Este vorba despre un domn care isi asteapta amanta (amanta fiind sotia altcuiva, “la molie di Anselmo”) cand incepe marea inundatie. In mijlocul nebuniei provocate de apa, mortala si inocenta, domnul viseaza ca face dragoste cu nevasta lui Anselmo, care in realitate era in alta parte, prinsa in inundatie.

Forta distrugatoare a apei este alaturata si comparata cu forta distrugatoare a iubirii, a pasiunii carnale, la fel de coplesitoare dar la fel de naturala, imposibil sa i te opui, acaparatoare, dar in acelasi timp nevinovata, fara intentia de a face rau, un fenomen natural firesc. Ambele distrug in mod nevinovat, fara sa fie in vreun fel rele, ambele distrug doar cateodata, in rest sunt dulci si cuminti. In primele doua strofe se vorbeste despre “nera” ca abia apoi sa se specifice “aqua”. Nera poate fi si apa, poate fi si iubirea: “nera che porta via la via – care ia cu ea strada sau care iti ia directia, iti suceste mintea” sau “nera che non si vedeva una vita intera – pe care unii nu o intalnesc intr-o viata intreaga”.

Un cuvant despre traducere – spre deosebire de cantecele care au mai aparut pe acest blog, care erau simple povestioare fara prea multe pretentii poetice, de Andre a scris aici o poezie adevarata, cu foarte multe planuri si cu o abilitate de a utiliza limba cu totul iesita din comun. Astel, traducerea mea, oricat de muncita este ea (si este) nu reprezinta decat o imagine palida a tuturor celor care se gasesc in text.

Inceputul melodiei este in dialect genovez. Dialectul apare si pe parcursul cantecului intr-un soi de incantatii, sunt usor de identificat.

Iata si cantecul, in interpretarea compozitorului Fabrizio de Andre. Dintre cele trei femei care il acompaniaza, blonda din centru e chiar fiica lui, Luvi de Andre, care a devenit si ea cantareata.

Amìala ch’â l’arìa amìa cum’â l’é cum’â l’é (Uite-te la ea cum vine, uite-te la ea cum e)
amiala cum’â l’aria amia ch’â l’è lê ch’â l’è lê (Uite-te cum vine, e ea, e ea)
amiala cum’â l’aria amìa amia cum’â l’è(Uite-te la ea cum vine, uite-te la ea cum e)
amiala ch’â l’arìa amia ch’â l’è lê ch’â l’è lê(Uite-te cum vine, e ea, e ea)

nera che porta via che porta via la via(neagra care ia cu ea, care ia cu ea strada)
nera che non si vedeva da una vita intera così dolcenera(neagra pe care poti sa nu o vezi intr-o viata intreaga, asa dulce-neagra)
nera che picchia forte che butta giù le porte(neagra care loveste tare si darama portile)

nu l’è l’aegua ch’à fá baggiá(nu e ploaia lenta si somnolenta)
imbaggiâ imbaggiâ(inchideti toate usile si ferestrele)

nera di malasorte che ammazza e passa oltre(neagra ca nenorocul care omoara si trece mai departe)
nera come la sfortuna che si fa la tana dove non c’è luna(neagra ca ghinionul care te descopera si pe intuneric)
nera di falde amare che passano le bare(neagra ca faldurile amare ale sicriului)

âtru da stramûâ(altceva decat sa fugi)
â nu n’á â nu n’á (nu poti sa faci)

ma la moglie di Anselmo non lo deve sapere(dar nevasta lui Anselmo nu trebuie sa stie)
ché è venuta per me(a venit pentru mine)
è arrivata da un’ora(a sosit de o ora)
e l’amore ha l’amore come solo argomento(si dragostea nu are alt argument decat dragostea)
e il tumulto del cielo ha sbagliato momento(framantarile cerului si-au gresit momentul)

acqua che non si aspetta altro che benedetta(apa de la care nu te astepti decat la binecuvantare)
acqua che porta male sale dalle scale sale senza sale(apa aduce raul, urca scarile, urca fara scari, urca)
acqua che spacca il monte che affonda terra e ponte(apa care darama muntii, care face sa dispara pamanturi si poduri)

nu l’è l’aaegua de ‘na rammâ(Nu e doar o simpla ploaie)
‘n calabà ‘n calabà(Ci o nenorocire, o nenorocire)

ma la moglie di Anselmo sta sognando del mare (dar nevasta lui Anselmo viseaza la mare)
quando ingorga gli anfratti si ritira e risale(cum inghite tarmurile, se retrage si revine)
e il lenzuolo si gonfia sul cavo dell’onda(in timp ce cearceaful se umfla in miscarea pulsanta)
e la lotta si fa scivolosa e profonda(si inclestarea continua, lasciva si profunda)

amiala cum’â l’aria amìa cum’â l’è cum’â l’è(Uite-te cum vine, e ea, e ea)
amiala cum’â l’aria amia ch’â l’è lê ch’â l’è lê(Uite-te cum vine, e ea, e ea)

acqua di spilli fitti dal cielo e dai soffitti(apa care curge siroaie din ceruri si din tavane)
acqua per fotografie per cercare i complici da maledire(apa pe care o fotografiem, pe care nu ai curaj nici sa o blestemi singur)
acqua che stringe i fianchi tonnara di passanti(apa care iti apasa soldurile, care te prinde in capcana)

âtru da camallâ(altceva decat fuga)
â nu n’à â nu n’à (nu exista, nu exista)

oltre il muro dei vetri si risveglia la vita(dincolo de peretii de sticla, viata se trezeste)
che si prende per mano(mana in mana)
a battaglia finita (lupta s-a terminat)
come fa questo amore che dall’ansia di perdersi(cum face dragostea ca din frica perpetua de a te pierde)
ha trovato in un giorno la certezza di aversi(sa iti dea dintr-odata certitudinea ca iti apartii)

acqua che ha fatto sera che adesso si ritira(apa care iesise si ea seara in oras, acum se retrage)
bassa sfila tra la gente come un innocente che non c’entra niente(se desira printre oameni ca un nevinovat picat din luna)
fredda come un dolore Dolcenera senza cuore(rece ca durerea, dulce-neagra fara inima)

atru de rebellâ(altceva decat fuga)
â nu n’à â nu n’à (nu exista, nu exista)

e la moglie di Anselmo sente l’acqua che scende(iar nevasta lui Anselmo simte apa cum coboara)
dai vestiti incollati da ogni gelo di pelle(din vesmintele lipite de pielea inghetata)
nel suo tram scollegato da ogni distanza(in tramvaiul sau departe de orice)
nel bel mezzo del tempo che adesso le avanza(timpul trece foarte incet)

così fu quell’amore dal mancato finale(asa s-a petrecut povestea de iubire cu final absent)
così splendido e vero da potervi ingannare(atat de frumoasa si de reala incat sa te poata pacali astfel)

Amìala ch’â l’arìa amìa cum’â l’é(Uite-te la ea cum vine, uite-te la ea cum e)
amiala cum’â l’aria ch’â l’è lê ch’â l’è lê(Uite-te cum vine, e ea, e ea)
amiala cum’â l’aria amìa amia cum’â l’è(Uite-te la ea cum vine, uite-te la ea cum e)
amiala ch’â l’arìa amia ch’â l’è lê ch’â l’è lê(Uite-te cum vine, e ea, e ea)

Dar nu asa am auzit eu pentru prima data Dolcenera. Am auzit-o cantata de o trupa de muzica traditionala populara care se ocupa in special de muzica in calcaiul cizmei, si anume din regiunea Puglia. Acolo exista un dans foarte rapid numit Pizzica. Ei bine, formatia cu pricina, numita “Alla Bua” a decis ca nu moare daca include printre piesele cantate si un cantec din nord. Dar daca e bal, atunci sa se danseze pizzica si nu valsul usor grabit pe care l-ati ascultat mai devreme. Pasajele cantate in genoveza au fost inlocuite cu trilurile unui flaut si ritmul a fost crescut. Varianta este, din punctul meu de vedere, absolut incredibila, dialogul dintre instrumente este uluitor iar ritmul care se accelereaza spre final este innebunitor.

Sa vedem care va place mai mult…

Dorinta mortii caprei vecinului este atat de frecventa incat ar putea fi declarata element de patrimoniu – daca se aproba legea lui Socaciu, probabil ca nu va mai putea fi folosita in reclame. De ce ne dorim moartea caprei vecinului? Zicala e foarte veche dar ultimii cativa zeci de ani au transformat-o intr-o emotie nationala, atat de raspandita, existand in forme atat de nuantate incat nu mai poate fi explicata prin simpla si banala invidie. Nu la atat de multi oameni, atat de diferiti, nu pentru atatia ani. Mai ales, ca aceasta traire persista (si chiar s-a multiplicat) si in lumea asta noua, libera si transparenta.

Traim intr-o tara lipsita de coerenta. Societatea este complicata, functioneaza pe baza unor grupuri de interese de dimensiuni si putere dintre cele mai variate. Aproape nimeni nu este ceea ce pare. Exista atatea metode de a “face rost” de diferite lucruri, de la masini scumpe la pret de nimic, pana la bani gramada in timp foarte scurt, aparent cu efort minim, incat capra vecinului nu are aproape niciodata o explicatie plauzibila.

In timpul celor 50 de ani de comunism, teoretic, toata lumea era la fel de saraca. Si totusi, existau oameni, care aveau aceleasi meserii si aceleasi posibilitati si care reuseau sa adune mai mult. Mai un apartament, mai doua Dacii, mai trei-patru video-uri, mai doua televizoare color. Nu se stia cum.

Dupa zbuciumul din 1989, baietii veseli s-au imbogatit rapid, nu prin abilitati antreprenoriale ci pur si simplu prin dimensiunea agendei telefonice.

De cel putin 70 de ani sunt extrem de putini oamenii care si-au cumparat capra de la magazinul de capre, cu factura si certificat de garantie, cu bani munciti intr-o maniera vizibila dar exista extrem de multi la care capra apare brusc in batatura, in lipsa oricarei explicatii. “Mi-a dat-o un prieten cadou, el a plecat in Canada si nu-i mai trebuie”. “A venit singura dom’le, a batut cu cornul in poarta, ce era sa fac, s-o las sa moara de foame?” “A fost tot timpul aici capra sefu’ n-ai vazut-o matale, e capra matusii mele care o are mostenita de la o bunica de-a ei, e in familia mea de sute de ani”.

Una peste alta, nu stim. Daca luam primii cei mai bogati 100 de oameni din Statele Unite sau din alte tari europene o sa aflam 80% din felul in care au devenit mari proprietari de capre, cazurile lor se studiaza in scoli, se disemineaza in societate in diferite moduri, exista un istoric al fiecaruia. Daca ii luam pe cei de la noi, nu gasim nici o explicatie. Una simpla, directa si onesta, nu una demna de o carte politista.

Si uite asa, in ochii nostri, capra nu e aproape niciodata o consecinta fireasca a unei conduite admirabile ci un fals, o aberatie, un lucru care rupe matricea normala a lumii, ceva care creeaza incoerenta si panica. Si o vrem moarta, o vrem disparuta, pentru a reface cursul normal al lucrurilor. O vrem moarta, nu pentru ca suntem invidiosi pe proprietarul ei, ci pentru ca, din cate stim noi despre lume si viata, ea nu trebuia sa se afle acolo. Prezenta ei invalideaza toata filozofia noastra de viata si contrazice toate legile naturii pe care ne construim zi de zi existenta. De aceea, ori noi ori capra trebuie sa moara. Si preferam sa fie ea. Nu e invidie, e pur si simplu o dorinta legitima de a indrepta lumea.

Sigur, de atatia ani, am devenit paranoici. Dupa atatea capre aparute pe nepusa-masa, acum poate sa apara si mama caprelor cu mama justificarilor, nu mai credem. Ne-am resemnat cu ideea ca lumea e mai complicata decat putem noi intelege si in consecinta vom fi pacaliti oricum. Capra e clar furata. Si, evident, trebuie sa moara. Iar atitudinea asta e de preferat celei in care dorim moartea vecinului pentru a-i fura capra.

In urma aparitiei unei reclame la Romtelecom in care s-a folosit un colind (Domn, domn sa’naltam a fost inlocuit cu Rom, rom telecom), domnul Socaciu a introdus pe ordinea de zi a Parlamentului un amendament la legea audiovizualului prin care sa se interzica utilizarea elementelor patrimoniului national in spoturi publicitare.

Elementele patrimoniului national sunt toate practicile, obiectele, expresiile, cunostintele, spatiile, etc. pe care romanii le recunosc ca fiind definitorii pentru ei. Cu alte cuvinte, domnul Socaciu vrea ca in nici un clip publicitar sa nu apara nimic tipic romanesc.

Trecem peste faptul ca o astfel de lege ar avea un efect invers, in loc sa faca bine “elementelor” le-ar face sa fie repede uitate, in loc sa impinga “elementele” in viata de zi cu zi, sa le lase sa evolueze, sa se amestece cu lumea, asa cum e ea, sa “traiasca”, le-ar arunca intr-un imobilism prafuit si in uitare.

Trecem si peste faptul ca scoaterea lor din circuitul comercial ar face sa existe mai putin interes (si mai putini bani) in intretinerea lor.

Ne oprim acolo unde nu pare sa se opreasca nimeni, si anume la demonizarea, pentru a nu stiu cata oara, a reclamelor, a publicitatii, a comertului. Pentru ca, in subtext, se afirma ca simbolurile nationale (mari, importante, frumoase, inaltatoare) nu trebuie asociate cu demersul ieftin, mercantil, urat al comertului. Si chiar daca amendamentul va fi uitat, e posibil ca in mintea oamenilor sa se adauge inca putina ura la adresa publicitatii.

Intr-o lume in care noi primim totul pe gratis (sau aproape pe gratis) – televizor, internet, ziare, stiri, productii uriase – noi continuam sa murim de nervi ca exista reclame. Sa ne suparam pe publicitate, sa privim cu scarba comertul si pe comercianti.

Evident ca exista reclame proaste. Evident ca exista publicitate agresiva, evident ca exista comercianti care inseala. Dar, in lipsa publicitatii si a comertului murim de foame. Nu cred ca exista pe lumea asta om care sa nu beneficieze de pe urma lor. Iar cele doua sunt legate intre ele.

Mai mult, reclamele reusite contribuie la o cultura populara, aduc in lume expresii, arhetipuri, fac exact ceea ce fac si filmele, si cartile si toate celelalte moduri de manifestare umana. Unele sunt revoltatoare. Asa cum au existat filme revoltatoare, carti revoltatoare, muzica revoltatoare. Dar eu unul nu-mi pot imagina lumea asta fara reclame. Fara efortul si inteligenta (multa, putina) depusa de oamenii care vor sa vanda ceva cuiva. Si, daca se poate, sa vanda mai mult decat vecinul, care produce acelasi lucru.

Reclama exista peste tot, pana si in cele mai inalte si rafinate sfere ale umanitatii. Urmariti, va rog frumos, campania publicitara impecabila facuta de cei de la acceleratorul de particule de la CERN. Credeti ca e facuta din greseala? Incercati sa aflati cati oameni care au descoperit lucruri miraculoase au sfarsit uitati pentru ca nu au stiut sa isi anunte descoperirea cum trebuie. Si cum aceeasi descoperire a aparut cativa ani mai tarziu, in mana cuiva care s-a priceput nitel la a-si face reclama si a cules toti laurii.

Reclama face parte din viata naturala, pana si animalele isi fac reclama prin penaje colorate, cozi supradimensionate, tipete stridente, exact cum facem si noi. Si ala care are coada mai colorata castiga in fata aluia reflexiv, inteligent si sensibil.

Si daca vreunul dintre voi a fost revoltat de rom, rom, telecom, era suficient sa trimiteti o solicitare de reziliere a contractului pe care il aveti cu Romtelecom si sa mentionati motivul. Daca se strangeau doar cateva sute de astfel de solicitari, fac pariu ca romtelecomul isi cerea scuze si urmatoarea reclama asemanatoare propusa altuia ar fi fost refuzata. Asa cum eu nu mai folosesc produse Gillette.

Iar domnul Socaciu, face si el ce facem cu totii. Isi face reclama…

Cea mai celebra tammurriata este, ironic, cea mai recenta, scrisa in 1944 de un domn compozitor italian numit E.A. Mario (pseudonim al lui Giovanni Ermete Gaeta) pe versurile unui alt domn numit Eduardo Nicolardi. Tammurriata nera vorbeste despre mirarea napolitanilor in fata unui fenomen straniu intamplat in timpul ocupatiei americane de la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial. Din ce in ce mai multe femei din Napoli nasteau copii negri. Numele copiilor erau tipic italienesti (Peppe, Cirro, Antonio) dar ei erau negri ca smoala.

Cantecul are doua parti. Prima parte, cea care contine ideea originala, in care fetele erau luate la suturi pentru ca nasteau copii negri. Nu se spune exact ce se intampla, pur si simplu, ironic, ca intr-o poveste pentru copii, se arata ca acest lucru se intampla si ca oricat de mult ar incerca femeile sa il puna pe seama unui miracol, copii se nasc intr-un singur mod si explicatia normala nu poate fi ocolita.

Cea de-a doua parte nu a fost scrisa de Eduardo Nicolardi. Ea a fost adaugata de cei care cantau melodia pe strada, in cel mai pur spirit folcloric. Versurile din cea de-a doua parte, care sunt un soi de strigaturi, sunt extrem de criptice si asta din doua motive – odata ca se bazeaza pe o cultura a momentului, fac referire la locuri, obiceiuri care nu spun nimic acum, in al doilea rand, ele erau insotite de obicei de gesturi care le clarificau. De exemplu, exista doua strofe care nu sunt altceva decat pronuntarea napolitana a cuvintelor unui cantec numit “Pistol Packin’ mama” cantat de Bing Crosby, foarte placut americanilor din Italia de atunci (in traducerea de mai jos, la aceste strofe va aparea varianta in engleza, va puteti amuza ascultand pronuntia lor). Drept e ca expresia “levate ‘a pistuldà” se poate referi si la faptul ca in bordeluri li se cerea soldatilor sa lase pistolul afara din camera.

Majoritatea aluziilor din cea de-a doua parte explica de fapt ce se intampla, departe de a fi fost vreun miracol, al naturii sau al iubirii, era vorba despre o prostitutie extrema determinata de o saracie aproape totala, in care singurele doua moduri de a obtine mancare erau contrabanda si vanzarea trupului. Tinerele fete, chiar femei casatorite, se prostituau pentru cateva tigari, biscuiti si cativa dolari. Singurii care aveau bani, sau tigari, sau biscuiti, erau soldatii americani, multi dintre ei negri. Astfel, Tammuriata Nera a ajuns sa devina o marturie a vietii cumplit de dificile din acei ani. Nu prin versurile lui Nicolardi, ci prin ceea ce zeci de cantareti de strada au adaugat ulterior.

