Ieri am vazut recitalul Yasminei Levy, la sala radio. Nu am ascultat muzica ei pana acum dar concertul mi-a placut foarte mult si promit sa o ascult in viitor. Muzica pe care o canta Yasmin Levy, muzica evreilor sefarzi, imi e si ea (inca) aproape necunoscuta. Dar la momentul acesta, orice muzica necunoscuta e pentru mine o veste buna, inseamna ca exista noi emotii, noi sentimente, noi povesti interesante. Am zis povesti, nu? Iat-o pe prima.
“Adio Querida” este una dintre cele mai celebre melodii din universul muzical sefard. Versurile sunt intr-o limba numita “ladino”, limba pe care o vorbeau acestia inainte de a primi unul din multele suturi in fund din istoria acestui neam, cel din 1492 cand au fost dati afara din Peninsula Iberica. In fix acelasi an in care Cristofor Columb a primit toate cele pentru celebra sa expeditie. De la aceiasi oameni (Ferdinand si Isabella, regele si regina Spaniei).
Se spune despre “Adio Querida” ca este unul dintre cele mai vechi cantece sefarde, avand cel putin 500 de ani. Sa-l ascultam, in interpretarea Yasminei Levy.
Iata si versurile
Adío (Adio),
Adío Querida (Adio iubita mea)
No quero la vida (Nu imi mai trebuie viata asta),
Me l’amagrates tu (Mi-ai facut-o prea amara).
Adío (Adio),
Adío Querida (Adio iubita mea),
No quero la vida (Nu imi mai trebuie viata asta),
Me l’amargates tú (Mi-ai facut-o prea amara).
Tu madre cuando te parió (Mama ta cand te-a nascut),
Y te quitó al mundo (Si te-a lasat libera in lume),
Coracon ella no te dió (Nu ti-a dat si o inima),
Para amar segundo (Sa poti iubi si pe altcineva).
Coracon ella no te dió (Nu ti-a dat si o inima),
Para amar segundo (Sa poti iubi si pe altcineva).
Adío (Adio),
Adío Querida (Adio iubita mea)
No quero la vida (Nu imi mai trebuie viata asta),
Me l’amagrates tu (Mi-ai facut-o prea amara).
Adío (Adio),
Adío Querida (Adio iubita mea),
No quero la vida (Nu imi mai trebuie viata asta),
Me l’amargates tú (Mi-ai facut-o prea amara).
Va, búxcate otro amor (Du-te si cauta alta dragoste),
Aharva otras puertas (Bate la alte porti),
Aspera otro ardor (Spera ca vei gasi alta pasiune),
Que para mi sos muerta (Pentru mine esti moarta).
Aspera otro ardor (Spera ca vei gasi alta pasiune),
Que para mi sos muerta (Pentru mine esti moarta).
Adío (Adio),
Adío Querida (Adio iubita mea)
No quero la vida (Nu imi mai trebuie viata asta),
Me l’amagrates tu (Mi-ai facut-o prea amara).
Adío (Adio),
Adío Querida (Adio iubita mea),
No quero la vida (Nu imi mai trebuie viata asta),
Me l’amargates tú (Mi-ai facut-o prea amara).
Daca nu va place cum canta Yasmin Levy, o simpla cautare pe youtube va returna o gramada de alte variante.
Acum, dupa “Adio Querida”, sa vedem cum suna una dintre cele mai frumoase arii de opera, numita “Addio del passato”, din actul final al operei Traviata. Sa o ascultam in interpretarea Virginiei Zeani, soprana despre care se spune ca a avut cele mai multe reprezentari ale Traviatei (peste 600) si preferata mea in acest rol.
Daca nu va place Virginia Zeani, dupa o scurta vizita la doctor, cautati alternative pe youtube.
E, aseara, in timp ce ascultam pentru prima data “Adio Querida”, (prezentat ironic de Yasmin Levy ca fiind singurul cantec vesel pe care il canta, pentru ca nu a murit inca nimeni) am observat fix ce ati observat si voi acum daca ati avut rabdare sa ascultati ambele cantece: refrenul de la Adio Querida e identic cu inceputul ariei “Adio del passato”. Cum s-a intamplat asta? Variante sunt multe. Cantecul fiind foarte vechi, e posibil ca Verdi sa-l fi auzit si sa-l fi incorporat in aria sa. Mai ales ca Verdi era mare amator de muzica populara de orice fel. Dar se poate si invers. Unele arii din operele lui Verdi devenisera atat de populare in timpul vietii sale incat se cantau de catre toata lumea in carciumi, acasa, la petreceri (ce vremuri…). Mai mult, e posibil ca refrenul de la “Addio Querida” sa fi fost relativ asemanator printr-o simpla coincidenta iar dupa aparitia Trviatei cantaretii sa-l fi modificat putin, pentru propria lor placere.
Evident ca nu sunt singurul om de pe planeta care a observat asta. Asemanarea e destul de cunoscuta printre muzicieni dar pana acum nu a aparut nici o ipoteza care sa confirme nici una dintre cele trei variante. E ca un film cu final in coada de peste, fiecare crede ce vrea. Mie mi se par la fel de amuzante toate cele trei variante. Slava domnului ca pe vremea aceea nu existau atatea legi ale proprietatii intelectuale (exista se pare suficient de multa creativitate si suficient de mult intelect incat sa nu fie necesara legiferarea lor).