostru, marea majoritate a celor care esueaza o fac tocmai pentru ca isi pierd credinta pe parcurs.

In concluzie, raspunsul rational nu exista. Nimeni nu poate sa-l dea. Si daca cineva poate sa o faca, fie face pe nebunul, fie este nebun. Ca orice persoana care vede lucruri acolo unde nu sunt. Cum sunt cei care vorbesc cu Napoleon in anul 2010. Sau cei care sunt chiar Napoleon. In anul 2010.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>