Carte postala din Apuseni (2)

M-am intors din Apuseni. Am petrecut acolo 10 zile frumoase. Cu toate ca au trecut 15 ani de la ultima excursie prin acele locuri nu pare sa se fi schimbat mare lucru. Oamenii locului traiesc in continuare cosind fanul o luna pe an, furand (din spusele unora) lemne restul de 11. Umbla vorba ca in Arieseni sunt peste 100 de gatere. Am trecut prin zone de padure aproape distrusa de taieri de lemne si urme de tractoare si TAF-uri. In timpul unui popas in care ne-am adaportit de ploaie am auzit cinci copaci cazand in 20 de minute.

Oamenii au ciclurile lor de viata si turismul inca nu face parte in mod clar din ele. Nu sunt foarte incantati sa aiba turisti prin zona. Isi vad linistiti de treaba, te ignora sau te refuza daca incerci sa le ceri ceva. Pe de alta parte, am regasit acolo un lucru pe care nu l-am mai simtit in Bucuresti de mult timp: respectul fata de copii. Avand doi copii, tot timpul era unul dintre ei sau amandoi pe langa mine. In momentul in care apareau copiii, totul se schimba. Incetau injuraturile, oamenii zambeau (la copii, nu la mine), imposibilul devenea posibil si cred sincer ca orice le-as fi cerut pentru unul dintre “prunci” as fi capatat instantaneu.

Si intr-un fel imi dau seama ca in felul lor de a fi, usor incuiati fata de noi ceilalti, indiferenti fata de orice forma de organizare, oamenii de acolo au reusit sa pastreze mult mai multa omenie decat noi astia din capitala care dam ochii peste cap exasperati daca auzim plansetul unui copil intr-un restaurant. Oameni aspri, oameni cu care soarta nu a fost niciodata prea buna, obisnuiti sa priveasca cu circumspectie orice venit din afara locului, dar care si-au pastrat esenta umana. Cinste lor si rusine noua.

Published
Categorized as Blog

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *