Category Archives: Muzica

Diverse muzici care imi plac si ma gandesc ca ar trebui sa placa si altora. De aproape toate felurile.

Cum se canta despre sifilis (sau despre ghinion in general)

Sifilisul este unul dintre cele mai limpezi exemple ale justitiei divine. Il capeti in urma pacatului, ataca exact acea parte a corpului cu care ai pacatuit, si, pana nu demult, te omoara. Dar, ca orice justitie, si justitia divina are (cel putin din punctul nostru de vedere) victime colaterale. Victimele colaterale in cazul bolilor venerice au fost tot timpul tinerii aventurieri, care nu aveau nici un motiv sa nu viziteze cate un bordel din cand in cand, care nu ar fi inselat pe nimeni facand-o si care isi traiau viata. Pana cand nu si-o mai traiau, rapusi de sifilis. Ghinion. Omul nepotrivit la locul nepotrivit, care primeste din greseala pedeapsa inventata pentru altcineva.

Si, evident, despre destinul implacabil si tragic se canta. Sa urmarim aventurile unui cantec despre sifilis, nascut in Anglia prin secolul 17. Si care se numea – The unfortunate Rake sau The unfortunate Lad”. In paralel cu “unfortunate lad” traia in Irlanda un frate geaman de-al lui care se numea “Lock Hospital”, dupa numele unui celebru spital de boli venerice de langa Dublin numit “Westmoreland Lock Hospital”.

Ambele cantece vorbeau despre un tanar care moare de sifilis, sifilis capatat de la iubita lui, si care putin timp inainte sa moara ii spune povestitorului ce s-a intamplat adaugand si modul in care doreste sa fie inmormantat. In unele variante povestitorul e complet strain celui care moare, in altele e un prieten sau o ruda. Tanarul e fie marinar (in special in variantele engleze) fie soldat (in cele irlandeze).

As I was a-walking down by the Locke Hospital
Cold was the morning and dark was the day
I spied a young squaddie wrapped up in old linen
Wrapped up in old linen as cold as the day.

So play the drums slowly and play the fifes lowly
Sound a dead march as you carry him along
And over his coffin throw a bunch of white laurels
For he’s a young soldier cut down in his prime.

Oh mother, dear mother, come sit ye down by me
Sit ye down by me and pity my sad plight
For my body is injured and sadly disordered
All by a young girl me own heart’s delight.

Get six of me comrades to carry my coffin
Get six of me comrades to carry me on high
And let every one hold a bunch of white roses
So no-one will notice as we pass them by.

And over his headstone these words they were written
“All ye young fellows take warning from me.
Beware of the flash girls that roam through the city
For the girls of the city were the ruin of me. “

In cazul in care va intrebati ce s-a intamplat cu fata de la care tanarul nostru ghinionist a luat sifilisul, ei bine, exista versiuni ale cantecului in care povestitorul e tatal fetei iar fata e cea care moare, regretand viata de desfrau.

Ca majoritatea cantecelor din secolul 17 de prin Anglia / Irlanda, si cantecelul nostru a trecut oceanul, ajungand in America, unde s-a diversificat extrem de tare si a dat nastere catorva variante care acum sunt deja cantece celebre. Unele dintre ele au si compozitori inregistrati (oamenii nu erau mult mai cinstiti pe atunci).

Doua dintre variante (cele mai celebre) sunt “Streets of Laredo” si “Saint James Infirmary blues”. Sa le vedem. Cu respect va atrag atentia ca Streets of Laredo este o melodie country iar Saint James Infirmary blues este… un blues. Primul s-a nascut printre cirezile de vaci pazite de cowboy iar cel de-al doilea, probabil, printre sclavii din sud. Sa mai zica cineva ca nu exista nici o legatura intre blues si country. Mai legatura decat asta…

Pentru Streets of Laredo il ascultam pe Johnny Cash (evident ca pe Johnny Cash, pe cine altcineva?)

As I walked out on the streets of Laredo.
As I walked out on Laredo one day,
I spied a poor cowboy wrapped in white linen,
Wrapped in white linen as cold as the clay.

“I can see by your outfit that you are a cowboy.”
These words he did say as I boldly walked by.
“Come an’ sit down beside me an’ hear my sad story.
“I’m shot in the breast an’ I know I must die.”

“It was once in the saddle, I used to go dashing.
“Once in the saddle, I used to go gay.
“First to the card-house and then down to Rose’s.
“But I’m shot in the breast and I’m dying today.”

“Get six jolly cowboys to carry my coffin.
“Six dance-hall maidens to bear up my pall.
“Throw bunches of roses all over my coffin.
“Roses to deaden the clods as they fall.”

“Then beat the drum slowly, play the Fife lowly.
“Play the dead march as you carry me along.
“Take me to the green valley, lay the sod o’er me,
“I’m a young cowboy and I know I’ve done wrong.”

“Then go write a letter to my grey-haired mother,
“An’ tell her the cowboy that she loved has gone.
“But please not one word of the man who had killed me.
“Don’t mention his name and his name will pass on.”

When thus he had spoken, the hot sun was setting.
The streets of Laredo grew cold as the clay.
We took the young cowboy down to the green valley,
And there stands his marker, we made, to this day.

We beat the drum slowly and played the Fife lowly,
Played the dead march as we carried him along.
Down in the green valley, laid the sod o’er him.
He was a young cowboy and he said he’d done wrong.

Iar pentru Saint James Infirmary blues, o surpriza, Hugh Laurie. Pentru ca imi place enorm intro-ul lui la pian

I went down to St. James Infirmary
Saw my baby there,
She was stretched down on a long white table,
So cool, so sweet, so sweet, so fair.

Let her go, let her go, God bless her;
Wherever she may be
She can search this whole wide world over
She will never find another man like me

Oh, when I die, bury me in straith lace shoes
A box backed suit and a Stetson hat;
Put a twenty-dollar gold piece on my watch chain
So my friends’ll know I died standin’ pat.

Ce e foarte interesant este ca personajul cantecului in versiunile lui americane nu mai moare de sifilis. In continuare este vorba de un tanar nu prea cuminte, care moare fie impuscat de alti banditi, fie de politie. In alta varianta este vorba de moartea iubitei povestitorului si povestitorul este cel care descrie felul in care vrea sa fie inmormantat. Interesanta disparitia sifilisului, e de presupus ca pentru englezi si irlandezi, natie de marinari, sifilisul era ceva foarte frecvent, in timp ce pe un cowboy din deserturile americane il omora aproape tot timpul un glont. Ghinionul de desert difera de ghinionul de tarm de mare.

Ca in cele mai multe cazuri, dupa ce si-a trait aventura in Lumea Noua, cantecul nostru si-a dorit sa revina, la batranete, inapoi pe batranul continent. A facut asta cu ajutorul unui compozitor scotian, numit Eric Bogle, care a folosit atat ideea cat si putin din melodie pentru a descrie sentimentele lui in fata unui mormant al unui tanar de 19 ani aflat intr-un cimitir in Franta. Trebuie sa spun aici ca am fost si eu la Coleville-sur-mer si am vazut acele campuri nesfarsite de cruci identice. Ma credeti sau nu, in fata lor am avut exact aceleasi sentimente ca cele din cantecul lui Bogle, numit The Green Fields of France. Chit ca personajul lui Bogle a murit in primul razboi mondial si nu in al doilea. Chiar si acum, cand ascult cantecul sunt aproape cu ochii in lacrimi.

Si… am ajuns la final. Cam atat deocamdata despre aventurile cantecului despre sifilis. Dar nu e nici pe departe totul. E unul dintre putinele cantece despre care s-a scris o carte. Si exista cateva bloguri dedicate lui. De exemplu, “No notes” si blogul autorului cartii

.

Kali Nifta

Calcaiul cizmei italiene se numeste Salento. Fix in centrul calcaiului exista o regiune unde se vorbeste… greceste. Nu chiar greaca moderna ci un dialect grecesc numit griko, foarte apropiat insa de limba greaca. Cu cateva cuvine italiene amestecate.

Se pare ca au existat doua momente importante in care grecii au migrat in Italia de sud. Unul prin secolul 8 inainte de Cristos, cand grecii s-au intins pana la Napoli (Neapolis = Nea Polis = Orasul Nou). Ba chiar au adus dupa ei si alfabetul lor, care se pare ca s-a transformat in cateva secole in alfabetul latin, anume, cel in care am placerea sa va scriu acest text.

Cel de-al doilea moment a venit dupa razboiul gotic (cel dintre 535-554), anume cel in care imperiul roman de rasarit si-a propus sa recucereasca Roma de la barbarii (ostrogoti) care o invadasera cu cateva zeci de ani inainte. Imparatul Iustinian a reusit sa cucereasca Italia cu pretul… italienilor care au fost redusi de la 7-8 milioane la doar 2 milioane. Asa ca, la cativa ani de la cucerire, o mare parte din Italia a fost din nou pierduta de data asta in favoarea Lombarzilor (tot un fel de nemti, ca mai toate triburile barbare care au chinuit Europa). Si, cel putin daca ne luam dupa greci, care o chinuie inca…

Pana la aparitia Lombarzilor insa, in Italia de sud, au aparut grecii, s-au stabilit pe teritoriul deja depopulat de razboiul anterior. Au facut mancare. Au facut copii. Au facut muzica. Si totul in limba greaca. Majoritatea lor s-au amestecat cu italienii dar a ramas un grup micut care continua sa cante si sa vorbeasca in Griko. Ba chiar sa scrie poezii, cum a facut un domn numit Vito Domenico Palumbo, care a scris prin a doua jumatate a secolului 17 o poezioara numita “Kali Nifta” adica pe romaneste “Noapte buna”. Un soi de “Buna seara, iubito” (daca nu stiti ce e, poate ca e mai bine) in varianta sud-italian-greceasca.

Este vorba despre un tanar care suspina in imediata vecinatate a ferestrei unei domnisoare, domnisoara care din nefericire nu consimte la focul din sufletul domnului. Cum ar veni, aceeasi poveste pe care o cunoastem cu totii. Dar muzica merita toata atentia. Pentru ca, din aceasta banala istorioara de amor neimpartasit s-a nascut una dintre cele mai simple si frumoase melodii din cate se pot auzi. O melodie al carui ritm creste progresiv, care incepe ca o balada si se termina ca un foc de mitraliera.

Kali Nifta a devenit incet, incet, una dintre emblemele muzicale ale provinciei Salento, fiind cantata de aproape orice formatie care are legatura cu muzica populara italiana, in toate variantele posibile. Dintre toate variantele va propun sa ascultam pe cea a unei trupe numite Officina Zoe, care, daca tot e despre greci, au pus kali nifta pe ritmul de sirtaki.

Tien glìcea tusi nìfta, ti en òria (Cat de dulce e aceasta noapte, cat de frumoasa)
C’ evò e’ plonno pensèonta ‘ss’esèna, (Nu dorm, ma gandesc la tine)
C’ettu-mpì ‘s ti’ ffenèstra-ssu, agàpi-mu, (Aici, sub fereastra ta, iubito)
Sti kardia-mu su nìfto ti ppena. (Imi deschid inima sa iti arat durerea din ea)

Refren……..

Evò panta ss’èsena penseo (Ma gandesc numai la tine)
jatì’ sena, fsichi-mmu ‘gapò (Pentru ca tu, sufletul meu, iubito)
Ce pu pao, pu sìrno, pu steo, (Oriunde m-as duce, as fugi, as sta)
sti kkardia panta sena vastò. (Esti mereu in inima mea)

Refren……..

C’isu mai de m’agapise, oriamo (Dar tu nu m-ai iubit niciodata, frumoasa mea)
e su ponise mai pu se mena; (Niciodata nu ai suferit pentru mine)
mai citt’orria chili su en onitse (Nu ai deschis niciodata buzele tale frumoase)
na mu pi loja agapi vloimena (Sa-mi spui binecuvantate cuvinte de amor)

Refren……..

T a’steracia, pu panu, me vlepune (Stelele din cer ma privesc)
Ca mo fèngo frifizzun nomena, (Si vorbesc pe ascuns cu luna)
Ce jelù ce mu leone: ston anemo (Surad si imi spun: “Vantul”)
ta traudia pelisi, i chamena. (“Face toate cantecele sa se piarda”)

Refren……..

Kalì nifta se finno ce pao (Noapte buna, te las, plec)
plaia ‘su ti vo pirta prikò (Tu dormi si eu plec suferind)
ma pu pao, pu sirno pu steo (Dar oriunde m-as duce, as fugi, as sta)
sti kkardìa panta seno vastò. (Esti mereu in inima mea)

Refren……..

Lord of the dance

In secolul 18, in Anglia, apar o serie de miscari religioase aparte. Una dintre ele se intitula “Societatea unita a credinciosilor in cea de-a doua aparitie a lui Cristos”. Numele mai scurt – “Shakers” – vine de la modul in care isi scuturau capetele in timpul slujbelor. Nu insistam foarte mult asupra lor, desi din multe puncte de vedere sunt foarte interesanti, au fost, de pilda, una dintre primele secte religioase de afiliatie crestina care a fost condusa in special de femei, membrii acestei secte institutionalizand in comunitatea lor egalitatea dintre sexe in anul 1780. Asta ca sa nu mai spuneti ca religia si egalitatea dintre sexe nu pot merge mana in mana.

Ce ne intereseaza pe noi acum este muzica lor. Shaker-ii au compus mii de cantece dar noi acum ne indreptam atentia asupra unuia numit “Simple Gifts”, compus in anul revolutionar 1848, de un domn shaker numit Joseph Brackett. “Simple Gifts” e un cantecel care vorbeste, dupa cum ne putem astepta, despre “cadourile simple” pe care ni le face Dumnezeu (sau oricine altcineva vreti voi).

Sa ascultam “Simple Gifts”, asa cum trebuie el cantat, de catre o femeie, intr-o biserica:

‘Tis the gift to be simple, ’tis the gift to be free
‘Tis the gift to come down where we ought to be,
And when we find ourselves in the place just right,

‘Twill be in the valley of love and delight.
When true simplicity is gained
To bow and to bend we shan’t be asham’d,
To turn, turn will be our delight,

Till by turning, turning we come ’round right.

“Simple Gifts” a devenit unul dintre cele mai celebre cantece din folclorul american, pana acolo incat a fost incorporat de Aaron Copland in finalul baletului “Appalachian Spring”. In felul acesta, cantecelul nostru simplu, facut pentru ca o serie de oameni profund religiosi sa-si aduca aminte de cele mai importante cadouri pe care le-au primit de la Dumnezeul lor, a ajuns in salile de concerte printre oameni sofisticati care au uneori probleme serioase sa-si reaminteasca de orice lucru care nu este extrem de complicat.

Apalachian Spring are de asemenea o poveste draguta, Copland habar nu a avut cand a compus-o ca va fi despre Apalasi, el o numea pur si simplu “Balet pentru Martha”, de la numele celei care i-a solicitat lucrarea, dansatoarea Martha Graham. Martha insasi, cu putin timp inainte de premiera a sugerat sa numeasca lucrarea “Appalachian Spring” De atunci (din 1944) si pana la aparitia Wikipedia, au fost foarte multi oameni care, spre amuzamentul lui Copland, au admirat modul in care a reusit compozitorul sa surprinda insasi esenta Apalasilor in acea suita.

Dar, micul nostru cantecel shaker a refuzat sa se stinga pe arcusurile viorilor dintr-o sala de concert si a calatorit multi kilometri, pana a ajuns in sufletul si mintea unui englez, numit Sydney Carter. Care si-a dorit sa il rescrie, tot in cheie religioasa dar…ceva mai surprinzatoare. In versiunea sa cantecul s-a numit “Lord of the Dance”. Cine sa fie oare “Lord of the Dance” (in afara de Michael Flateley)? Ei bine, “Lord of the Dance” este nimeni altul decat Cristos, care a venit sa ne ia pe toti la dans. Imagine fascinanta, referinta la importanta dansului pentru Shakeri, amplificata de faptul ca cel care vorbeste in versurile cantecului este chiar Cristos. Drept e ca ideea nu era chiar noua, exista o colinda numita “Tomorrow Shall Be My Dancing Day”, care prezinta viata lui Cristos tot ca pe un dans.

Sa ascultam “Lord of the Dance”, in interpretarea uneia dintre cele mai mari formatii de muzica irlandeza, the Dubliners (apropo, The Dubliners s-au infiintat in 1962).

I danced in the morning when the world was young
I danced in the moon, and the stars, and the sun
I came down from Heaven and I danced on the Earth
At Bethlehem I had my birth

Dance, then, wherever you may be
I am the lord of the dance said he
And I lead you all wherever you may be
And I lead you all in the dance said he

I danced for the Pharoah and the pharisees
They wouldn’t dance, they wouldn’t follow me
I danced for the fishermen James and John
They came with me so the dance went on

Dance, then, wherever you may be
I am the lord of the dance said he
And I lead you all wherever you may be
And I lead you all in the dance said he

I danced on the Sabbath and I cured the lame
The holy people said it was a shame
They ripped me and they stripped me and they hung me high
Left me there on the cross to die

Dance, then, wherever you may be
I am the lord of the dance said he
And I lead you all wherever you may be
And I lead you all in the dance said he

I danced on a Friday when the world turned black
It’s hard to dance with the devil on your back
They buried my body; they thought I was gone
But I am the dance, and the dance goes on

Dance, then, wherever you may be
I am the lord of the dance said he
And I lead you all wherever you may be
And I lead you all in the dance said he

Si asa, cantecelul nostru, plecat din bisericile Shakerilor a ajuns in carciumile irlandeze. Dar parca ceva nu-i convenea. Parca ii placuse si in salile mari in timp ce Copland primea aplauze de la cateva sute sau mii de oameni. Si a vrut si el pe stadion. A vrut pe stadion, a ajuns pe stadion, cu ajutorul lui Michael Flateley si a unei cantitati imense de femei frumoase cu picioare vesele. Acum toata lumea ii spune lui Michael Flateley “Lord of the Dance”, chiar el personal isi spune asa. Deci, Michael Flateley este… a doua aparitie a lui Christos, in care credeau Shakerii cu atata osardie. Si asa se inchide cercul.

Dolcenera

Dolcenera este un cantec care ma obsedeaza de ceva vreme, compus de un domn numit Fabritio de Andre, genovez. Genova a fost de multe ori inundata iar in 1972 pare sa fi fost foarte rau. Dolcenera descrie acea inundatie si descrie paroxismul, atat cel provocat de apa cat si cel adus de dragoste…

Este vorba despre un domn care isi asteapta amanta (amanta fiind sotia altcuiva, “la molie di Anselmo”) cand incepe marea inundatie. In mijlocul nebuniei provocate de apa, mortala si inocenta, domnul viseaza ca face dragoste cu nevasta lui Anselmo, care in realitate era in alta parte, prinsa in inundatie.

Forta distrugatoare a apei este alaturata si comparata cu forta distrugatoare a iubirii, a pasiunii carnale, la fel de coplesitoare dar la fel de naturala, imposibil sa i te opui, acaparatoare, dar in acelasi timp nevinovata, fara intentia de a face rau, un fenomen natural firesc. Ambele distrug in mod nevinovat, fara sa fie in vreun fel rele, ambele distrug doar cateodata, in rest sunt dulci si cuminti. In primele doua strofe se vorbeste despre “nera” ca abia apoi sa se specifice “aqua”. Nera poate fi si apa, poate fi si iubirea: “nera che porta via la via – care ia cu ea strada sau care iti ia directia, iti suceste mintea” sau “nera che non si vedeva una vita intera – pe care unii nu o intalnesc intr-o viata intreaga”.

Un cuvant despre traducere – spre deosebire de cantecele care au mai aparut pe acest blog, care erau simple povestioare fara prea multe pretentii poetice, de Andre a scris aici o poezie adevarata, cu foarte multe planuri si cu o abilitate de a utiliza limba cu totul iesita din comun. Astel, traducerea mea, oricat de muncita este ea (si este) nu reprezinta decat o imagine palida a tuturor celor care se gasesc in text.

Inceputul melodiei este in dialect genovez. Dialectul apare si pe parcursul cantecului intr-un soi de incantatii, sunt usor de identificat.

Iata si cantecul, in interpretarea compozitorului Fabrizio de Andre. Dintre cele trei femei care il acompaniaza, blonda din centru e chiar fiica lui, Luvi de Andre, care a devenit si ea cantareata.

Amìala ch’â l’arìa amìa cum’â l’é cum’â l’é (Uite-te la ea cum vine, uite-te la ea cum e)
amiala cum’â l’aria amia ch’â l’è lê ch’â l’è lê (Uite-te cum vine, e ea, e ea)
amiala cum’â l’aria amìa amia cum’â l’è(Uite-te la ea cum vine, uite-te la ea cum e)
amiala ch’â l’arìa amia ch’â l’è lê ch’â l’è lê(Uite-te cum vine, e ea, e ea)

nera che porta via che porta via la via(neagra care ia cu ea, care ia cu ea strada)
nera che non si vedeva da una vita intera così dolcenera(neagra pe care poti sa nu o vezi intr-o viata intreaga, asa dulce-neagra)
nera che picchia forte che butta giù le porte(neagra care loveste tare si darama portile)

nu l’è l’aegua ch’à fá baggiá(nu e ploaia lenta si somnolenta)
imbaggiâ imbaggiâ(inchideti toate usile si ferestrele)

nera di malasorte che ammazza e passa oltre(neagra ca nenorocul care omoara si trece mai departe)
nera come la sfortuna che si fa la tana dove non c’è luna(neagra ca ghinionul care te descopera si pe intuneric)
nera di falde amare che passano le bare(neagra ca faldurile amare ale sicriului)

âtru da stramûâ(altceva decat sa fugi)
â nu n’á â nu n’á (nu poti sa faci)

ma la moglie di Anselmo non lo deve sapere(dar nevasta lui Anselmo nu trebuie sa stie)
ché è venuta per me(a venit pentru mine)
è arrivata da un’ora(a sosit de o ora)
e l’amore ha l’amore come solo argomento(si dragostea nu are alt argument decat dragostea)
e il tumulto del cielo ha sbagliato momento(framantarile cerului si-au gresit momentul)

acqua che non si aspetta altro che benedetta(apa de la care nu te astepti decat la binecuvantare)
acqua che porta male sale dalle scale sale senza sale(apa aduce raul, urca scarile, urca fara scari, urca)
acqua che spacca il monte che affonda terra e ponte(apa care darama muntii, care face sa dispara pamanturi si poduri)

nu l’è l’aaegua de ‘na rammâ(Nu e doar o simpla ploaie)
‘n calabà ‘n calabà(Ci o nenorocire, o nenorocire)

ma la moglie di Anselmo sta sognando del mare (dar nevasta lui Anselmo viseaza la mare)
quando ingorga gli anfratti si ritira e risale(cum inghite tarmurile, se retrage si revine)
e il lenzuolo si gonfia sul cavo dell’onda(in timp ce cearceaful se umfla in miscarea pulsanta)
e la lotta si fa scivolosa e profonda(si inclestarea continua, lasciva si profunda)

amiala cum’â l’aria amìa cum’â l’è cum’â l’è(Uite-te cum vine, e ea, e ea)
amiala cum’â l’aria amia ch’â l’è lê ch’â l’è lê(Uite-te cum vine, e ea, e ea)

acqua di spilli fitti dal cielo e dai soffitti(apa care curge siroaie din ceruri si din tavane)
acqua per fotografie per cercare i complici da maledire(apa pe care o fotografiem, pe care nu ai curaj nici sa o blestemi singur)
acqua che stringe i fianchi tonnara di passanti(apa care iti apasa soldurile, care te prinde in capcana)

âtru da camallâ(altceva decat fuga)
â nu n’à â nu n’à (nu exista, nu exista)

oltre il muro dei vetri si risveglia la vita(dincolo de peretii de sticla, viata se trezeste)
che si prende per mano(mana in mana)
a battaglia finita (lupta s-a terminat)
come fa questo amore che dall’ansia di perdersi(cum face dragostea ca din frica perpetua de a te pierde)
ha trovato in un giorno la certezza di aversi(sa iti dea dintr-odata certitudinea ca iti apartii)

acqua che ha fatto sera che adesso si ritira(apa care iesise si ea seara in oras, acum se retrage)
bassa sfila tra la gente come un innocente che non c’entra niente(se desira printre oameni ca un nevinovat picat din luna)
fredda come un dolore Dolcenera senza cuore(rece ca durerea, dulce-neagra fara inima)

atru de rebellâ(altceva decat fuga)
â nu n’à â nu n’à (nu exista, nu exista)

e la moglie di Anselmo sente l’acqua che scende(iar nevasta lui Anselmo simte apa cum coboara)
dai vestiti incollati da ogni gelo di pelle(din vesmintele lipite de pielea inghetata)
nel suo tram scollegato da ogni distanza(in tramvaiul sau departe de orice)
nel bel mezzo del tempo che adesso le avanza(timpul trece foarte incet)

così fu quell’amore dal mancato finale(asa s-a petrecut povestea de iubire cu final absent)
così splendido e vero da potervi ingannare(atat de frumoasa si de reala incat sa te poata pacali astfel)

Amìala ch’â l’arìa amìa cum’â l’é(Uite-te la ea cum vine, uite-te la ea cum e)
amiala cum’â l’aria ch’â l’è lê ch’â l’è lê(Uite-te cum vine, e ea, e ea)
amiala cum’â l’aria amìa amia cum’â l’è(Uite-te la ea cum vine, uite-te la ea cum e)
amiala ch’â l’arìa amia ch’â l’è lê ch’â l’è lê(Uite-te cum vine, e ea, e ea)

Dar nu asa am auzit eu pentru prima data Dolcenera. Am auzit-o cantata de o trupa de muzica traditionala populara care se ocupa in special de muzica in calcaiul cizmei, si anume din regiunea Puglia. Acolo exista un dans foarte rapid numit Pizzica. Ei bine, formatia cu pricina, numita “Alla Bua” a decis ca nu moare daca include printre piesele cantate si un cantec din nord. Dar daca e bal, atunci sa se danseze pizzica si nu valsul usor grabit pe care l-ati ascultat mai devreme. Pasajele cantate in genoveza au fost inlocuite cu trilurile unui flaut si ritmul a fost crescut. Varianta este, din punctul meu de vedere, absolut incredibila, dialogul dintre instrumente este uluitor iar ritmul care se accelereaza spre final este innebunitor.

Sa vedem care va place mai mult…

Tammurriata nera

Tammurriata e un dans din zona sud-vestica a Italiei, mai precis din Campagna, in jurul orasului Napoli. Muzica este condusa de instrumentele de percutie, in special de o tamburina mai mare cu clopotei pe margine numita “tammurra”. De unde si numele dansului. Tammurra este intotdeauna insotita de alte instrumente de percutie (alte tamburine, castagnete, etc.) si de instrumente cu rol secundar, de cele mai multe ori flaut si viori.

Cea mai celebra tammurriata este, ironic, cea mai recenta, scrisa in 1944 de un domn compozitor italian numit E.A. Mario (pseudonim al lui Giovanni Ermete Gaeta) pe versurile unui alt domn numit Eduardo Nicolardi. Tammurriata nera vorbeste despre mirarea napolitanilor in fata unui fenomen straniu intamplat in timpul ocupatiei americane de la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial. Din ce in ce mai multe femei din Napoli nasteau copii negri. Numele copiilor erau tipic italienesti (Peppe, Cirro, Antonio) dar ei erau negri ca smoala.

Cantecul are doua parti. Prima parte, cea care contine ideea originala, in care fetele erau luate la suturi pentru ca nasteau copii negri. Nu se spune exact ce se intampla, pur si simplu, ironic, ca intr-o poveste pentru copii, se arata ca acest lucru se intampla si ca oricat de mult ar incerca femeile sa il puna pe seama unui miracol, copii se nasc intr-un singur mod si explicatia normala nu poate fi ocolita.

Cea de-a doua parte nu a fost scrisa de Eduardo Nicolardi. Ea a fost adaugata de cei care cantau melodia pe strada, in cel mai pur spirit folcloric. Versurile din cea de-a doua parte, care sunt un soi de strigaturi, sunt extrem de criptice si asta din doua motive – odata ca se bazeaza pe o cultura a momentului, fac referire la locuri, obiceiuri care nu spun nimic acum, in al doilea rand, ele erau insotite de obicei de gesturi care le clarificau. De exemplu, exista doua strofe care nu sunt altceva decat pronuntarea napolitana a cuvintelor unui cantec numit “Pistol Packin’ mama” cantat de Bing Crosby, foarte placut americanilor din Italia de atunci (in traducerea de mai jos, la aceste strofe va aparea varianta in engleza, va puteti amuza ascultand pronuntia lor). Drept e ca expresia “levate ‘a pistuldà” se poate referi si la faptul ca in bordeluri li se cerea soldatilor sa lase pistolul afara din camera.

Majoritatea aluziilor din cea de-a doua parte explica de fapt ce se intampla, departe de a fi fost vreun miracol, al naturii sau al iubirii, era vorba despre o prostitutie extrema determinata de o saracie aproape totala, in care singurele doua moduri de a obtine mancare erau contrabanda si vanzarea trupului. Tinerele fete, chiar femei casatorite, se prostituau pentru cateva tigari, biscuiti si cativa dolari. Singurii care aveau bani, sau tigari, sau biscuiti, erau soldatii americani, multi dintre ei negri. Astfel, Tammuriata Nera a ajuns sa devina o marturie a vietii cumplit de dificile din acei ani. Nu prin versurile lui Nicolardi, ci prin ceea ce zeci de cantareti de strada au adaugat ulterior.

Traducerea versurilor e foarte complicata, aproape fiecare cuvant ridica probleme. De pilda “marruchini” care poate insemna fie “negru” prin extensie, cum ziceam noi “harap”, fie se poate referi la soldatii marocani din trupele franceze. In multe situatii, chiar si italienii care incearca sa traduca versurile au probleme si trebuie sa aleaga intre o interpretare sau alta. “Parulano” de exemplu poate sa insemne “taran care traieste in mlastini (pparule – paludi) care se gaseau in zona de est a Napoli-ului ” sau “intelept”, derivat din “parularo” sau “cel care vorbeste”, “cel care spune ce trebuie”.

Exista o strofa inca neclara, in care se vorbeste despre Churchil si despre saltele. Cu parere de rau, toate eforturile mele de a intelege ce se spune acolo au esuat. O posibila explicatie ar fi ca Ciurcillo e de fapt o porecla de-a lui Musolini, obsedat de puritate rasiala ca si Hitler, lovit exact in obsesia lui de trupele americane care au facut sa apara copii negrii.

Interpretarea din clipul care urmeaza este cea care a facut Tammurriata Nera celebra in toata Italia si apoi in lume, prin anii 70. Cantaretii se numesc Nuova Compagnia di Canto Popolare, prescurtat NCCP, despre care poate o sa va povestesc mai multe la un moment dat.

Io nun capisco ‘e vvote che succere (nu inteleg cateodata ce se intampla)
e chello ca se vere nun se crere, nun se crere. (si ceea ce se vede, nu se poate crede)
E’ nato nu criaturo, è nato niro, (s-a nascut o creatura, s-a nascut neagra)
e ‘a mamma ‘o chiamma gGiro, (iar mama lui ii spune Ciro)
sissignore, ‘o chiamma gGiro. (da, domnule, ii spune Ciro)

Seh, vota e gira, seh (da, oricat te-ai framanta, da – volta e gira inseamna sari si invarte-te, poti sa sari, poti sa te invarti)
seh, gira e vota, seh (da, oricat te-ai framanta, da)
ca tu ‘o chiamme Ciccio o ‘Ntuono, (poti sa-i spui tu Ciccio sau Antonio)
ca tu ‘o chiamme Peppe o gGiro, (poti sa-l numesti Peppe sau Ciro)
chillo ‘o fatto è niro niro, niro niro comm’a cche… (cine l-a facut e negru, negru, nu stiu cum)

S”o contano ‘e cummare chist’affare (femeile – comare = femeie care barfeste, tata – spun despre afacerea asta)
sti cose nun so’ rare se ne vedono a migliare. (ca lucrurile astea nu sunt deloc rare)
‘E vvote basta sulo ‘na ‘uardata, (Se zice ca uneori e suficienta o privire)
e ‘a femmena è rimasta sott”a botta ‘mpressiunata. (Si femeia poate ramane brusc insarcinata)

Seh, ‘na ‘uardata, seh (zi, doar o privire, nu?)
seh, ‘na ‘mprissione, seh (zi, insarcinata, nu?)
va truvanno mò chi è stato, (du-te mai si afla cine a facut asta)
c’ha cugliuto buono ‘o tiro (cine a avut asa tinta perfecta)
chillo ‘o fatto è niro niro, niro niro comm’a cche... (cine l-a facut e negru, negru ca nimic altceva)

E dice ‘o parulano, Embè parlammo, (zice taranul: Hai sa vorbim)
pecché si raggiunammo chistu fatto ce ‘o spiegammo. (daca ne gandim, putem sa explicam)
Addò pastin’ ‘o grano, ‘o grano cresce (daca semeni grau, grau va creste)
riesce o nun riesce, semp’è grano chello ch’esce. (ne place, nu ne place, tot grau va creste)

Meh, dillo a mamma, meh (mai, spune-i mamei tale)
meh, dillo pure a me (spune-mi mie macar)
conta ‘o fatto comm’è ghiuto (indiferent cum l-ai numi)
Ciccio, ‘Ntuono, Peppe, gGiro (ciccio, antonio, Peppe Ciro)
chillo ‘o fatto è niro niro, niro niro comm’a che… (cine l-a facut e negru, negru ca nu stiu ce altceva)

Seh, ‘na ‘uardata, seh (zi, doar o privire, nu?)
seh, ‘na ‘mprissione, seh (zi, insarcinata, nu?)
va truvanno mò chi è stato, (du-te mai si afla cine a facut asta)
c’ha cugliuto buono ‘o tiro (cine a avut asa tinta perfecta)
chillo ‘o fatto è niro niro, niro niro comm’a cche... (cine l-a facut e negru, negru ca nimic altceva)

Aici se termina versurile primei parti si incepe partea a doua.

‘E signurine ‘e Caporichino (fetele din Capodichino – un cartier in Napoli )
fanno ammore cu ‘e marrucchine, (se iubesc cu negri – marruchine vine de la marocan dar se pare ca are un sens mult mai larg)
‘e marrucchine se vottano ‘e lanze, (negrul isi “arunca lancea”)
e ‘e signurine cu ‘e panze annanze. (fetele raman cu burta inainte – cu burta la gura)

American espresso, (american express, aluzie probabil la faptul ca domnii americani terminau foarte repede ce aveau de facut cu fetele)
ramme ‘o dollaro ca vaco ‘e pressa (da-mi dolarii ca ma grabesc)
sinò vene ‘a pulisse, (altel chem politia)
mette ‘e mmane addò vò isse. (si or sa-si puna mainile unde vor ei – politistii “controlau” si ei fetele nitel)

Aieressera a piazza Dante (aseara in piata Dante)
‘o stommaco mio era vacante, (aveam stomacul gol)
si nun era p”o contrabbando, (daca nu era contrabanda)
ì’ mò già stevo ‘o campusanto. (acum eram la cimitir – campusanto = Campo Santo)

E levate ‘a pistuldà (lay that pistol down)
uè e levate ‘a pistuldà, (lay that pistol down)
e pisti pakin mama (pistol packin’ mama)
e levate ‘a pistuldà. (lay that pistol down)

‘E signurine napulitane (si uite asa fetele napolitane)
fanno ‘e figlie cu ‘e ‘mericane, (fac copii cu americanii)
nce verimme ogge o dimane (azi-maine o sa va vad)
mmiezo Porta Capuana. (pe la Porta Capuana – un soi de “Crucea de Piatra”.)

(strofa urmatoare pare sa evoce modul in care americanii solicitau servicii fetelor, ademenindu-le cu cateva cuvinte pe care le invatasera)

Sigarette papà (tigari pentru tata)
caramelle mammà, (bomboana pentru mama)
biscuit bambino (bomboane pentru copii)
dduie dollare ‘e signurine. (si dolari pentru domnisoare)

E Ciurcillo ‘o viecchio pazzo (si Churchill, batranul nebun ???)
s’è arrubbato ‘e matarazze (a furat saltelele ???)
e ll’America pe’ dispietto (si America, sa-i faca in ciuda)
ce ha sceppato ‘e pile ‘a pietto. (l-a smuls parul de pe piept – un soi de emasculare)

Drinkin’ bir e cabbare’ (Drinking beer in a cabaret )
Ai uos ai em e fain (and was I having fun)
antil uan nait, sci tot mi rrau (Until one night she caught me right)
end nau ai tot te rraie. (and now I’m on the run.)

Aieressera magnai pellecchie (aseara am mancat pielite)
‘e capille ‘ncopp’e recchie (cu parul peste pe urechi)
e capille e capille (parul, parul)
e ‘o recotto ‘e camumilla… (si ceai de musetel)
‘O recotto,’o recotto (ceai, ceai)
e ‘a fresella cu ‘a carna cotta, (si biscuiti cu carne)
‘a fresella ‘a fresella (biscuiti, biscuiti)
e zì moneco ten”a zella. (si calugarul ras in cap)

American espresso, (american espresso)
ramme ‘o dollaro ca vaco ‘e pressa (da-mi dolarii ca ma grabesc)
sinò vene ‘a pulisse, (altel chem politia)
mette ‘e mmane addò vò isse. (si or sa-si puna mainile unde vor ei)

E levate ‘a pistuldà (lay that pistol down)
uè e levate ‘a pistuldà, (lay that pistol down)
e pisti pakin mama (pistol packin’ mama)
e levate ‘a pistuldà. (lay that pistol down)

Stau si ma gandesc cate sanse ar fi avut cantecul asta sa se nasca in 2011. Cate proteste l-ar fi ingropat pentru rasism, exploatarea prostitutiei in arta, imagine proasta a femeii in societate si asa mai departe. Si oricum, partea a doua ar fi fost hip-hop.

Sa mai si radem putin…

A ajuns la urechile mele, pe cai oculte, ca putinii cititori ai acestui blog sunt nemultumiti de faptul ca nu e mai vesel. Ca s-ar simti din spatele lui o depresie adanca si fundamentala a unui om pe punctul de a se sinucide (adica eu). Ca sa raspund cu doua maxime (asa, minimale):

  • Veselia e partea superficiala a bucuriei.
  • Oamenii veseli nu sunt neaparat fericiti dupa cum nici cei tristi nu sunt neaparat nefericiti.

Acu ca am epuizat platitudinile pe ziua de azi, sa mergem nitel mai departe. Abilitatea mea de a oferi distractie a fost tot timpul destul de redusa. Dar incerc, muncesc, imi imbunatatesc abilitatile comice. Si cand nu-mi iese si nu-mi iese o sa recurg la tarta cu frisca pozitionata atent pe figura. Pana atunci, sa mai incercam inveselirea neamului cu un cantec vesel din Abbruzo, Italia de mijloc, de pe la 1600, in care o vaduva isi striga disperarea de a fi ramas singura in fata… lumii vesele.

Traducerea m-a chinuit teribil si a iesit… comica. Versurile, pe care le-am gasit ici-colo nu sunt nici macar scrise la fel. Cantecul e o prescurtare a unei poezii care initial ar fi avut 17 strofe, a fost apoi redusa la 9 (varianta in care o gasiti aici ca apoi sa fie din nou redusa la 3 in cele mai multe variante ale cantecului.

“Scura maje” de pilda (titlul cantecului) se scrie ba asa, ba scur’a maje, ba scur’a mmaje, ba scura maja. La fel se intampla cu fiecare cuvant. Cele care suna italieneste si au corespondent in italiana moderna mai sunt cum mai sunt dar cele care vin probabil din franceza sunt mototolite infiorator. Dar am indurat, in speranta ca o traducere aproximativa va aduce si mai multa bucurie si rasete in mintea si pe fetele cititorilor. Ca sa nu va pacalesc fara sa vreau, am scris in dreptul versurilor ceva mai multe comentarii, ca poate cineva, dupa ce se opreste din ras, o sa-mi ceara dovada.

Exista multe interpretari ale cantecului. Ca sa pastram incoerenta zilei, v-as propune sa il ascultam cantat de o grecoaica. Chiar daca saraca fata pronunta ciudat cuvintele alea, din mai multe motive, interpretarea ei m-a cucerit. Trebuie spus ca melodia a aparut si intr-un film din 1973, numit “d’amore e d’anarchia” pe care cred ca l-am vazut la un moment dat dar nu pot dovedi prin nimic. O sa-l caut insa…

mare maje scura maje (saraca de mine, cernita de mine – scuro = intunecat in italiana, de la oscuro din latinescul obscurus)
Tu si muorte e jè che facce (ai murit, eu ce fac acum)
come strazze trezze in fazze (imi las parul sa-mi acopere fata)
come m’accid’ ’ngoj’ a taja (ma arunc pe trupul tau – ‘ngoj’ o fi ceva legat de “ton gorge” – de gatul tau)

mare maje, mare maje,
scur’a maje scur’ a maje,
mo’ m’accid’, mo’ m’accid’, mo’ m’accid’ (se pare ca mo’ m’accid vine de la “moi me jette” adica “eu ma arunc” in franceza)
’ngoj’ a taja (ma arunc de gatul tau sau pe corpul tau)