Traducerea versurilor e foarte complicata, aproape fiecare cuvant ridica probleme. De pilda “marruchini” care poate insemna fie “negru” prin extensie, cum ziceam noi “harap”, fie se poate referi la soldatii marocani din trupele franceze. In multe situatii, chiar si italienii care incearca sa traduca versurile au probleme si trebuie sa aleaga intre o interpretare sau alta. “Parulano” de exemplu poate sa insemne “taran care traieste in mlastini (pparule – paludi) care se gaseau in zona de est a Napoli-ului ” sau “intelept”, derivat din “parularo” sau “cel care vorbeste”, “cel care spune ce trebuie”.

Exista o strofa inca neclara, in care se vorbeste despre Churchil si despre saltele. Cu parere de rau, toate eforturile mele de a intelege ce se spune acolo au esuat. O posibila explicatie ar fi ca Ciurcillo e de fapt o porecla de-a lui Musolini, obsedat de puritate rasiala ca si Hitler, lovit exact in obsesia lui de trupele americane care au facut sa apara copii negrii.

Interpretarea din clipul care urmeaza este cea care a facut Tammurriata Nera celebra in toata Italia si apoi in lume, prin anii 70. Cantaretii se numesc Nuova Compagnia di Canto Popolare, prescurtat NCCP, despre care poate o sa va povestesc mai multe la un moment dat.

Io nun capisco ‘e vvote che succere (nu inteleg cateodata ce se intampla)
e chello ca se vere nun se crere, nun se crere. (si ceea ce se vede, nu se poate crede)
E’ nato nu criaturo, è nato niro, (s-a nascut o creatura, s-a nascut neagra)
e ‘a mamma ‘o chiamma gGiro, (iar mama lui ii spune Ciro)
sissignore, ‘o chiamma gGiro. (da, domnule, ii spune Ciro)

Seh, vota e gira, seh (da, oricat te-ai framanta, da – volta e gira inseamna sari si invarte-te, poti sa sari, poti sa te invarti)
seh, gira e vota, seh (da, oricat te-ai framanta, da)
ca tu ‘o chiamme Ciccio o ‘Ntuono, (poti sa-i spui tu Ciccio sau Antonio)
ca tu ‘o chiamme Peppe o gGiro, (poti sa-l numesti Peppe sau Ciro)
chillo ‘o fatto è niro niro, niro niro comm’a cche… (cine l-a facut e negru, negru, nu stiu cum)

S”o contano ‘e cummare chist’affare (femeile – comare = femeie care barfeste, tata – spun despre afacerea asta)
sti cose nun so’ rare se ne vedono a migliare. (ca lucrurile astea nu sunt deloc rare)
‘E vvote basta sulo ‘na ‘uardata, (Se zice ca uneori e suficienta o privire)
e ‘a femmena è rimasta sott”a botta ‘mpressiunata. (Si femeia poate ramane brusc insarcinata)

Seh, ‘na ‘uardata, seh (zi, doar o privire, nu?)
seh, ‘na ‘mprissione, seh (zi, insarcinata, nu?)
va truvanno mò chi è stato, (du-te mai si afla cine a facut asta)
c’ha cugliuto buono ‘o tiro (cine a avut asa tinta perfecta)
chillo ‘o fatto è niro niro, niro niro comm’a cche... (cine l-a facut e negru, negru ca nimic altceva)

E dice ‘o parulano, Embè parlammo, (zice taranul: Hai sa vorbim)
pecché si raggiunammo chistu fatto ce ‘o spiegammo. (daca ne gandim, putem sa explicam)
Addò pastin’ ‘o grano, ‘o grano cresce (daca semeni grau, grau va creste)
riesce o nun riesce, semp’è grano chello ch’esce. (ne place, nu ne place, tot grau va creste)

Meh, dillo a mamma, meh (mai, spune-i mamei tale)
meh, dillo pure a me (spune-mi mie macar)
conta ‘o fatto comm’è ghiuto (indiferent cum l-ai numi)
Ciccio, ‘Ntuono, Peppe, gGiro (ciccio, antonio, Peppe Ciro)
chillo ‘o fatto è niro niro, niro niro comm’a che… (cine l-a facut e negru, negru ca nu stiu ce altceva)

Seh, ‘na ‘uardata, seh (zi, doar o privire, nu?)
seh, ‘na ‘mprissione, seh (zi, insarcinata, nu?)
va truvanno mò chi è stato, (du-te mai si afla cine a facut asta)
c’ha cugliuto buono ‘o tiro (cine a avut asa tinta perfecta)
chillo ‘o fatto è niro niro, niro niro comm’a cche... (cine l-a facut e negru, negru ca nimic altceva)

Aici se termina versurile primei parti si incepe partea a doua.

‘E signurine ‘e Caporichino (fetele din Capodichino – un cartier in Napoli )
fanno ammore cu ‘e marrucchine, (se iubesc cu negri – marruchine vine de la marocan dar se pare ca are un sens mult mai larg)
‘e marrucchine se vottano ‘e lanze, (negrul isi “arunca lancea”)
e ‘e signurine cu ‘e panze annanze. (fetele raman cu burta inainte – cu burta la gura)

American espresso, (american express, aluzie probabil la faptul ca domnii americani terminau foarte repede ce aveau de facut cu fetele)
ramme ‘o dollaro ca vaco ‘e pressa (da-mi dolarii ca ma grabesc)
sinò vene ‘a pulisse, (altel chem politia)
mette ‘e mmane addò vò isse. (si or sa-si puna mainile unde vor ei – politistii “controlau” si ei fetele nitel)

Aieressera a piazza Dante (aseara in piata Dante)
‘o stommaco mio era vacante, (aveam stomacul gol)
si nun era p”o contrabbando, (daca nu era contrabanda)
ì’ mò già stevo ‘o campusanto. (acum eram la cimitir – campusanto = Campo Santo)

E levate ‘a pistuldà (lay that pistol down)
uè e levate ‘a pistuldà, (lay that pistol down)
e pisti pakin mama (pistol packin’ mama)
e levate ‘a pistuldà. (lay that pistol down)

‘E signurine napulitane (si uite asa fetele napolitane)
fanno ‘e figlie cu ‘e ‘mericane, (fac copii cu americanii)
nce verimme ogge o dimane (azi-maine o sa va vad)
mmiezo Porta Capuana. (pe la Porta Capuana – un soi de “Crucea de Piatra”.)

(strofa urmatoare pare sa evoce modul in care americanii solicitau servicii fetelor, ademenindu-le cu cateva cuvinte pe care le invatasera)

Sigarette papà (tigari pentru tata)
caramelle mammà, (bomboana pentru mama)
biscuit bambino (bomboane pentru copii)
dduie dollare ‘e signurine. (si dolari pentru domnisoare)

E Ciurcillo ‘o viecchio pazzo (si Churchill, batranul nebun ???)
s’è arrubbato ‘e matarazze (a furat saltelele ???)
e ll’America pe’ dispietto (si America, sa-i faca in ciuda)
ce ha sceppato ‘e pile ‘a pietto. (l-a smuls parul de pe piept – un soi de emasculare)

Drinkin’ bir e cabbare’ (Drinking beer in a cabaret )
Ai uos ai em e fain (and was I having fun)
antil uan nait, sci tot mi rrau (Until one night she caught me right)
end nau ai tot te rraie. (and now I’m on the run.)

Aieressera magnai pellecchie (aseara am mancat pielite)
‘e capille ‘ncopp’e recchie (cu parul peste pe urechi)
e capille e capille (parul, parul)
e ‘o recotto ‘e camumilla… (si ceai de musetel)
‘O recotto,’o recotto (ceai, ceai)
e ‘a fresella cu ‘a carna cotta, (si biscuiti cu carne)
‘a fresella ‘a fresella (biscuiti, biscuiti)
e zì moneco ten”a zella. (si calugarul ras in cap)

American espresso, (american espresso)
ramme ‘o dollaro ca vaco ‘e pressa (da-mi dolarii ca ma grabesc)
sinò vene ‘a pulisse, (altel chem politia)
mette ‘e mmane addò vò isse. (si or sa-si puna mainile unde vor ei)

E levate ‘a pistuldà (lay that pistol down)
uè e levate ‘a pistuldà, (lay that pistol down)
e pisti pakin mama (pistol packin’ mama)
e levate ‘a pistuldà. (lay that pistol down)

Stau si ma gandesc cate sanse ar fi avut cantecul asta sa se nasca in 2011. Cate proteste l-ar fi ingropat pentru rasism, exploatarea prostitutiei in arta, imagine proasta a femeii in societate si asa mai departe. Si oricum, partea a doua ar fi fost hip-hop.

Cat sunt eu de rupt de realitate si tot am aflat ca regele o sa tina un discurs in parlament. Imi aduc clar aminte ca a fost un vag scandal pe tema asta, unii dintre vajnicii nostri oameni politici parand sa aiba o problema cu asta.
Tin minte si ca cel mai important marinar al tarii a decis sa se pronunte cu privire la persoana regelui si sa afirme ca lui nu-i place de el. Ca asa… de la conducator de tara la conducator de tara, regele Mihai a fost cam subtire. Ca el ar fi fost clar mult mai gros. Am inregistrat toate lucrurile astea.

Ce a trecut pe langa mine e gestul (sau gesturile) extreme pe care le-ar fi facut regele de s-a suparat toata conducerea tarii (materiala si spirituala) pe el. Asa ca va rog sa ma luminati si pe mine, care puteti. Pe cine si cand a enervat omul asta?

Pentru ca, in treacat, am vazut aflat ca a venit si ziua cu pricina. Regele a tinut un discurs in parlament. Presedintele, primul ministru, intreg guvernul (cu mici exceptii) si-au facut de lucru prin alte parti. Ca ei sunt persoane importante, au treaba, stim toti ca lucreaza pentru noi, ca de-aia ne ia cu fiori pe sira spinarii de cate ori auzim la televizor ca un ministru are o noua idee.

Ce nu pricep eu pana la urma este ce au ei cu regele? Ce a facut omul asta de i-a suparat asa de tare? Faza cu abdicare, lasitate si alte chestii mi se pare infantila si subtire, chit ca nu sunt istoric, am suficient bun simt sa nu ma reped sa spun ca eu stiu exact ce s-a intamplat atunci. Plus ca au trecut niste ani. Plus ca avem (sau ar trebui sa avem) lucruri mult mai importante la care sa ne gendim, chestii de-astea care tin de prezent. Mizilicuri. Criza economica, criza politica, criza de rinichi, crize de nervi, etc. In conditiile astea, ce o fi asa de nasol sa te duci la ziua omului, sa-i zici “La multi ani” si pe urma sa iti vezi de drum? De unde a venit atata suparare?

Nu cred ca am fost niciodata monarhist. Nu cred ca am luat niciodata la modul serios in calcul eventualitatea revenirii familiei regale la conducerea tarii. Dar ma amuza sa avem o familie regala. Ma amuza ca ei sa aiba palate, sa fie invitati la nunti regale, toata povestea asta mi se pare frumoasa, placuta, da cumva asa un aer usor parfumat tarii asteia. O raza fina de lumina care apare din cand in cand si care nu face nici bine nici rau dar parca imi ridica nitelus moralul.

Nu vad unde e problema. Nu vad de unde vine incrancenarea. Constat ca lumea mai vorbeste pe Internet si produce fraze de genul “E momentul sa purtam o discutie serioasa despre momentul abdicarii regelui”. Nu, zau? E momentul, ziceti voi? Cum anume se determina existenta momentului? Le-am lamurit pe toate celelalte? Stim de pilda ce s-a intamplat in decembrie 89? Gata cu mineriadele? Ne-am asigurat ca nici unul dintre leprele care au pupat cururile comuniste nu mai au nici o legatura cu noi? Avem cea mai mica idee despre ce se intampla fix acu cu Realitatea TV care isi schimba zilnic patronul, directorii, culoarea vaselor de la wc? Am epuizat toate discutiile astea, discutii importante si care ne influenteaza viata in fiecare zi si putem sa ne relaxam in hamac si sa deschidem cartea de istorie?

Sper sa nu mor pe vreo sosea. Dar daca se va intampla, o sa mor probabil din cauza vreunui bezmetic care calareste soseaua ca pe propria lui sclava, cand vrea, cum vrea, si cu certitudinea ca in momentul actului el e singurul care se bucura de favorurile ei. Insa fiecare om care moare pe valea Prahovei moare partial din vina liotei de ministri ai transporturilor si secretarilor de stat care nu au reusit sa construiasca o autostrada intre cele mai mari orase ale Romaniei.

160 de kilometri. Din care vreo 60 (mai putin de jumatate) complicati. Ei bine, nu s-a putut. Intai, cel mai luminat fiu al poporului, Ceausescu, a vrut sa faca autostrada pana la megalopolisul Pitesti. Apoi, toata suflarea tarii si-a incordat muschii sa faca lumea sa ajunga repede la mare. Lumea din Bucuresti, evident, lumea din Brasov nu conteaza. Mai apoi, a devenit crucial sa construim bucatele de autostrada prin Ardeal, 30 de km ici, 40 de km colo, asa, sa fie. Timp in care pe valea Prahovei si pe valea Oltului mor pe capete oameni nevinovati.

Fiind un popor ingenios, gasim repede solutii. Risipim sute de politisti care sa aiba grija ca fiecare masina fara ITP, RCA, triunghi reflectorizant, vesta nu stiu de care, sa lase o suma oarecare pentru bunastarea statului roman. Dam bani pe afise pe care scrie “Nu muriti!”, Viata e mai misto decat moartea”, “Moartea sucks”. Reducem viteza maxima permisa la 30 Km/ora, apoi la 20 de Km/ora, apoi la 5 km/ora. Dupa care, cand mai mor cativa, venim si rostim cu emfaza celebra sintagma “neadaptarea vitezei la conditiile de trafic”. Si ne ofticam cand ninge la munte.

Ce-ar fi sa privim lucrurile nitel invers? Nu viteza este neadaptata la conditiile de trafic dragi ministri. Conditiile de trafic sunt neadaptate la viteza. Viteza la care ne obligati voi prin “amenzile” pe care trebuie sa le plateasca fiecare om care munceste in Romania. Ne trebuie viteza ca sa va putem plati taxele. Ca dupa aia nu mai aveti bani sa puneti panourile alea dragute pe care scrie “Nu muriti azi”. Tirurile trebuie sa circule pe soselele din Romania pentru ca altfel nu vor avea bani de impozite. Oamenii trebuie sa faca pe dracu in patru sa fie in 4 locuri deodata pentru ca altfel nu au bani de CAS. Dubele trebuie sa depaseasca pe linie continua pentru ca daca nu o fac si fac 5 ore de la Bucuresti la Brasov nu mai au bani de dat la buget.

Eu as inlocui una dintre sarbatorile nationale ale romanilor (oricare) cu “ziua mortilor necunoscuti pe sosele”. Si as obliga ministerul transporturilor ca in fiecare an, imbracati in negru, sa depuna coroane si jerbe la un monument (ridicat cu banii cu care se pun afise pe care scrie “Viata e mai misto decat moartea”) si sa-si ceara public scuze. In fiecare an. Sa facem un mausoleu pentru autostrazile moarte. Care inseamna sute de oameni morti. Si pe fiecare imbecilitate facuta pe bani publici as scrie “aici sunt vietile dvs.”. Cu banii dati pe acest monument s-ar fi putut construi 1m de autostrada. Existenta lui ar fi salvat o viata.

• Veselia e partea superficiala a bucuriei.
• Oamenii veseli nu sunt neaparat fericiti dupa cum nici cei tristi nu sunt neaparat nefericiti.

Acu ca am epuizat platitudinile pe ziua de azi, sa mergem nitel mai departe. Abilitatea mea de a oferi distractie a fost tot timpul destul de redusa. Dar incerc, muncesc, imi imbunatatesc abilitatile comice. Si cand nu-mi iese si nu-mi iese o sa recurg la tarta cu frisca pozitionata atent pe figura. Pana atunci, sa mai incercam inveselirea neamului cu un cantec vesel din Abbruzo, Italia de mijloc, de pe la 1600, in care o vaduva isi striga disperarea de a fi ramas singura in fata… lumii vesele.

Traducerea m-a chinuit teribil si a iesit… comica. Versurile, pe care le-am gasit ici-colo nu sunt nici macar scrise la fel. Cantecul e o prescurtare a unei poezii care initial ar fi avut 17 strofe, a fost apoi redusa la 9 (varianta in care o gasiti aici ca apoi sa fie din nou redusa la 3 in cele mai multe variante ale cantecului.

“Scura maje” de pilda (titlul cantecului) se scrie ba asa, ba scur’a maje, ba scur’a mmaje, ba scura maja. La fel se intampla cu fiecare cuvant. Cele care suna italieneste si au corespondent in italiana moderna mai sunt cum mai sunt dar cele care vin probabil din franceza sunt mototolite infiorator. Dar am indurat, in speranta ca o traducere aproximativa va aduce si mai multa bucurie si rasete in mintea si pe fetele cititorilor. Ca sa nu va pacalesc fara sa vreau, am scris in dreptul versurilor ceva mai multe comentarii, ca poate cineva, dupa ce se opreste din ras, o sa-mi ceara dovada.

Exista multe interpretari ale cantecului. Ca sa pastram incoerenta zilei, v-as propune sa il ascultam cantat de o grecoaica. Chiar daca saraca fata pronunta ciudat cuvintele alea, din mai multe motive, interpretarea ei m-a cucerit. Trebuie spus ca melodia a aparut si intr-un film din 1973, numit “d’amore e d’anarchia” pe care cred ca l-am vazut la un moment dat dar nu pot dovedi prin nimic. O sa-l caut insa…

mare maje scura maje (saraca de mine, cernita de mine – scuro = intunecat in italiana, de la oscuro din latinescul obscurus)
Tu si muorte e jè che facce (ai murit, eu ce fac acum)
come strazze trezze in fazze (imi las parul sa-mi acopere fata)
come m’accid’ ’ngoj’ a taja (ma arunc pe trupul tau – ‘ngoj’ o fi ceva legat de “ton gorge” – de gatul tau)

mare maje, mare maje,
scur’a maje scur’ a maje,
mo’ m’accid’, mo’ m’accid’, mo’ m’accid’ (se pare ca mo’ m’accid vine de la “moi me jette” adica “eu ma arunc” in franceza)
’ngoj’ a taja (ma arunc de gatul tau sau pe corpul tau)

So’ na pechera spirgiute (sunt o oita pierduta – nu stiu ce inseamna pechera dar e de presupus ca un berbec – vezi versul de mai jos – mai ales in vremurile alea, nu ar fi lasat in urma decat o oaie, nu un alt berbec, sau o gasca, pisica, asa cum s-ar putea presupune in secolul nostru)
lu mundune m’ha lassate (berbecul m-a lasat – mundune, probabil de la mouton in franceza)
lu guaggiuone sembr’ abbaje (cineva sau ceva (guaggiuone) latra – abbaiare = a latra in italiana, presupun ca un caine)
pe la fame mo s’arraje. (de foame sare la mine – s’arraje vine cred din arrabiare, arrabiarsi = a se enerva, literalmente “a turba” in italiana)

mare maje, mare maje,
scur’a maje scur’ a maje,
mo’ m’accid’, mo’ m’accid’, mo’ m’accid’ (se pare ca mo’ m’accid vine de la “moi me jette” adica “eu ma arunc” in franceza)
’ngoj’ a taja (ma arunc de gatul tau sau pe corpul tau)

Io tine’ na caseniella (aveam o casuta)
Or sun sola e abbandunata (acum sunt singura si abandonata)
Sinza casa a sinza letto (fara casa si fara pat)
Sinza pane e companaje (fara paine si … – companaje, in italiana “companatico”, e de fapt “orice se mananca cu paine”)

mare maje, mare maje,
scur’a maje scur’ a maje,
mo’ m’accid’, mo’ m’accid’, mo’ m’accid’ (se pare ca mo’ m’accid vine de la “moi me jette” adica “eu ma arunc” in franceza)
’ngoj’ a taja (ma arunc de gatul tau sau pe corpul tau)

mare maje, mare maje,
scur’a maje scur’ a maje,
mo’ m’accid’, mo’ m’accid’, mo’ m’accid’ (se pare ca mo’ m’accid vine de la “moi me jette” adica “eu ma arunc” in franceza)
’ngoj’ a taja (ma arunc de gatul tau sau pe corpul tau)

Va las sa radeti in voie…

“Adio Querida” este una dintre cele mai celebre melodii din universul muzical sefard. Versurile sunt intr-o limba numita “ladino”, limba pe care o vorbeau acestia inainte de a primi unul din multele suturi in fund din istoria acestui neam, cel din 1492 cand au fost dati afara din Peninsula Iberica. In fix acelasi an in care Cristofor Columb a primit toate cele pentru celebra sa expeditie. De la aceiasi oameni (Ferdinand si Isabella, regele si regina Spaniei).

Se spune despre “Adio Querida” ca este unul dintre cele mai vechi cantece sefarde, avand cel putin 500 de ani. Sa-l ascultam, in interpretarea Yasminei Levy.

Iata si versurile

Adío (Adio),
Adío Querida (Adio iubita mea)
No quero la vida (Nu imi mai trebuie viata asta),
Me l’amagrates tu (Mi-ai facut-o prea amara).
Adío (Adio),
Adío Querida (Adio iubita mea),
No quero la vida (Nu imi mai trebuie viata asta),
Me l’amargates tú (Mi-ai facut-o prea amara).

Tu madre cuando te parió (Mama ta cand te-a nascut),
Y te quitó al mundo (Si te-a lasat libera in lume),
Coracon ella no te dió (Nu ti-a dat si o inima),
Para amar segundo (Sa poti iubi si pe altcineva).
Coracon ella no te dió (Nu ti-a dat si o inima),
Para amar segundo (Sa poti iubi si pe altcineva).

Adío (Adio),
Adío Querida (Adio iubita mea)
No quero la vida (Nu imi mai trebuie viata asta),
Me l’amagrates tu (Mi-ai facut-o prea amara).
Adío (Adio),
Adío Querida (Adio iubita mea),
No quero la vida (Nu imi mai trebuie viata asta),
Me l’amargates tú (Mi-ai facut-o prea amara).

Va, búxcate otro amor (Du-te si cauta alta dragoste),
Aharva otras puertas (Bate la alte porti),
Aspera otro ardor (Spera ca vei gasi alta pasiune),
Que para mi sos muerta (Pentru mine esti moarta).
Aspera otro ardor (Spera ca vei gasi alta pasiune),
Que para mi sos muerta (Pentru mine esti moarta).

Adío (Adio),
Adío Querida (Adio iubita mea)
No quero la vida (Nu imi mai trebuie viata asta),
Me l’amagrates tu (Mi-ai facut-o prea amara).
Adío (Adio),
Adío Querida (Adio iubita mea),
No quero la vida (Nu imi mai trebuie viata asta),
Me l’amargates tú (Mi-ai facut-o prea amara).

Daca nu va place cum canta Yasmin Levy, o simpla cautare pe youtube va returna o gramada de alte variante.

Acum, dupa “Adio Querida”, sa vedem cum suna una dintre cele mai frumoase arii de opera, numita “Addio del passato”, din actul final al operei Traviata. Sa o ascultam in interpretarea Virginiei Zeani, soprana despre care se spune ca a avut cele mai multe reprezentari ale Traviatei (peste 600) si preferata mea in acest rol.

Daca nu va place Virginia Zeani, dupa o scurta vizita la doctor, cautati alternative pe youtube.

E, aseara, in timp ce ascultam pentru prima data “Adio Querida”, (prezentat ironic de Yasmin Levy ca fiind singurul cantec vesel pe care il canta, pentru ca nu a murit inca nimeni) am observat fix ce ati observat si voi acum daca ati avut rabdare sa ascultati ambele cantece: refrenul de la Adio Querida e identic cu inceputul ariei “Adio del passato”. Cum s-a intamplat asta? Variante sunt multe. Cantecul fiind foarte vechi, e posibil ca Verdi sa-l fi auzit si sa-l fi incorporat in aria sa. Mai ales ca Verdi era mare amator de muzica populara de orice fel. Dar se poate si invers. Unele arii din operele lui Verdi devenisera atat de populare in timpul vietii sale incat se cantau de catre toata lumea in carciumi, acasa, la petreceri (ce vremuri…). Mai mult, e posibil ca refrenul de la “Addio Querida” sa fi fost relativ asemanator printr-o simpla coincidenta iar dupa aparitia Trviatei cantaretii sa-l fi modificat putin, pentru propria lor placere.

Evident ca nu sunt singurul om de pe planeta care a observat asta. Asemanarea e destul de cunoscuta printre muzicieni dar pana acum nu a aparut nici o ipoteza care sa confirme nici una dintre cele trei variante. E ca un film cu final in coada de peste, fiecare crede ce vrea. Mie mi se par la fel de amuzante toate cele trei variante. Slava domnului ca pe vremea aceea nu existau atatea legi ale proprietatii intelectuale (exista se pare suficient de multa creativitate si suficient de mult intelect incat sa nu fie necesara legiferarea lor).

David Beckham si cu nevasta lui, Victoria, au anuntat ca vor mai avea un copil. In mod normal chestia asta ma lasa la fel de rece ca azotul lichid dar cum o nenorocire nu vine niciodata singura, pe marginea acestei stiri, o serie de activisti ai mediului au decis sa dea publicitatii un comunicat in care deplang nesimtirea cu care cei doi cresc incalzirea globala prin procrearea celui de-al patrulea copil. Sa le fie rusine, zic activistii, si lor si altor familii bogate care umplu lumea de copii si cresc populatia amaratei asteia de planete care e atat de chinuita. Sa-i fie rusine si primarului Londrei ca are prea multi copii, zic cei de la o institutie numita: “Optimum Population Trust”.

Inainte de a merge mai departe, trebuie spus ca oamenii astia nu sunt numai cretini congenitali, dar sunt niste cretini congenitali prost informati. Toate calculele arata ca populatia planetei o sa mai creasca pana prin 2050 cand o sa se opreasca, iar sistemele sociale care se bazeaza pe munca celor tineri pentru pensia celor batrani au o adevarata problema cu asta. Dar, activistul nu gandeste, activistul vorbeste. Treaba lui nu e sa treca prin propriul creier ceea ce spune, dimpotriva, treaba lui e sa fie extrem de convingator vorbind despre lucruri despre care nu stie nimic.

Nu stiu (si probabil nu stie nimeni) ce valoare va adauga societatii umane cel de-al patrulea copil al sotilor Beckham. Ce cred insa ca se poate spune cu destula certitudine e ca e extrem de greu ca el sa devina un membru mai daunator decat cei care fac parte din grupul sus amintit. O solutie mult mai simpla la problema cresterii populatiei ar fi ca toti membrii asociatiei “Optimum Population Trust” sa se abtina de la orice fel de procreere, sacrificandu-se astfel pe altarul protectiei mediului. Si imbunatatind dramatic bagajul genetic al omenirii.

Se inmultesc dramatic situatiile in care societatea toleranta in care traim lasa o gramada de imbecili sa parcurga mult prea repede drumul pana la microfon. Prostia a devenit acceptabila. Imbecilitatea fiind privita ca o simpla alternativa la normalitate, toata aceasta adunatura de cretini au toata libertatea pe care o au si oamenii normali de a vorbi, de a avea idei, de a avea pareri si de a le spune in public.

Pentru ca sa fim foarte bine intelesi, nu e vina lor. Ei sunt imbecili, ei atata stiu. Dar organizatia aia traieste din bani donati de altii. Alti oameni, carora le e lene sa gandeasca pentru ca doare, scot banii din portofel si ii dau unor astfel de creaturi sinistre facilitandu-le nu numai existenta dar si capacitatea de a influenta lumea.

Desi carutasii au disparut, cantecele au ramas. In continuare, un cantec de dragoste, in care carutasul se roaga de murgul lui sa se grabeasca putin, pentru ca il asteapta iubita.

In rolul carutasului, aproape inimaginabil de bun, Roberto Alagna, cunoscut la noi ca fiind sotul Angelei Gheorghiu. Un tenor francez de origine siciliana, care inainte de a canta opera a cantat in restaurante.

Iata versurile, in dialect sicilian, cu traducerea mea extrem de aproximativa:

Tira mureddu miu, tira e camina (trage murgule, trage si mergi),
cu st`aria frisca e duci di la chiana (in aerul dulce si racoros al campiei),
cu scrusciu di la rota e la catina (in zgomotul rotii si al lanturilor),
vi cantu sta canzuna paisana (va cand acest cantec taranesc).

Amuri, amuri miu, pi ttia cantu (iubirea mea, cantecul asta e pentru tine),
lu cori nun mi duna avventu (inima mea nu poate sa mai astepte).

Tu si di Chiazza e iu di Mazzarinu (tu esti din Piazza, eu din Mazzarino),
l`amuri `nni facemu di luntanu (ne iubim de departe),
e quannu sugnu, amuri, a tia vicinu (dar cand sunt langa tine, iubito),
ti cantu e sono ccu lu marranzanu (iti cant acompaniat de “marranzanu” – un instrument muzical care la noi se numeste dramba).

Cavaddu curaggiusu e vulinteri (ce cal curajos si puternic),
puru supra a luna pozzu acchianari (ar putea sa urce pana la luna).

Chistu è lu cantu di lu carritteri (asta este cantecul carutasului),
ca nuddu, nuddu si lu po` scurdari (pe care nimic nu-l poate face sa-l uite).

Amuzant e ca distanta dintre Piazza (Piazza Amerina) si Mazzarino nu e chiar asa mare (24 de km), fara prea mare variatie de altitudine. In diversele versiuni ale cantecului apare ceva mai clar faptul ca drumul parcurs de carutas era lung si dificil, si era destul de mult de urcat. Contradictia a fost rezolvata, se pare, la identificarea unei versiuni alea aceluiasi cantec la Troina, un orasel sicilian care e la 1100 de metri altitudine. Cantecul provine probabil de acolo, dar carutasii erau foarte mobili si isi adaptau cantecele pentru nevoile lor.

Acum, sa facem un exercitiu de imaginatie. In urma cu 100 de ani, pe un drum de munte, in apropierea serii, merge o caruta trasa de un cal negru, condusa de un carutas care, asteptand sa-si vada iubita, canta chestia asta. Si cu imaginea asta in minte, sa vedem cati dintre voi mai au curajul sa-mi spuna ca nu era mai bine mai demult si ca lumea asta nu se duce dracului. Cu camioanele ei cu tot.