Dolcenera

Dolcenera este un cantec care ma obsedeaza de ceva vreme, compus de un domn numit Fabritio de Andre, genovez. Genova a fost de multe ori inundata iar in 1972 pare sa fi fost foarte rau. Dolcenera descrie acea inundatie si descrie paroxismul, atat cel provocat de apa cat si cel adus de dragoste…

Este vorba despre un domn care isi asteapta amanta (amanta fiind sotia altcuiva, “la molie di Anselmo”) cand incepe marea inundatie. In mijlocul nebuniei provocate de apa, mortala si inocenta, domnul viseaza ca face dragoste cu nevasta lui Anselmo, care in realitate era in alta parte, prinsa in inundatie.

Forta distrugatoare a apei este alaturata si comparata cu forta distrugatoare a iubirii, a pasiunii carnale, la fel de coplesitoare dar la fel de naturala, imposibil sa i te opui, acaparatoare, dar in acelasi timp nevinovata, fara intentia de a face rau, un fenomen natural firesc. Ambele distrug in mod nevinovat, fara sa fie in vreun fel rele, ambele distrug doar cateodata, in rest sunt dulci si cuminti. In primele doua strofe se vorbeste despre “nera” ca abia apoi sa se specifice “aqua”. Nera poate fi si apa, poate fi si iubirea: “nera che porta via la via – care ia cu ea strada sau care iti ia directia, iti suceste mintea” sau “nera che non si vedeva una vita intera – pe care unii nu o intalnesc intr-o viata intreaga”.

Un cuvant despre traducere – spre deosebire de cantecele care au mai aparut pe acest blog, care erau simple povestioare fara prea multe pretentii poetice, de Andre a scris aici o poezie adevarata, cu foarte multe planuri si cu o abilitate de a utiliza limba cu totul iesita din comun. Astel, traducerea mea, oricat de muncita este ea (si este) nu reprezinta decat o imagine palida a tuturor celor care se gasesc in text.

Inceputul melodiei este in dialect genovez. Dialectul apare si pe parcursul cantecului intr-un soi de incantatii, sunt usor de identificat.

Iata si cantecul, in interpretarea compozitorului Fabrizio de Andre. Dintre cele trei femei care il acompaniaza, blonda din centru e chiar fiica lui, Luvi de Andre, care a devenit si ea cantareata.

Amìala ch’â l’arìa amìa cum’â l’é cum’â l’é (Uite-te la ea cum vine, uite-te la ea cum e)
amiala cum’â l’aria amia ch’â l’è lê ch’â l’è lê (Uite-te cum vine, e ea, e ea)
amiala cum’â l’aria amìa amia cum’â l’è(Uite-te la ea cum vine, uite-te la ea cum e)
amiala ch’â l’arìa amia ch’â l’è lê ch’â l’è lê(Uite-te cum vine, e ea, e ea)

nera che porta via che porta via la via(neagra care ia cu ea, care ia cu ea strada)
nera che non si vedeva da una vita intera così dolcenera(neagra pe care poti sa nu o vezi intr-o viata intreaga, asa dulce-neagra)
nera che picchia forte che butta giù le porte(neagra care loveste tare si darama portile)

nu l’è l’aegua ch’à fá baggiá(nu e ploaia lenta si somnolenta)
imbaggiâ imbaggiâ(inchideti toate usile si ferestrele)

nera di malasorte che ammazza e passa oltre(neagra ca nenorocul care omoara si trece mai departe)
nera come la sfortuna che si fa la tana dove non c’è luna(neagra ca ghinionul care te descopera si pe intuneric)
nera di falde amare che passano le bare(neagra ca faldurile amare ale sicriului)

âtru da stramûâ(altceva decat sa fugi)
â nu n’á â nu n’á (nu poti sa faci)

ma la moglie di Anselmo non lo deve sapere(dar nevasta lui Anselmo nu trebuie sa stie)
ché è venuta per me(a venit pentru mine)
è arrivata da un’ora(a sosit de o ora)
e l’amore ha l’amore come solo argomento(si dragostea nu are alt argument decat dragostea)
e il tumulto del cielo ha sbagliato momento(framantarile cerului si-au gresit momentul)

acqua che non si aspetta altro che benedetta(apa de la care nu te astepti decat la binecuvantare)
acqua che porta male sale dalle scale sale senza sale(apa aduce raul, urca scarile, urca fara scari, urca)
acqua che spacca il monte che affonda terra e ponte(apa care darama muntii, care face sa dispara pamanturi si poduri)

nu l’è l’aaegua de ‘na rammâ(Nu e doar o simpla ploaie)
‘n calabà ‘n calabà(Ci o nenorocire, o nenorocire)

ma la moglie di Anselmo sta sognando del mare (dar nevasta lui Anselmo viseaza la mare)
quando ingorga gli anfratti si ritira e risale(cum inghite tarmurile, se retrage si revine)
e il lenzuolo si gonfia sul cavo dell’onda(in timp ce cearceaful se umfla in miscarea pulsanta)
e la lotta si fa scivolosa e profonda(si inclestarea continua, lasciva si profunda)

amiala cum’â l’aria amìa cum’â l’è cum’â l’è(Uite-te cum vine, e ea, e ea)
amiala cum’â l’aria amia ch’â l’è lê ch’â l’è lê(Uite-te cum vine, e ea, e ea)

acqua di spilli fitti dal cielo e dai soffitti(apa care curge siroaie din ceruri si din tavane)
acqua per fotografie per cercare i complici da maledire(apa pe care o fotografiem, pe care nu ai curaj nici sa o blestemi singur)
acqua che stringe i fianchi tonnara di passanti(apa care iti apasa soldurile, care te prinde in capcana)

âtru da camallâ(altceva decat fuga)
â nu n’à â nu n’à (nu exista, nu exista)

oltre il muro dei vetri si risveglia la vita(dincolo de peretii de sticla, viata se trezeste)
che si prende per mano(mana in mana)
a battaglia finita (lupta s-a terminat)
come fa questo amore che dall’ansia di perdersi(cum face dragostea ca din frica perpetua de a te pierde)
ha trovato in un giorno la certezza di aversi(sa iti dea dintr-odata certitudinea ca iti apartii)

acqua che ha fatto sera che adesso si ritira(apa care iesise si ea seara in oras, acum se retrage)
bassa sfila tra la gente come un innocente che non c’entra niente(se desira printre oameni ca un nevinovat picat din luna)
fredda come un dolore Dolcenera senza cuore(rece ca durerea, dulce-neagra fara inima)

atru de rebellâ(altceva decat fuga)
â nu n’à â nu n’à (nu exista, nu exista)

e la moglie di Anselmo sente l’acqua che scende(iar nevasta lui Anselmo simte apa cum coboara)
dai vestiti incollati da ogni gelo di pelle(din vesmintele lipite de pielea inghetata)
nel suo tram scollegato da ogni distanza(in tramvaiul sau departe de orice)
nel bel mezzo del tempo che adesso le avanza(timpul trece foarte incet)

così fu quell’amore dal mancato finale(asa s-a petrecut povestea de iubire cu final absent)
così splendido e vero da potervi ingannare(atat de frumoasa si de reala incat sa te poata pacali astfel)

Amìala ch’â l’arìa amìa cum’â l’é(Uite-te la ea cum vine, uite-te la ea cum e)
amiala cum’â l’aria ch’â l’è lê ch’â l’è lê(Uite-te cum vine, e ea, e ea)
amiala cum’â l’aria amìa amia cum’â l’è(Uite-te la ea cum vine, uite-te la ea cum e)
amiala ch’â l’arìa amia ch’â l’è lê ch’â l’è lê(Uite-te cum vine, e ea, e ea)

Dar nu asa am auzit eu pentru prima data Dolcenera. Am auzit-o cantata de o trupa de muzica traditionala populara care se ocupa in special de muzica in calcaiul cizmei, si anume din regiunea Puglia. Acolo exista un dans foarte rapid numit Pizzica. Ei bine, formatia cu pricina, numita “Alla Bua” a decis ca nu moare daca include printre piesele cantate si un cantec din nord. Dar daca e bal, atunci sa se danseze pizzica si nu valsul usor grabit pe care l-ati ascultat mai devreme. Pasajele cantate in genoveza au fost inlocuite cu trilurile unui flaut si ritmul a fost crescut. Varianta este, din punctul meu de vedere, absolut incredibila, dialogul dintre instrumente este uluitor iar ritmul care se accelereaza spre final este innebunitor.

Sa vedem care va place mai mult…

Sa moara capra vecinului

Dorinta mortii caprei vecinului este atat de frecventa incat ar putea fi declarata element de patrimoniu – daca se aproba legea lui Socaciu, probabil ca nu va mai putea fi folosita in reclame. De ce ne dorim moartea caprei vecinului? Zicala e foarte veche dar ultimii cativa zeci de ani au transformat-o intr-o emotie nationala, atat de raspandita, existand in forme atat de nuantate incat nu mai poate fi explicata prin simpla si banala invidie. Nu la atat de multi oameni, atat de diferiti, nu pentru atatia ani. Mai ales, ca aceasta traire persista (si chiar s-a multiplicat) si in lumea asta noua, libera si transparenta.

Traim intr-o tara lipsita de coerenta. Societatea este complicata, functioneaza pe baza unor grupuri de interese de dimensiuni si putere dintre cele mai variate. Aproape nimeni nu este ceea ce pare. Exista atatea metode de a “face rost” de diferite lucruri, de la masini scumpe la pret de nimic, pana la bani gramada in timp foarte scurt, aparent cu efort minim, incat capra vecinului nu are aproape niciodata o explicatie plauzibila.

In timpul celor 50 de ani de comunism, teoretic, toata lumea era la fel de saraca. Si totusi, existau oameni, care aveau aceleasi meserii si aceleasi posibilitati si care reuseau sa adune mai mult. Mai un apartament, mai doua Dacii, mai trei-patru video-uri, mai doua televizoare color. Nu se stia cum.

Dupa zbuciumul din 1989, baietii veseli s-au imbogatit rapid, nu prin abilitati antreprenoriale ci pur si simplu prin dimensiunea agendei telefonice.

De cel putin 70 de ani sunt extrem de putini oamenii care si-au cumparat capra de la magazinul de capre, cu factura si certificat de garantie, cu bani munciti intr-o maniera vizibila dar exista extrem de multi la care capra apare brusc in batatura, in lipsa oricarei explicatii. “Mi-a dat-o un prieten cadou, el a plecat in Canada si nu-i mai trebuie”. “A venit singura dom’le, a batut cu cornul in poarta, ce era sa fac, s-o las sa moara de foame?” “A fost tot timpul aici capra sefu’ n-ai vazut-o matale, e capra matusii mele care o are mostenita de la o bunica de-a ei, e in familia mea de sute de ani”.

Una peste alta, nu stim. Daca luam primii cei mai bogati 100 de oameni din Statele Unite sau din alte tari europene o sa aflam 80% din felul in care au devenit mari proprietari de capre, cazurile lor se studiaza in scoli, se disemineaza in societate in diferite moduri, exista un istoric al fiecaruia. Daca ii luam pe cei de la noi, nu gasim nici o explicatie. Una simpla, directa si onesta, nu una demna de o carte politista.

Si uite asa, in ochii nostri, capra nu e aproape niciodata o consecinta fireasca a unei conduite admirabile ci un fals, o aberatie, un lucru care rupe matricea normala a lumii, ceva care creeaza incoerenta si panica. Si o vrem moarta, o vrem disparuta, pentru a reface cursul normal al lucrurilor. O vrem moarta, nu pentru ca suntem invidiosi pe proprietarul ei, ci pentru ca, din cate stim noi despre lume si viata, ea nu trebuia sa se afle acolo. Prezenta ei invalideaza toata filozofia noastra de viata si contrazice toate legile naturii pe care ne construim zi de zi existenta. De aceea, ori noi ori capra trebuie sa moara. Si preferam sa fie ea. Nu e invidie, e pur si simplu o dorinta legitima de a indrepta lumea.

Sigur, de atatia ani, am devenit paranoici. Dupa atatea capre aparute pe nepusa-masa, acum poate sa apara si mama caprelor cu mama justificarilor, nu mai credem. Ne-am resemnat cu ideea ca lumea e mai complicata decat putem noi intelege si in consecinta vom fi pacaliti oricum. Capra e clar furata. Si, evident, trebuie sa moara. Iar atitudinea asta e de preferat celei in care dorim moartea vecinului pentru a-i fura capra.

Domnul Socaciu isi face reclama

In urma aparitiei unei reclame la Romtelecom in care s-a folosit un colind (Domn, domn sa’naltam a fost inlocuit cu Rom, rom telecom), domnul Socaciu a introdus pe ordinea de zi a Parlamentului un amendament la legea audiovizualului prin care sa se interzica utilizarea elementelor patrimoniului national in spoturi publicitare.

Elementele patrimoniului national sunt toate practicile, obiectele, expresiile, cunostintele, spatiile, etc. pe care romanii le recunosc ca fiind definitorii pentru ei. Cu alte cuvinte, domnul Socaciu vrea ca in nici un clip publicitar sa nu apara nimic tipic romanesc.

Trecem peste faptul ca o astfel de lege ar avea un efect invers, in loc sa faca bine “elementelor” le-ar face sa fie repede uitate, in loc sa impinga “elementele” in viata de zi cu zi, sa le lase sa evolueze, sa se amestece cu lumea, asa cum e ea, sa “traiasca”, le-ar arunca intr-un imobilism prafuit si in uitare.

Trecem si peste faptul ca scoaterea lor din circuitul comercial ar face sa existe mai putin interes (si mai putini bani) in intretinerea lor.

Ne oprim acolo unde nu pare sa se opreasca nimeni, si anume la demonizarea, pentru a nu stiu cata oara, a reclamelor, a publicitatii, a comertului. Pentru ca, in subtext, se afirma ca simbolurile nationale (mari, importante, frumoase, inaltatoare) nu trebuie asociate cu demersul ieftin, mercantil, urat al comertului. Si chiar daca amendamentul va fi uitat, e posibil ca in mintea oamenilor sa se adauge inca putina ura la adresa publicitatii.

Intr-o lume in care noi primim totul pe gratis (sau aproape pe gratis) – televizor, internet, ziare, stiri, productii uriase – noi continuam sa murim de nervi ca exista reclame. Sa ne suparam pe publicitate, sa privim cu scarba comertul si pe comercianti.

Evident ca exista reclame proaste. Evident ca exista publicitate agresiva, evident ca exista comercianti care inseala. Dar, in lipsa publicitatii si a comertului murim de foame. Nu cred ca exista pe lumea asta om care sa nu beneficieze de pe urma lor. Iar cele doua sunt legate intre ele.

Mai mult, reclamele reusite contribuie la o cultura populara, aduc in lume expresii, arhetipuri, fac exact ceea ce fac si filmele, si cartile si toate celelalte moduri de manifestare umana. Unele sunt revoltatoare. Asa cum au existat filme revoltatoare, carti revoltatoare, muzica revoltatoare. Dar eu unul nu-mi pot imagina lumea asta fara reclame. Fara efortul si inteligenta (multa, putina) depusa de oamenii care vor sa vanda ceva cuiva. Si, daca se poate, sa vanda mai mult decat vecinul, care produce acelasi lucru.

Reclama exista peste tot, pana si in cele mai inalte si rafinate sfere ale umanitatii. Urmariti, va rog frumos, campania publicitara impecabila facuta de cei de la acceleratorul de particule de la CERN. Credeti ca e facuta din greseala? Incercati sa aflati cati oameni care au descoperit lucruri miraculoase au sfarsit uitati pentru ca nu au stiut sa isi anunte descoperirea cum trebuie. Si cum aceeasi descoperire a aparut cativa ani mai tarziu, in mana cuiva care s-a priceput nitel la a-si face reclama si a cules toti laurii.

Reclama face parte din viata naturala, pana si animalele isi fac reclama prin penaje colorate, cozi supradimensionate, tipete stridente, exact cum facem si noi. Si ala care are coada mai colorata castiga in fata aluia reflexiv, inteligent si sensibil.

Si daca vreunul dintre voi a fost revoltat de rom, rom, telecom, era suficient sa trimiteti o solicitare de reziliere a contractului pe care il aveti cu Romtelecom si sa mentionati motivul. Daca se strangeau doar cateva sute de astfel de solicitari, fac pariu ca romtelecomul isi cerea scuze si urmatoarea reclama asemanatoare propusa altuia ar fi fost refuzata. Asa cum eu nu mai folosesc produse Gillette.

Iar domnul Socaciu, face si el ce facem cu totii. Isi face reclama…