So’ na pechera spirgiute (sunt o oita pierduta – nu stiu ce inseamna pechera dar e de presupus ca un berbec – vezi versul de mai jos – mai ales in vremurile alea, nu ar fi lasat in urma decat o oaie, nu un alt berbec, sau o gasca, pisica, asa cum s-ar putea presupune in secolul nostru)
lu mundune m’ha lassate (berbecul m-a lasat – mundune, probabil de la mouton in franceza)
lu guaggiuone sembr’ abbaje (cineva sau ceva (guaggiuone) latra – abbaiare = a latra in italiana, presupun ca un caine)
pe la fame mo s’arraje. (de foame sare la mine – s’arraje vine cred din arrabiare, arrabiarsi = a se enerva, literalmente “a turba” in italiana)

mare maje, mare maje,
scur’a maje scur’ a maje,
mo’ m’accid’, mo’ m’accid’, mo’ m’accid’ (se pare ca mo’ m’accid vine de la “moi me jette” adica “eu ma arunc” in franceza)
’ngoj’ a taja (ma arunc de gatul tau sau pe corpul tau)

Io tine’ na caseniella (aveam o casuta)
Or sun sola e abbandunata (acum sunt singura si abandonata)
Sinza casa a sinza letto (fara casa si fara pat)
Sinza pane e companaje (fara paine si … – companaje, in italiana “companatico”, e de fapt “orice se mananca cu paine”)

mare maje, mare maje,
scur’a maje scur’ a maje,
mo’ m’accid’, mo’ m’accid’, mo’ m’accid’ (se pare ca mo’ m’accid vine de la “moi me jette” adica “eu ma arunc” in franceza)
’ngoj’ a taja (ma arunc de gatul tau sau pe corpul tau)

mare maje, mare maje,
scur’a maje scur’ a maje,
mo’ m’accid’, mo’ m’accid’, mo’ m’accid’ (se pare ca mo’ m’accid vine de la “moi me jette” adica “eu ma arunc” in franceza)
’ngoj’ a taja (ma arunc de gatul tau sau pe corpul tau)

Va las sa radeti in voie…

Adio, querida del passato.

Ieri am vazut recitalul Yasminei Levy, la sala radio. Nu am ascultat muzica ei pana acum dar concertul mi-a placut foarte mult si promit sa o ascult in viitor. Muzica pe care o canta Yasmin Levy, muzica evreilor sefarzi, imi e si ea (inca) aproape necunoscuta. Dar la momentul acesta, orice muzica necunoscuta e pentru mine o veste buna, inseamna ca exista noi emotii, noi sentimente, noi povesti interesante. Am zis povesti, nu? Iat-o pe prima.

“Adio Querida” este una dintre cele mai celebre melodii din universul muzical sefard. Versurile sunt intr-o limba numita “ladino”, limba pe care o vorbeau acestia inainte de a primi unul din multele suturi in fund din istoria acestui neam, cel din 1492 cand au fost dati afara din Peninsula Iberica. In fix acelasi an in care Cristofor Columb a primit toate cele pentru celebra sa expeditie. De la aceiasi oameni (Ferdinand si Isabella, regele si regina Spaniei).

Se spune despre “Adio Querida” ca este unul dintre cele mai vechi cantece sefarde, avand cel putin 500 de ani. Sa-l ascultam, in interpretarea Yasminei Levy.

Iata si versurile

Adío (Adio),
Adío Querida (Adio iubita mea)
No quero la vida (Nu imi mai trebuie viata asta),
Me l’amagrates tu (Mi-ai facut-o prea amara).
Adío (Adio),
Adío Querida (Adio iubita mea),
No quero la vida (Nu imi mai trebuie viata asta),
Me l’amargates tú (Mi-ai facut-o prea amara).

Tu madre cuando te parió (Mama ta cand te-a nascut),
Y te quitó al mundo (Si te-a lasat libera in lume),
Coracon ella no te dió (Nu ti-a dat si o inima),
Para amar segundo (Sa poti iubi si pe altcineva).
Coracon ella no te dió (Nu ti-a dat si o inima),
Para amar segundo (Sa poti iubi si pe altcineva).

Adío (Adio),
Adío Querida (Adio iubita mea)
No quero la vida (Nu imi mai trebuie viata asta),
Me l’amagrates tu (Mi-ai facut-o prea amara).
Adío (Adio),
Adío Querida (Adio iubita mea),
No quero la vida (Nu imi mai trebuie viata asta),
Me l’amargates tú (Mi-ai facut-o prea amara).

Va, búxcate otro amor (Du-te si cauta alta dragoste),
Aharva otras puertas (Bate la alte porti),
Aspera otro ardor (Spera ca vei gasi alta pasiune),
Que para mi sos muerta (Pentru mine esti moarta).
Aspera otro ardor (Spera ca vei gasi alta pasiune),
Que para mi sos muerta (Pentru mine esti moarta).

Adío (Adio),
Adío Querida (Adio iubita mea)
No quero la vida (Nu imi mai trebuie viata asta),
Me l’amagrates tu (Mi-ai facut-o prea amara).
Adío (Adio),
Adío Querida (Adio iubita mea),
No quero la vida (Nu imi mai trebuie viata asta),
Me l’amargates tú (Mi-ai facut-o prea amara).

Daca nu va place cum canta Yasmin Levy, o simpla cautare pe youtube va returna o gramada de alte variante.

Acum, dupa “Adio Querida”, sa vedem cum suna una dintre cele mai frumoase arii de opera, numita “Addio del passato”, din actul final al operei Traviata. Sa o ascultam in interpretarea Virginiei Zeani, soprana despre care se spune ca a avut cele mai multe reprezentari ale Traviatei (peste 600) si preferata mea in acest rol.

Daca nu va place Virginia Zeani, dupa o scurta vizita la doctor, cautati alternative pe youtube.

E, aseara, in timp ce ascultam pentru prima data “Adio Querida”, (prezentat ironic de Yasmin Levy ca fiind singurul cantec vesel pe care il canta, pentru ca nu a murit inca nimeni) am observat fix ce ati observat si voi acum daca ati avut rabdare sa ascultati ambele cantece: refrenul de la Adio Querida e identic cu inceputul ariei “Adio del passato”. Cum s-a intamplat asta? Variante sunt multe. Cantecul fiind foarte vechi, e posibil ca Verdi sa-l fi auzit si sa-l fi incorporat in aria sa. Mai ales ca Verdi era mare amator de muzica populara de orice fel. Dar se poate si invers. Unele arii din operele lui Verdi devenisera atat de populare in timpul vietii sale incat se cantau de catre toata lumea in carciumi, acasa, la petreceri (ce vremuri…). Mai mult, e posibil ca refrenul de la “Addio Querida” sa fi fost relativ asemanator printr-o simpla coincidenta iar dupa aparitia Trviatei cantaretii sa-l fi modificat putin, pentru propria lor placere.

