Busuioc. A nu se drege.

In liceu am avut un profesor de matematica. Nu era extrem de rabdator si nu excela prin modul de predare. Si avea toane. Multe si felurite toane. Si era deosebit de ranchiunos. Cine il supara avea o problema serioasa dat fiind ca supararile la el tineau 1 an – doi. Nimeni nu parea sa-i fie indiferent, elevii ii erau fie simpatici, fie profund antipatici. Evident, eu ma numaram printre cei antipatici. Nu stiam cine stie ce matematica si eram si obraznic (zicea el) .

Intr-o zi si-a uitat manualul pe catedra. A doua zi, manualul, recuperat si pastrat de noi, il astepta cuminte pe catedra, fix in pozitia de cu o zi inainte. Il vede, se uita la noi, se uita la manual. Se uita din nou la noi, din nou la manual, si are proasta inspiratie sa intrebe: “Cine-i ma idiotul care si-a lasat manualul pe catedra?”. Evident, s-a asternut o liniste de mormant. Eu eram intre ciocan si nicovala. Mi-ar fi placut tare mult sa-i zic “idiotul sunteti dumneavoastra”. Pe de alta parte, daca faceam asta, nu mai treceam clasa. Nu ca poate nu mai treceam, nu ca erau sanse sa nu mai trec, nu, nu mai treceam, punct. Asa ca am tacut din gura.

Probabil ca in mintea multora dintre colegii mei s-au cuibarit aceleasi ganduri, asa ca nimeni nu a zis nimic. Aproape nimeni. In prima banca, o colega, care invata foarte bine si care la ora aceea parea sa nu fie foarte interesata de supravietuirea ei, a ingaimat intr-un tarziu … “e cartea dumneavoastra, ati uitat-o ieri”. Ne-a stat tuturor rasuflarea. Eram aproape siguri ca domnul cu pricina o sa faca o scurta si acuta criza de isterie dupa care o sa o scoata la tabla sa-i demonstreze, punandu-i cateva note de 2, cam care e ordinea efectuarii operatiilor. Adica mai pe romaneste, intai termini liceul si abia apoi ii spui profesorului ca e idiot.

Dar nu s-a intamplat asta. Omul a ramas intepenit circa 10 secunde, si-a luat incet manualul si a iesti pe usa. A revenit ora urmatoare, ca si cand nu s-ar fi intamplat nimic, a scos cativa dintre antipatici la tabla si le-a dat cate un doi. Nu pricep exact nici acum de ce. Dar imi imaginez ca si-a dat seama ca orice ar face in momentul ala, ridicolul situatiei se va apropia de infinit. Asa ca a preferat sa dispara din peisaj. Un om care nu avea de obicei nici o ezitare sa devina ridicol. Tipa la noi ca am conspirat impotriva lui nedeschizand fereastra in pauza, special sa nu aiba el oxigen la creier

De unde se vede ca nimeni nu e scutit de perplexitate. De starea de blocaj total in care brusc, nimic din ceea ce te inconjoara, nu are sens. Si probabil, de departe cea mai buna reactie posibila (si prea putin utilizata de contemporanii nostri) e sa te extragi rapid din peisaj. In conditiile astea, daca deschizi gura, nu ai nici cel mai mic control asupra lucrurilor pe care le vei spune. Asa ca mai bine taci. Nu incerca sa dregi busuiocul. Bucuiocul dres are cu totul alt miros decat cel normal.

Published
Categorized as Blog

4 comments

  1. Eu ma tot gandesc, reactia de a te extrage brusc din peisaj o fi ea buna de la caz la caz, dar dresul busuiocului merge, merge, daca o faci cu stil. Pana la urma, as zice ca nu dresul busuiocului e problema, problema e incapacitatea unora de a se vedea pe sine ridicol prin ochii altora. Eu una probabil m-as lua singura la misto, pentru a anula posibilitatea altora sa o faca, in fata sau pe la spate. Tot mecanism de aparare si asta, in felul lui…

  2. @Corina, evident ca pana la urma e vorba de lipsa de simt al ridicolului. Ca altfel, daca esti om cu umor si faci una de-asta, toata lumea moare de ras si nu se supara nimeni. Dar oamenii “seriosi” care ironizeaza cu rautate si de pe pozitii absurd superioare si-o fura apasat.

  3. Asa aveam si noi un prof la universitate, ne spunea ca liftul se blocheaza doar cu prostii, pana am gasit unde sa bag un bat de chibrit la butonul de la parter 🙂

  4. :), hmm, :), asa l-ai perceput acum ceva ani si il diseci pe bietul om , pe care probabil, parerea mea il doare in cur si acum.
    alta parerea…, omul cu ceea ce se naste cu aia moare, tinand cont de educatia care se face in timp, nu dupa o generatie doua.

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *