Semper in excrementum sole profundum qui variat    
Mai usor cu legea pe scari
June 28th, 2012 by Sorin

The Mona Lisa

Un om ragaie zgomotos in autobuz. Dupa care rade, satisfacut. Prin mintea tuturor colegilor de autobuz trece urmatorul gand: ar trebui sa existe o lege impotriva celor care ragaie in autobuz. Iar rasul de dupa ar trebui sa fie circumstanta agravanta.

Toate frustrarile personale in ultima vreme se transforma in proiecte de legi. Orice deranj minor, orice suparare nesemnificativa este imediat integrata intr-un model juridic. O lege impotriva tatuajelor pe spate. O lege care sa protejeze tatuajele pe spate. O lege impotriva fustelor prea scurte. O lege care sa protejeze fustele prea scurte. O lege care sa-i pedepseasca pe cei care merg prea incet pe strazile inguste. Una care sa-i protejeze. O lege care sa protejeze persoanele cu caini mici spre medii. O lege care sa interzica mersul cu caini pe strada. O lege care sa interzica purtatul bratarilor de aur. Una care sa oblige pe toata lumea sa poarte bratari de aur.

Atat de putina minte avem. Nu dorim sa mai fim implicati in propria noastra viata, vrem ca ea sa fie reglementata legal astfel incat sa fie perfecta prin lege. Si oricine care face ceva impotriva perfectiunii ei sa fie pedepsit. Repede. Nimeni nu mai e dispus sa puna mana sa isi rezolve propriile probleme. Trebuie sa le rezolve politia. Justitia. Cineva care sa nu fim noi.

E nasoala viata? E nasoala pentru ca nu e corect reglementata, zice Gigel. Daca ar da astia niste legi… ar fi bine. Am fi cu totii fericiti.

De unde pasiunea asta pentru legi intr-o tara in care nimanui nu-i trece prin cap sa le respecte pe cele care sunt deja in vigoare? Din dorinta de a scoate castanele din foc cu mana altuia? Din lipsa de asumare a responsabilitatii personale?

Din credinta lui Gigel ca ceea ce il deranjeaza pe Gigel ar trebui sa deranjeze pe toata lumea. Pentru ca Gigel este perfect. Gigel stie tot, pentru ca Gigel are televizor si Internet. Gigel intelege tot pentru ca se uita la talk show-uri si citeste reviste in care scriu intelectuali. Gigel are solutia tuturor problemelor, ar fi suficient sa umble cineva cateva zile cu pixul in mana dupa el si sa noteze tot ce il deranjeaza. Dupa care sa dea, frate, LEGI. Cu PEDEPSE. PUSCARIE!. MOARTE! IN CHINURI!!!

Mie imi e frica de legi. Cu cat apar mai multe cu atat ma simt mai ingradit, chiar daca nu ma vizeaza pe mine in mod direct. Orice lege mi se pare un pericol imens pentru fluiditatea naturala a vietii. Orice lege aparuta mi se pare o infrangere. O infrangere a societatii, o infrangere a umanitatii si in special o infrangere a educatiei. Nu sunt nici naiv nici anarhist imbecil, imi dau seama ca e nevoie de legi si ca trebuiesc aplicate. Dar nu atat de multe, nu atat de aproape de viata mea cotidiana, nu atat de impletite cu gesturile mele zilnice.

Deja suntem toti infractori fara sa stim. E imposibil sa traiesti o viata normala fara sa calci o gramada de legi. Zilnic. Fara sa ai nici cea mai vaga idee ca le-ai calcat. Legi care nici macar nu pot fi prevazute de bunul simt. Legi care ne fac pe toti controlabili, daca cineva are nevoie de asta. Si tot nu ne ajunge. Vrem mai multe. Si mai multe. Si mai particulare, si mai precise, si mai complicate.

Mi-as dori ca omul care ragaie in tramvai si rade sa nu o mai faca. Mi-as dori ca parintii lui sa-i fi spus ca nu e frumos sa faci asta, ca scoala sa-l fi invatat ca asa ceva e inacceptabil, ca societatea, prin zeflemea si prin priviri dispretuitoare sa-l determine sa inceteze. Nu imi doresc sa apara un politist care sa-i puna catuse. Pentru ca acelasi politist o sa-mi puna si mie catuse cateva zile mai tarziu pentru ca m-am imbracat in galben. Ca am uitat sa va zic ca lui Gigel nu-i place galbenul. Il considera o insulta la adresa lumii. Crede cu tarie ca ar trebui sa se dea o lege…

3 Responses

:) corect, parerea mea

sandbox: foarte frumos, cand ma gandesc cat m-au chinuit aia de la Azur pe vremuri la mare… :)

Leave a Reply