Continuand incercarea de a identifica defectele fundamentale ale acestei lumi, ajungem la Pawel si Ola. Pentru cine nu s-a lovit de povestea acestor doua creaturi, pe scurt (pe lung aici):
- Pawel si Ola erau doi tineri neonazisti agresivi. Rasi in cap, zvastici, batut oameni pe strada, urland ca evreii sunt cea mai mare problema a omenirii, white power, cunoasteti genul.
- Pawel si Ola afla ca sunt evrei. Ca stramosii lor biologici au ascuns asta ca sa nu ii transforme stramosii lor spirituali in sapun, nasturi, peruci + accesorii.
- Pawel si Ola au o scurta si extrem de eficienta criza de identitate.
- Pawel si Ola (in loc sa se sinucida omorand doi evrei in felul asta) devin membri activi ai comunitatii evreiesti din Varsovia.
Dincolo de umorul fin pe care il au situatiile astea, cele doua creaturi sunt un exemplu impecabil a felului de oameni pe care ii dispretuiesc eu cel mai mult pe lumea asta: activistii. Oamenii a caror viata nu se deruleaza pentru a face ei ceva ci pentru a ne determina pe noi ceilalti sa facem (sau sa nu facem) ceva. Oameni care, dupa cum s-a dovedit de nenumarate ori, nu sunt atasati de cauza pe care o sustin, pot trece imediat la cea opusa fara remuscari si fara dubitatii.
A nu se confunda (desi e foarte greu) cu oamenii dedicati. Aia sunt altceva. Aia sunt cei care imping societatea inainte (sau inapoi, depinde incotro le este indreptata dedicarea). Activistii sunt oportunisti. Pentru ei, cea mai buna cauza este cea care le gadila cel mai corect orgoliul. O pot schimba fara probleme.
Lumea e plina de ei. Imput cu prezenta lor dizgratioasa orice demers semnificativ al omenirii. Facand de fiecare data fix nimic, ei sunt cei care ii fac pe oamenii ca mine sa vomite de scarba cand aud de incalzirea globala si gaura din curul stratului de ozon. Ei sunt, practic, cei care imi refuza mie o anumita parte a vietii. Si care mi-o intuneca pe cealalta. Si care fac munca oamenilor dedicati aproape imposibila.
Cred ca Pawel si Ola nu erau fumatori. Daca ar fi fost, ar fi fost irecuperabili. Slava Domnului.
Mă gândesc câţi antiţigani din România ar avea un şoc similar dacă le-ar spune străbunicele lor cum petreceau după şură.
@Nea, intrebarea e cati dintre ei ar deveni instantaneu luptatori pentru drepturile tiganilor?
Nu ştiu, umblă vorba că ţiganul când se vede împărat, prima dată îl spânzură pe ta’su. Dar poate nu-i adevărat.
Ala nu e activist. Activistii sunt pe dos. Invers :).