Evident ca nu sunt singurul om de pe planeta care a observat asta. Asemanarea e destul de cunoscuta printre muzicieni dar pana acum nu a aparut nici o ipoteza care sa confirme nici una dintre cele trei variante. E ca un film cu final in coada de peste, fiecare crede ce vrea. Mie mi se par la fel de amuzante toate cele trei variante. Slava domnului ca pe vremea aceea nu existau atatea legi ale proprietatii intelectuale (exista se pare suficient de multa creativitate si suficient de mult intelect incat sa nu fie necesara legiferarea lor).

Despre cum injurau, pe vremuri, birjarii din Sicilia

Pana la aparitia camioanelor, carutasii din Sicilia erau un grup aparte. Aproape orice trebuia transportat intre micile localitati din regiune era transportat de acestia, mancare, materiale de constructii, carbune. Carutasii formau, se pare, un fel de breasla, stratificata in functie de avere si de vechime, dar separata de ceilalti muncitori din zona. Unul dintre lucrurile care ii evidentia erau cantecele. Carutasii cantau frecvent, cantau pe drumuri, cantau in hanurile in care poposeau peste noapte, cantau cand se intalneau la sarbatori.

Desi carutasii au disparut, cantecele au ramas. In continuare, un cantec de dragoste, in care carutasul se roaga de murgul lui sa se grabeasca putin, pentru ca il asteapta iubita.

In rolul carutasului, aproape inimaginabil de bun, Roberto Alagna, cunoscut la noi ca fiind sotul Angelei Gheorghiu. Un tenor francez de origine siciliana, care inainte de a canta opera a cantat in restaurante.

Iata versurile, in dialect sicilian, cu traducerea mea extrem de aproximativa:

Tira mureddu miu, tira e camina (trage murgule, trage si mergi),
cu st`aria frisca e duci di la chiana (in aerul dulce si racoros al campiei),
cu scrusciu di la rota e la catina (in zgomotul rotii si al lanturilor),
vi cantu sta canzuna paisana (va cand acest cantec taranesc).

Amuri, amuri miu, pi ttia cantu (iubirea mea, cantecul asta e pentru tine),
lu cori nun mi duna avventu (inima mea nu poate sa mai astepte).

Tu si di Chiazza e iu di Mazzarinu (tu esti din Piazza, eu din Mazzarino),
l`amuri `nni facemu di luntanu (ne iubim de departe),
e quannu sugnu, amuri, a tia vicinu (dar cand sunt langa tine, iubito),
ti cantu e sono ccu lu marranzanu (iti cant acompaniat de “marranzanu” – un instrument muzical care la noi se numeste dramba).

Cavaddu curaggiusu e vulinteri (ce cal curajos si puternic),
puru supra a luna pozzu acchianari (ar putea sa urce pana la luna).

Chistu è lu cantu di lu carritteri (asta este cantecul carutasului),
ca nuddu, nuddu si lu po` scurdari (pe care nimic nu-l poate face sa-l uite).

Amuzant e ca distanta dintre Piazza (Piazza Amerina) si Mazzarino nu e chiar asa mare (24 de km), fara prea mare variatie de altitudine. In diversele versiuni ale cantecului apare ceva mai clar faptul ca drumul parcurs de carutas era lung si dificil, si era destul de mult de urcat. Contradictia a fost rezolvata, se pare, la identificarea unei versiuni alea aceluiasi cantec la Troina, un orasel sicilian care e la 1100 de metri altitudine. Cantecul provine probabil de acolo, dar carutasii erau foarte mobili si isi adaptau cantecele pentru nevoile lor.

Acum, sa facem un exercitiu de imaginatie. In urma cu 100 de ani, pe un drum de munte, in apropierea serii, merge o caruta trasa de un cal negru, condusa de un carutas care, asteptand sa-si vada iubita, canta chestia asta. Si cu imaginea asta in minte, sa vedem cati dintre voi mai au curajul sa-mi spuna ca nu era mai bine mai demult si ca lumea asta nu se duce dracului. Cu camioanele ei cu tot.

Cantecul vietii

Passacaglia della vita, care vine la noi de undeva din prima jumatate a secolului iV.

Cat de mult gresim cand credem ca anii nu se vor sfarsi. Trebuie sa murim. Viata e un vis, un vis dulce, dar un vis scurt. Trebuie sa murim. Cu toata medicina, cu toate medicamentele, moartea e incurabila. Trebuie sa murim.

Degeaba plangem, degeaba suntem curajosi, tot vom muri. Nu exista intelepciune care sa aline acest adevar: trebuie sa murim. Nu putem dezlega acest nod. Nu avem unde sa fugim. Trebuie sa murim. Moartea ne ajunge pe toti, fara nici o exceptie. Trebuie sa murim.

Murim cantand. Murim dansand. Trebuie sa murim. Copii, tineri, batrani, toti vom sfarsi in tarana. Trebuie sa murm. Sanatosi, bolnavi, eroii si cei fara aparare, trebuie sa murim.

Totul se va termina, cand vom fi cel mai putin atenti. Trebuie sa murim. Daca nu te gandesti la asta in fiecare secunda, inseamna ca esti deja mort. Trebuie sa murim.

Si baietii plang (dar numai cu motive serioase)

Din cand in cand, suficient de des incat sa nu ma acresc, suficient de rar incat sa nu mi se para firesc, primesc cate un cadou muzical neasteptat. Zilele trecute ascultam o colectie de muzica greceasca, placuta, draguta dar fara prea mari surprize. Insa, tocmai cand ma pregateam sa merg mai departe, a inceput melodia care urmeaza, cantata de un clarinetist grec numit Manos Achalinotopoulos.

Videoclipul de pe youtube nu permite embed, drept pentru care, click aici.

Melodia se numeste “Cantecel pentru clarinet” sau “To Tragoudaki Tou Klarinou” in transliteratia denumirii grecesti (Το Τραγουδάκι Του Κλαρίνου).

Nu stiu ce efect are asupra voastra insa pe mine m-a paralizat pentru multe minute. Rareori se intampla ca o melodie ascultata pentru prima oara, fara nici o conexiune cu mine, cu evenimente trecute, mai ales fara versuri, sa ma faca sa plang. Asta m-a facut. La prima ridicare de ton a clarinetului m-am tinut strans de masa ca si cum as fi fost in pericol sa fiu luat de furtuna.

Am gasit pe youtube cateva interpretari din concert. Nu mi-au placut. Prima impresie a fost atat de puternica incat nu accept deocamdata sa se schimbe nici o nota in ce am ascultat atunci, iar Manos, ca orice cantaret de jazz care se respecta, nu accepta sa cante niciodata melodia la fel. Colac peste pupaza, omul mai e si absolvent de stiinte politice, asta ca sa fie confuzia totala.

Pentru mine astfel de melodii reusesc sa cuprinda in ele tot ce este frumos la oameni. Bucurie, melancolie, relatia dintre ele, contemplatie, conflict, nesiguranta. Umilinta in fata imensitatii a tot ceea ce ne inconjoara dar si mandria de a fi capabili sa incercam sa intelegem.

Sper sa va placa…