In cautarea pierderii timpului

Mi-am dat seama ca aud expresia “nu vreau sa-imi pierd timpul sa…” din ce in ce mai des. Din ce in ce mai frecvent, cei mai diferiti oameni, simt nevoia sa aiba la zi lista completa a activitatilor inutile. Cele care nu le-ar aduce nici un fel de bucurie, satisfactie, nici atunci nici peste ani, intr-un cuvant care le-ar “pierde” timpul.

Ce inseamna oare sa iti “pierzi” timpul? Ar putea insemna sa faci ceva din care nu castigi nimic. Dar daca e asa, afirmatia nu poate fi spusa decat la trecut. Nu putem sti imediat daca ceea ce urmeaza sa facem, sau am facut, ne va fi util. Poate ca “timpul pierdut” la o discutie cu cineva se va transforma intr-o relatie fructuasa, emotional sau material, dar peste un an de zile. Poate ca orele pe care le “pierdem” invatand ceva necesar intr-un anumit moment vor constitui baza unui nou hobby, sau, mai mult, a unei noi meserii. Din acest punct de vedere, doar pe patul mortii am putea aprecia (daca ne mai intereseaza) momentele in care ne-am pierdut cu adevarat timpul, si asta numai daca nu credem in vreo forma de persistenta a constiintei dupa moarte.

Sau poate ca e o chestiune de “focus” cum zic oamenii care citesc carti “de-alea”. Poate ca decidem ca intr-o anumita perioada a vietii noastre sa ne concentram asupra unui numar relativ redus de proiecte si ne impunem ca tot ceea ce facem sa aiba legatura cu acelea. Orice altceva constituie, in aceasta idee, pierdere de timp. Oare? Avem pretentia ca stim exact ce avem de facut si ca drumul nostru e trasat cu atata precizie incat putem lipi eticheta “timp pierdut” pe anumite momente? Este oare totul atat de clar? Si chiar daca e asa, exista viata dupa proiect. Poate momentele “pierdute” in timpul proiectuli “rupte” de la gura saracului de el, vor folosi dupa ce acesta se incheie. Si chiar daca nu, de unde stim?

Sau e pur si simplu obraznicie. Ne place sa punem etichete, ne face sa ne simtim bine, superiori, in control. Plus ca expresia e si putin jignitoare, daca ii spunem cuiva ca nu vrem sa ne “pierdem timpul” cu o propunere de-a sa, afirmatia implica si o oarecare superioritate, o privire usor dispretuitoare, numai buna sa ne propteasca nitelus orgoliul care statea sa cada.

Eu cred sincer ca ne mintim singuri. Cred sincer ca de cate ori afirmam cu certitudine (ca pe mine de fapt certitudinea ma supara) ca o anumita activitate constituie “pierdere de timp”, mancam voiniceste rahat cu polonicul. Nu avem cum sa stim. Si, daca privim in urma, o sa ne dam seama ca nu am stiut atunci cand am spus-o. O sa gasim zeci de exemple in care lucruri aparent nesemnificative au determinat imbunatatirea vietii sau a persoanei noastre.

Asta nu inseamna ca nu exista oameni care “pierd timpul”. Ii cunoastem toti, ii vedem in jurul nostru, e atat de evident ca o fac incat nu putem scoate complet din discutie ideea. Exista oameni care trec prin viata ca gasca prin apa. Dar nu pentru ca ceea ce li se intampla e rau. Ci pentru ca nu stiu, sau nu vor, sa fie atenti si sa aiba sufletul si mintea deschisa in fata complexitatii vietii. Nu se lipeste nimic de ei pentru ca nu vor ei, nu pentru ca nu ar avea ce. Ironic, asta este unul dintre efectele obsesiei de a nu pierde timpul. Daca incepem sa lipim etichete rosii pe din ce in ce mai multe lucruri, daca avem obraznicia sa consideram aproape totul ca fiind “neimportant” in numele “focusului” exista riscul sa nu mai ramanem cu nimic.

Acum multi ani, in liceu, existau cativa colegi de-ai mei care scriau o jumatate de pagina de ciudatenii pentru a convinge o masinarie sa calculeze cat fac 2 la puterea a 10-a. Puteau sa fie la suc cu fetele, puteau sa fie la film, puteau sa citeasca o carte, in schimb, ei pierdeau timpul (asta a fost impresia mea) sa convinga ceea ce semana cu un televizor sa faca un calcul simplu. Ironia face ca, 22 de ani mai tarziu, eu sa-mi castig painea facand acelasi lucru. Si nu e singurul exemplu din viata mea. Nici pe departe.

Published
Categorized as Blog

7 comments

  1. Da. O gandire si un articol oarecum firesc. Nu toti se regasesc in ceea ce le place si putini au ocazia sa o si faca. Doamna din poza le (ÃŽi)da un imbold, desi.. nici pe facebook nu era departe de adevar. 🙂

  2. De cand am inceput sa iti citesc bloggul tot m-am tinut sa-ti spun ca imi place poza din Delta. Poate ma insel dar intotdeauna se ridica norii negri si rasare soarele

  3. Acceptam ca timpul si spatiul sunt in esenta acelasi lucru.

    “A pierde timpul” este in final cam acelasi lucru cu “a face umbra pamantului degeaba”.

    Putem deci sa ne gandim la timpul risipit ca la o distanta strabatuta inutil? Ca la o ruta ocolitoare? Este oare calea cea mai dreapta cea corecta? Sunt miliarde de harti, dar calea fiecaruia din noi, cred, este numai una. Sa o aflam singuri si sa o urmam… Aici e dificil… Nu e nici religie, nici stiinta, nici autodisciplina.

    Poate ca trebuie doar sa stam locului odata, sa aruncam cat colo agenda si sa “pierdem timpul” neincercand cu orice pret sa-l umplem.

    Oare cel care afla ca s-a ratacit este mai putin ratacit decat cel care s-a ratacit dar nu o stie?

    Is ignorance bliss?

    Discutia despre timpul pierdut nu pare a fi pierdere de timp, desi eu am cam luat-o prin balarii spatiale 🙂

  4. Cristi, poza aia e si pentru mine speciala, cu cat ma uit la ea de mai multe ori, cu atat imi place mai mult. La inceput nu mi s-a parut cine stie ce, dar apoi, incet, incet, a inceput sa-mi placa ceva… nu stiu ce…

  5. Sandbox: sunt multe de comentat la comentariul tau :). Dar ceea ce le uneste este intrebarea pe care eu am pus-o: de unde stii, tu care ai strabatut distanta, ca ai strabatut-o de pomana? Doar pentru ca nu s-a intamplat ceva spectaculos si imediat? Doar pentru ca ti s-au intamplat lucruri pentru care nu erai pregatit? Ce anume te face sa determini inutilitatea demersului? Cu atata certitudine?

  6. Intr-adevar, nu pot. Cand vine vorba de mine. Dar, asa cum ai spus – si sunt de acord -, e atat de evident ca unii oameni pierd timpul! Asta e o certitudine.

    Ma gandeam doar: cum de sunt atat de sigur? Nu cumva umblu cu ocaua mica?

  7. E posibil sa umblii cu ocaua mica 🙂 Dar uneori pare extrem de evident. Probabil ca trebuie sa accepti ca te poti insela.

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *