Semper in excrementum sole profundum qui variat    
Despre cum am incetat sa cred in prostie
April 18th, 2012 by Sorin

Multi ani am crezut in prostie. Eram convins ca prostia e o explicatie perfecta pentru toate cazurile in care oamenii reactionau pe dos in situatii limpezi, in care nu intelegeau lucruri elementare, pentru toate comportamentele aiuristice, pentru agresivitatea pe care o manifestau mai tot timpul.

Priveam toate manifestarile umane absurde si eram convins ca undeva, la baza lor, sta chipul had al prostiei. Discutii interminabile care reuseau sa ocoleasca subiectul ore intregi, excese absurde care aparent faceau la fel de mult rau celor care le infaptuiau ca si celor care sufereau din cauza lor, toate acestea purtau dupa ele explicatia facila si universala: cineva, undeva, nu pricepe. Nu-l duce capul. Atata poate. Trebuie cautat, identificat si invatat. Trebuie sa i se explice.

Ma refer aici la prostie ca fiind incapacitatea biologica de a pricepe. La oameni care, din nastere sau educatie primara, sunt lipsiti de anumite instrumente, handicapati, in sensul propriu al termenului, ca si cum le-ar lipsi o mana sau un picior. Dar nevinovati. Asa s-au nascut. Nu actiunile lor au condus aici ci un simplu ghinion.

Cu trecerea anilor mi-am dat seama ca aceasta credinta aproape totala in prostie este ea insasi o prostie. In cazul meu, era insotita de naivitatea cu care credeam ca oamenii sunt curiosi, ca vor sa inteleaga, ca vor sa afle, ca vor, daca se poate, sa nu mai fie prosti. De fiecare data insa, ceva nu se potrivea pana la capat. De fiecare data ramaneau lucruri neexplicate. Prostia nevinovata, care paruse explicatia suprema pentru toate ciudateniile din jurul meu, nu rezista niciodata unei analize lucide.

Si astfel, initial mai mult in gluma, iar apoi din ce in ce mai serios, am incercat o alta ipoteza. Care dintr-o data a facut lumea mult mai clara si explicatiile mult mai plauzibile (desi ceva mai greu de obtinut): NU EXISTA PROSTIE. Cu cateva posibile exceptii patologice, orice caz pe care ne place sa-l explicam prin prostie este in realitate un amestec de nesimtire si rautate.

In primul rand, orice clarificare creaza un dezechilibru in raportul de putere. Cel care explica este avantajat. Avantaj pe care celalalt nu vrea sa-l ofere. Nu conteaza cine are dreptate. Cand cineva are o treaba de facut si nu o face, va afirma tot timpul ca nu a priceput. Oricate explicatii i s-ar da, situatia va ramane aceeasi, acceptarea explicatiei il dezavantajeaza clar, trebuie sa recunoasca ca a gresit pana in momentul acesteia si sa isi schimbe atitudinea de atunci incolo. Orice explicatie acceptata este privita ca o infrangere si este contabilizata ca atare. Mai mult, daca la un moment dat cineva accepta o explicatie, va reveni asupra ei cu prima ocazie spunand ca “nu asa a inteles de fapt” si ca in ultima instanta “nu asta a acceptat”. Acceptarea unei clarificari nu conduce catre acceptarea automata a consecintelor acesteia.

Nu are importanta nici macar daca este in interesul lor. Interesul lor nu este cel care pare evident. Interesul lor este sa se inconjoare cu o ceata groasa, in care nimic nu mai e clar si evident, in care nimic nu e fundamental gresit si nici un repros nu e altceva decat o banala diferenta de punct de vedere. Totul este un joc de putere. Este mult mai importanta scaderea probabilitatii unui dezastru decat intelegerea.

Ne alintam presupunand ca daca acumulam suficiente argumente, celalalt va trebui sa accepte viziunea noastra. Ei bine, nu. Nu va accepta. Fie si numai pentru ca nu vrea sa ne dea castig de cauza. Nu stie de ce si nu-l intereseaza. Mai mult, cu cat argumentele noastre sunt mai multe, cu cat sansa de a-i “scutura lumea” celuilalt este mai mare, cu atat sansele de a fi acceptate sunt mai mici.

In al doilea rand, de cele mai multe ori, acesti oamenii nu sunt la inceput de drum. Se afla probabil la jumatatea cine stie carui plan, care a inceput de la anumite premise. Prabusirea acelor premise poate sa insemne distrugerea intregului demers. Acceptarea unui punct de vedere care nu a intrat intre acele premise este, din punctul lor de vedere, foarte periculoasa. Nu stiu in ce fel si nu stau sa analizeze. E mai simplu sa il respinga.

Acceptarea unei explicatii implica acceptarea propriei deficiente. Omul trebuie sa fie pregatit sa accepte ca modul sau de gandire poate avea lacune. Ca poate avea nevoie de completari. De corectii. Ca s-ar putea sa nu fie inca perfect. Ca s-ar putea sa trebuiasca sa accepte si urmatoarea explicatie, si pe cea care ii va urma, si asa mai departe. Sunt putini cei care pot trai cu atata incertitudine.

Si daca nici una dintre aceste situatii nu se aplica, nu vor accepta din rautate. “Cine esti tu sa-mi spui mie ce sa fac? Daca accept explicatia ta iti ofer un premiu si nu vreau.”

In concluzie, nu mai cred in prostie. Nu mai accept prostia ca scuza din partea nimanui. Nu cred ca oamenii sunt incapabili sa priceapa, cred ca nu vor sa o faca, cred ca rezista cu toata fiinta lor, pentru ca privesc “intelegerea” ca pe o cedare. Ca pe o infrangere. Sau ca pe o victorie de-a celuilalt.

Sigur, in felul acesta isi vor petrece intreaga viata in aceeasi supa, care va deveni din ce in ce mai alterata, in lipsa corectiilor din exterior. Nu vor intelege mare lucru din propria lor existenta, caci, cum poti sa intelegi ceva daca ai impresia ca stii deja tot ce iti trebuie? Dar se vor simti in siguranta si vor avea satisactia suprema ca “pe ei nu i-a condus nimeni”.

Unii vor spune ca asta este definitia prostiei. Ca oamenii prosti sunt in realitate “incuiati” din diverse motive. Pot accepta acest lucru. Ce nu pot sa accept insa este lipsa vinei. Oamenii acestia sunt vinovati. Nu sunt pur si simplu lipsiti de mijloace din vina altcuiva. In fata unei lumi de o frumusete si de o complexitate uluitoare, singura atitudine corecta e sa accepti ca nu pricepi mare lucru si ca orice informatie care vine spre tine, de oriunde, are cel putin o sansa sa iti schimbe complet modul de gandire.

5 Responses

Cine te-a suparat?

Nimeni in mod special, am avut asa… o revelatie :)

@

A bon entendeur, salut!

TRAIAN BASESCU- VIKTOR BOUT- TRAFIC DE ARMAMENT- TIGARETA II
(deocamdata, doar o scurta completare)

De curand, Monica Macovei a avut un “puseu” (aberant) de procuror.
Daca o incearca nostalgii “procuroristice”, ii furnizez Monicai Macovei un subiect cu adevarat interesant si autentic, legat de marea criminalitate organizata. Il poate recomanda, eventual, “gruparii” Daniel Morar et Cie- ii asigur pe toti ca investigatiile vor scoate la lumina nu doar o infractiune de mare complexitate, dar si implicarea unor pesonaje apartinand zonei de varf a politicii romanesti.

In noaptea de 16/17 aprilie 1998, pe aeroportul militar Otopeni ateriza o aeronava (venind din Bulgaria) incarcata cu tigari. Tigarile au fost descarcate- iar avionul, care a fost incarcat cu armament, si-a continuat drumul catre zone de conflict. A fost o operatiune de mare criminalitate organizata transfrontaliera in care au fost implicati- ca nume rasunatoare- Viktor Bout (ex-ofiter GRU si traficant celebru de armament), Traian Basescu (care a acoperit operatiunea la Bucuresti; TB este un vechi colaborator al lui Viktor Bout in materie de trafic de armament) si Ioan Talpes (“extensie” GRU si ambasador la Sofia, in epoca).

Din incarcatura de tigari (descoperita, la scurt timp, in urma presiunii media si a unui denunt) lipseau niste sute de baxuri (“partea” celor implicati) carora li s-a “pierdut urma”. S-a spus ca nu au fost gasite nici acum.
Baxurile respective au fost descarcate, in noaptea mentionata, la sediul de atunci al Grupului International de Protectie si Paza (GIPP) apartinandu-i generalului Dumitru (Mitica) Iliescu. Sediul se afla, atunci, in cartierul Floreasca, pe strada Turbinei.

Daca nici dupa aceste completari Daniel Morar et Cie (si Monica Macovei) nu pot stabili relatia dintre Traian Basescu si marea criminalitate organizata (trafic de armament) inseamna ca au nevoie de informatii suplimentare.
Oricand, cu placere!

P.S.
A bon entendeur, salut

Dom’le, foarte corect -sa asculti/aplici un punct de vedere al altuia mai informat e un joc de putere, pe care cel neinformat il joaca tinand cu dintii de pozitia lui de (falsa) putere! ca atunci cand negand ceva, acel ceva dispare, nu mai exista, nu mai actioneaza. Paradoxal, exact asta e prostia!
E de ras cand vezi dupa aia exact p-ala fost neinformat sustinand cu tarie ce combatea acu’ ceva timp in urma, poate si sustinand ca ” a fost ideea lui dintotdeauna”.

Da, da, da…si prostia e universala. Trebuie sa adaug ca nu exista exceptii de nici o natura! Iarta-ma, am vrut sa inchid usa acestei dihonii.

Leave a Reply