Neoiconoclastii Craciunului postrevolutionar

Se apropie Craciunul. Il astept cu nerabdare si cu multa placere. Cand eram copil era una dintre cele mai frumoase saptamani din an, de multe ori cea mai frumoasa. Totul se schimba, si viata aia de cacat pe care o traiam devenea pentru scurt timp normala. Griurile se colorau, tacerea era inlocuita de sunete placute, mirosurile infecte din blocurile cenusii cu parfumuri de cozonac si sarmale. Tot orasul se transforma si toata lumea era mai bucuroasa, mai zambitoare. La ferestre, chiar si noaptea, luceau brazii impodibiti cu globuri multicolore, de multe ori insotiti de lumina suava, gri-albastruie a televizoarelor care puteau sta pornite pentru ca programul era mai lung. Si in anii in care era si zapada, toate acestea se intamplau pe un fundal imaculat al orasului, plin de strigate bucuroase de copii care se jucau, insotiti de parintii lor care faceau cam acelasi lucru. Toti stiau ca vor primi cadouri, ca vor manca bine, ca se vor intalni cu rude, prieteni, toti erau bucurosi si fericiti.

Nu am cuvinte sa descriu acest contrast, dintre zilele normale ale vietii de dinainte de 1989 si cele din preajma Craciunului. Toate acestea erau posibile pentru ca majoritatea oamenilor erau dispusi sa faca eforturi supraomenesti pentru a trai acele cateva zile frumos. Carne cumparata la negru, la suprapret, ore in sir state la coada cu luni de zile inainte pentru a pune ceva in congelator, special pentru Craciun. Alunecatul pe zapada in care se risca spartul capului protejandu-se sacosa cu 10 oua prinse dupa 10 ore de stat in frig. Bani stransi din vreme pentru cadouri, cadouri cautate in disperare cu luni de zile inainte si ascunse in dulapuri pentru a nu fi gasite de copii. Sticle de vin pastrate la intuneric luni de zile. Toate acestea pentru cateva zile de fericire. Oamenii intelesesera ca nu pot fi fericiti 365 de zile pe an. Nici macar 35 de zile pe an. Se multumeau cu a fi fericiti 3 zile pe an si erau dispusi sa munceasca un an intreg pentru aceasta.

Incerc, cat pot, sa fac acelasi lucru pentru copiii mei. Vreau sa simt la ei aceeasi bucurie pe care o aveam eu in acele zile. Vreau sa regasesc in ochii lor sentimentul acela de siguranta, de implinire, de exaltare pe care il simteam si eu si copiii de varsta mea in zilele acelea. Intre timp, lucrurile s-au schimbat nitel. Viata mea nu e atat de dificila si lumea e mult mai alerta. Dar multi dintre oamenii din aceasta tara, pastreaza acelasi calendar. Oameni amarati care isi pun pielea pe bat pentru 3 zile de fericire odata la 362 de zile de chin.

Si le iese. Asta daca nu citesc internetul romanesc. Care s-a umplut de imbecili care, de la inaltimea varstei de 20 – 30 de ani si cu experienta de viata a unei rame, se reped ca niste hoarde de navalitori barbari sa le distruga acest moment. Sa rada de ei. Sa le explice cat sunt de prosti, cum ar trebui sa cheltuiasca doar cat isi pot permite, cum ar trebui sa manance o salata de sparanghel in noaptea de Craciun, si sa bea un suc natural de rostopasca. Si sa fereasca Dumnezeu sa cumpere un brad natural, sa ia unul de plastic, sa aparam planeta. Si in nici un caz sa nu se bucure. Ca nu merita sa se bucure, pentru ca sunt neispraviti pentru ca nu cunosc realitatea cruda a momentului si pentru ca nu inteleg politica si economia si pentru ca au votat cu Iliescu. Sau cine stie cu cine. Lumea subtire a noii urbanitati mioritice incepe sa-l injure pentru a nu stiu cata oara pe Stefan Hrusca.

Bai copii! Viata nu e cum credeti voi. Aveti rabdare. O sa fiti si voi fututi. O sa fiti, pe cuvantul meu. Nu va credeti deasupra tuturor, nimeni nu e asa. O sa aveti ani in care o sa va doriti sa strangeti toate resursele voastre si sa va oferiti 3 zile de bucurie. Poate nu va vor lipsi banii, poate veti manca sanatos si veti bea sucuri de fructe dar nu veti mai avea prieteni. Sau neamuri. Sau copiii vostri vor fi la mii de kilometri de casa. O sa vedeti valoarea acestor trei zile. O sa intelegeti de ce oamenii cauta mici miracole in aceste zile. Si daca veti avea ghinion, o sa aflati doar o data, spre sfarsitul vietii, ce ati pierdut. Dumnezeu nu da cu parul.

Iar eu, incepand de azi, nu mai citesc nimic in limba romana pe internet pana dupa Craciun. Nu am putere. Imi doresc momentul asta si nu vreau sa va las sa mi-l stricati. Si da, vreau sa ma bucur de el asa cum cred eu de cuviinta. Sa mananc pana cad jos, carne scarboasa si necivilizata de porc. Sa cumpar cadouri pe care nu mi le pot permite. Sa-mi cumpar un brad natural cat casa, distrugand iremediabil planeta si sa pun in el dulciuri care strica dintii. Sa am tone de cozonac sa-mi creasca colesterolul, trigliceridele si alte alea. Ca dupa aia, dupa 1 ianuarie, pauza s-a terminat, capul la fund, pentru inca 360 de zile. Si daca o sa muriti fara sa intelegeti de ce oamenii fac asta, ati trait degeaba.