Cantecul vietii

Passacaglia della vita, care vine la noi de undeva din prima jumatate a secolului iV.

Cat de mult gresim cand credem ca anii nu se vor sfarsi. Trebuie sa murim. Viata e un vis, un vis dulce, dar un vis scurt. Trebuie sa murim. Cu toata medicina, cu toate medicamentele, moartea e incurabila. Trebuie sa murim.

Degeaba plangem, degeaba suntem curajosi, tot vom muri. Nu exista intelepciune care sa aline acest adevar: trebuie sa murim. Nu putem dezlega acest nod. Nu avem unde sa fugim. Trebuie sa murim. Moartea ne ajunge pe toti, fara nici o exceptie. Trebuie sa murim.

Murim cantand. Murim dansand. Trebuie sa murim. Copii, tineri, batrani, toti vom sfarsi in tarana. Trebuie sa murm. Sanatosi, bolnavi, eroii si cei fara aparare, trebuie sa murim.

Totul se va termina, cand vom fi cel mai putin atenti. Trebuie sa murim. Daca nu te gandesti la asta in fiecare secunda, inseamna ca esti deja mort. Trebuie sa murim.

Despre mine si mode

De mic am refuzat orice moda. Instinctual, fara sa am explicatii, am evitat orice imbracaminte, obicei, pasiune, preocupare pe care o vedeam aparand brusc si suspect la oamenii din jurul meu. Niciodata nu am avut nevoie de un motiv serios pentru a o face, niciodata nu am simtit nevoia sa construiesc argumentatii elaborate pentru a-mi justifica atitudinea.

De ce am facut-o totusi? De ce o fac in continuare? Este oare posibil ca dupa o cantitate semnificativa de ani sa inteleg propriul meu comportament? Nu sunt un om excesiv de rational si majoritatea deciziilor mele au o doza de aleator. Sau se bazeaza pe o intuitie destul de functionala dar (ca orice intuitie) lipsita de argumente logice. “Simt” ca trebuie sa fac una sau alta. Am simtit ca tot ce este la moda mi-ar putea dauna. Am simtit-o tot timpul, o simt si acum.

Relatiile cu alti oameni nu au fost deloc usurate de aceasta atitudine. Majoritatea celor care ma cunosc nu inteleg acest refuz si se simt respinsi de lipsa mea de apetenta pentru subiectele zilei. Am fost tot timpul constient de asta si tot timpul mi-a parut oarecum rau, dar nu suficient cat sa imbratisez moda in numele unei comunicari mai eficiente. Mai mult, nu stiu de ce, incep sa am pretentia ca aversiunea mea sa fie cunoscuta, incep sa ma enervez cand cineva insista nevenindu-i sa creada ca nu am idee despre cine stie ce chestie care reprezinta ultimul racnet.

Avantajele acestei atitudini exista, insa. Neacceptand aleatorul modei reusesc sa traiesc intr-un univers mult mai cunoscut mie, mult mai confortabil. Ma simt mai bine cu mine insumi nefiind obligat sa ma pliez saptamanal vreunui obicei proaspat aparut prin lume. Imi place sa cred ca am pastrat de-a lungul timpului o relatie mult mai stransa cu mine insumi decat as fi putut avea daca as fi adoptat frecvent comportamente straine mie doar pentru ca erau la moda.

Deciziile si actiunile mele nu ma surprind prea tare, se inscriu frumos intr-o muzica simpla, cu armonii cunoscute, fara nimic strident. Pus in fata unor situatii noi, ma simt capabil sa reactionez cu toate partile fiintei mele sincronizate, si, chiar daca reactia mea duce la esec, nu raman multe intrebari in urma acestuia.

Am cunoscut extrema cealalta. Oameni care in fiecare zi incearca sa fie altceva. Sigur, nucleul lor ramane acelasi, dar este chinuit, se trage de el in toate directiile, este vopsit periodic in alte culori si imbracat in alte haine. Nu cred ca as putea trai asa mai mult de cateva luni. Mi-as pierde orice contact cu mine insumi si m-as transforma intr-o butaforie.

Exista si dezavantaje. Un om nu poate trai izolat, doar cu el insusi, oricat de placuta ar fi aceasta convietuire. Tot timpul este nevoie de aer proaspat, iar pentru aer proaspat trebuiesc deschise ferestrele. In cazul meu, ferestrele sunt tot timpul larg deschise dar spre acea parte a lumii care nu este pe buzele tuturor. Si care este mult mai variata si mai interesanta decat cea care este la moda, mai ales ca nu o descopera nimeni pentru tine, e gasita de tine si sansele sa nu fie incompatibila cu tine insuti sunt foarte mari. Am fost tot timpul atras de alte lumi, fie decalate istoric, fie imaginare, am fost atras de lucruri ciudate si de muzica rara. Chiar si meseria pe care mi-am ales-o initial (geologia) este printre putinele care considera omul ca fiind un accident aparut in ultima secunda care mai degraba incurca lucrurile. Si unde o “moda” dura 50 de milioane de ani.

Ultimii ani nu fac altceva decat sa-mi intareasca tendinta. Putinele lucruri care ajung pana la mine din mondenitatea si moda actuale sunt grotesti si ridicole. Nici daca as fi fost cel mai la moda personaj nu m-as vedea tremurand luni in sir de grija vreunei femei disparute sau pasionat de cine stie ce divort, mai ales cand acesta implica niste creaturi care s-au oprit imediat dupa inceperea transformarii maimutelor in oameni (sau chiar inainte).

Din fericire pentru mine, avanalsa informationala are si partile ei bune. Am redescoperit lucruri de mult uitate, am reusit sa raspund la intrebari pe care mi le-am pus acum ani de zile, aflu lucruri interesante in fiecare zi. Dupa multi ani de intrebari, in sfarsit, vine momentul sa accept ca nu voi fi niciodata atras de moda. Cel mai eficient mod de a ma face sa-mi pierd interesul pentru ceva e ca acel ceva sa devina la moda.