Nevoia de jurnalisti

De cativa ani buni se discuta despre disolutia meseriei de jurnalist in marea masa de oameni conectati la internet care pot produce stiri. Jurnalisti vs bloggeri, jurnalisti vs globtrotteri, jurnalisti vs curve care isi scriu experientele. Oameni platiti pentru asta in opozitie cu oameni care nu fac altceva decat sa isi descrie propria viata. Goana dupa autenticitate a devenit atat de disperata (intr-o societate in care pana si cele mai nonconformiste demersuri se fac dupa reteta) incat jurnalistii pierd incet, incet razboiul.

Omul care pierde razboiul nu ramane la fel. Multi jurnalisti cauta modalitati alternative de a isi castiga banii, fiind dispusi sa modifice foarte repede bucati mari din sistemul lor de valori. Cu cat pierd lupta, jurnalistii devin din ce in ce mai putin jurnalisti si in curand lumea nu va mai face diferenta. Si nu le va mai simti lipsa.

Efectul imediat este modul in care sunt selectate si formulate stirile. Teoretic, un jurnalist bun, cel putin din punctul meu de vedere, se remarca la fel de mult prin ceea ce decide sa NU imi spuna. Un jurnalist ar trebui sa fie un om care cunoaste lumea mult mai bine decat mine. Care stie sa puna lucrurile in perspectiva, sa le aseze acolo unde le este locul intr-o realitate complexa pe care el o stie si eu nu. Care se ingrijeste cu atentie de coerenta si de veridicitatea universului pe care il descrie. Nu cineva care arunca in noi cu toate tampeniile, importante sau nu, semnificative sau nu, fara documentare si fara a munci pentru a ne oferi posibilitatea de a intelege.

In lipsa acestei abordari, toate stirile sunt isterice, au un ton apocaliptic si creeaza panica. Un exemplu foarte bun este felul in care se regasesc politicienii romani in orice demers jurnalistic. Toti sunt hoti, prosti, nimeni nu face nimic bun, toti au propriile interese veroase si calca pe cadavre pentru a si le indeplini. Orice politician roman pare un fel de diavol cu coarne si ochi rosii care mananca copii mici si sfasie oameni nevinovati cu ghearele lui ascutite. E normal ca asta sa produca panica. Cand nu poti avea incredere nici macar un pic in politicieni, politisti, medici, profesori, cand ai impresia ca absolut toti sunt niste fiare sangeroase care incearca sa te ucida, daca nu din alte motive macar din pura placere, viata devine o lupta disperata pentru supravietuire. Atitudine pe care o au majoritatea romanilor si care se poate observa in orice spital, pe strada, la sedintele cu parintii de la scoala, etc. Toti ne comportam de parca de fiecare secunda depinde supravietuirea noastra si a familiei.

Un jurnalist, in opinia mea, ar trebui sa evite asta. Ar trebui sa fie suficient de responsabil incat sa nu transforme lucruri care sunt accidentale in asa-zise obiceiuri. Sa caute cu atentie motivatiile din spatele unor gesturi si sa nu presupuna. Sa isi asume responsabilitatea muncii lui si sa inteleaga consecintele acesteia. Sa cerceteze atent cum functioneaza cu adevarat lumea, sa identifice cu atentie exceptiile si sa le trateze ca atare. Pentru asta e nevoie de scoala, experienta si de rabdare.

Este evident ca jurnalistul nu poate fii asa daca societatea nu ii da voie. Daca se pun variate tipuri de presiuni asupra lui, daca i se spune ca e la fel de valoros ca un pusti de 16 ani care si-a facut un videoblog, daca i se iau instrumentele de documentare (sau timpul de a o face), jurnalistul va aluneca pe panta senzationalului pentru a-si hrani familia. Am vazut oameni care nu au nici o legatura cu aceasta meserie dar care sunt mult mai retinuti si mai atenti la ce scot pe gura decat jurnalisti platiti (si) pentru a fi responsabili.

Oricat de tare m-ar amuza sa citesc bloguri, sa urmaresc filmulete amuzante pe youtube sau sa descopar diverse stranietati prin forumuri, eu personal am mare nevoie de jurnalisti care isi fac treaba cum trebuie. Am nevoie sa inteleg lumea din care fac parte, am nevoie de ajutor profesionist pentru asta. Am nevoie de oameni de meserie care stiu mult mai multe decat mine care sa imi prezinte lucrurile corect, fara exagerari si isterii. Vreau sa stiu cu adevarat cand ceva e iesit din comun si cand nu. Cand trebuie cu adevarat sa ma sperii si cand nu.

Si hotarati-va dracului odata cand vine sfarsitu lumii. Sa stiu si eu o treaba.